trasee piatra craiului

Cu cine fac trasee montane şi cum mi-am luat diplomă pentru asta

În clasa a şaptea am avut prima excursie cu clasa la munte pe Valea Prahovei. Am făcut câteva trasee din bar în bar, a fost şucar. Până l-am întâlnit cu Emil când am făcut Jepii mici în teneşi, eu şi colegii mei de clasă aveam alte idei despre traseele montane. A se consemna că pe Emil l-am cunoscut când eram în facultate.

trasee turistice
În drum spre Omu. Foto credit: Paganel

Alţi mulţi ani am crezut că este suficient să ai o pereche de adidaşi ca să faci trasee turistice. Asta până când am intrat într-un grup de munţomani şi am început să fac trasee cu Geoman, zis Paganel. Aşa am învăţat că trasee în Bucegi sau orice zonă muntoasă nu se fac în blugi, adidaşi, papuci, şlapi, picioare goale, etc.  Cea mai mare realizare a mea, pe lângă faptul că am cunoscut acei oameni minunaţi datorită colegei Luminiţa (mulţumesc Lumi!), a fost anul trecut când am ajuns în vârful Omu. Încă mă mai mir de performanţă. Am pornit de la Piatra Arsă şi ne-am oprit la cabana Omu.

Când mergeam fără ghid, habar nu aveam să diferenţiez o capră neagră de o oaie neagră capră oarecare. Dacă vedeam nişte copaci într-o zonă în care mod normal ar fi fost DOAR jnepeni (deci altitudine înaltă), m-aş fi gândit doar ,,oau, ce peisaj frumos”, nu că este efectul îngrijorător al încălzirii globale. Totul este mult mai interesant (şi mai sigur) când faci trasee cu ghid; îl recomand cu mare drag pe Paganel.

traseeDin păcate, de când am rămas gravidă, nu am mai putut merge cu grupul. Asta până săptămâna trecută când am sărbătorit aniversarea grupului. Şi, şiii, şiiiii, şiiiiiiiii!!!!! Am primit o diplomă – alchimistul grupului. Este o întreagă poveste în spatele grupului, pe care o redau foarte pe scurt. În urmă cu doi ani (sau tot anul trecut? Nu mai ştiu, de când sunt mamă am pierdut noţiunea timpului), într-o excursie cu un mare grup, când era frig afară, am întrebat cine vrea licoare magică ţuică fiartă, să ne mai încălzim puţin, că venisem după traseu (Steaua Munţilor-Diham). Atât doar că nu am nimerit sticla de ţuică, ci sticla de palincă. Bunătate de palincă de Ardeal, pe care bineinţeles că nu am adus-o eu, ci Paganel. Am crezut că o să fiu banată, expulzată, aruncată la urşi. Dar s-a dovedit că am primit o diplomă un an mai târziu. Săptămâna trecută am fost la Dragoslavele. Deşi vremea nu a ţinut cu noi, mi s-a părut grozav. M-am relaxat, am jucat table unde mi-am luat marţ, am fost la aer curat. În grup au fost încă două familii cu copii. Luca a fost un răsfăţat. O fetiţă de 8 ani (dulce foc) i-a făcut masaj la mânuţe, picioruşe, tâmple, i-a dat păpuşica ei, l-a prezentat întregii cabane, l-a plimbat în căruţ cât a fost excursia de lungă. Într-un cuvânt, a fost surioara mai mare perfectă :)) De unde se comandă pe internet, că vreau şi eu?

O să pun prima mea diplomă de munţomană la loc de cinste, lângă cealaltă primă diplomă pe care am primit-o acum 23 de ani. Aţi auzit de şcoala al cărei tavan s-a dărâmat, anul ăsta, în Bucureşti? Ei bine, de acolo am diploma 😀

trasee sinaia

6 thoughts to “Cu cine fac trasee montane şi cum mi-am luat diplomă pentru asta”

  1. Ah, mulțumesc pentru recomandare. Acum știu la cine să apelez dacă vrem să ne încumetam la un traseu. O fi play station la cabana Omu? 😂 întreb pentru doi neastâmpărați care abia așteaptă weekendul să se joace.
    Dacă aduce Paganel niște licoare magică, venim negreșit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge