Pe jos, cu căruţul sau cu maşina: provocări pentru mame

bebe zboara
Sursa: Youtube

Eu sunt Veşnicul Nemulţumit Înţelegător. Cum vine asta? Lasă-mă să îţi explic: nu îmi place să mă plimb cu căruţul, pentru că trotuarele sunt pline de maşini sau stâlpi de iluminat.  Nu îmi place să parchez maşina în parcarea subterană, aşa că parchez pe/lângă trotuar. Nu îmi place să aştept după taxi, dar nici cu maşina nu merg. Şi acum, explicaţiunile:

Nu îmi place să mă plimb cu căruţul, dar am spatele făcut praf şi nu-l pot căra pe Luca în marsupiu. Nu că i-ar plăcea… Aşa că merg pe trotuar străduţe, făcând slalom printre maşini şi gunoaie. Este enervant, mai ales când Luca doarme sau când este trafic intens. Deci mă vezi de obicei pitulită după şirul de maşini parcate pe jumate de trotuar. Pe de altă parte, înţeleg – multe blocuri, puţine locuri de parcare. Cel mai enervant este când trebuie să traversez şi nu este deloc vizibilitate. Sunt ca dinozaurii ăia cu gât lung, care se ivesc puţin după o maşină, să vadă dacă este sigur să scoată şi căruţul la înaintare. În calitate de mamă, aşadar, sunt ofticată pe şoferii care parchează prost, de nici loc pe trotuar nu mai este. Înţelegerea mea are o limită.

Nu îmi place să parchez maşina în subteran. PUNCT. Când am cumpărat apartamentul am coafat maşina pe toată partea dreaptă, de a trebuit să zugrăvesc un perete. Nici până acum nu am reparat maşina. Parcarea este foarte îngustă, aşa că de câte ori plec cu maşina (parcată frumos înainte de Emil, astfel încât eu doar s-o pornesc şi să ies pe uşa garajului), la întoarcere o las pe unde apuc, afară. Dar întotdeauna, absolut întotdeauna, las loc pe trotuar. Trebuie să fiu înţeleasă şi iertată – decât să zugrăvesc iar pereţi sau să le dau RCA-ul vecinilor să-şi repare maşinile, mai bine o parchez chiar şi la o stradă distanţă.

Multă vreme, când a trebuit să merg cu Luca la doctor, fie am rugat-o pe cumnată-mea să mă ajute şi să stea cu Luca în spate (mulţumesc Mădă!), fie am luat un taxi; dar la taxi este enervant că găsesc greu pe aplicaţie o maşină. Până într-o zi, când am mers singură cu Luca, cu maşina. A fost groaznic. A plâns că îşi pierduse suzeta, nu aveam unde să trag pe dreapta, se mergea şi bară la bară. Ce vedeau şoferii de lângă mine: o maşină lovită cu număr de Galaţi care are în spate semn de baby on board; pe scaunul şoferului o nebună ciufulită, care trăgea frâna de mână din 5 în 5 metri, dădea centura la o parte, se întorcea cu spatele la volan şi fundul în sus – căuta ceva. Am făcut asta vreo 5 minute, degeaba. Copilul zbiera. Mă resemnasem. După alte 5-10 minute de mers bară la bară am găsit unde să trag pe dreapta – un trotuar! Unde am lăsat loc şi pentru pietoni, pe cuvânt de onoare. L-am calmat pe Luca şi am putut pleca mai departe, asta după ce am mai aşteptat vreo 3 minute să mă lase cineva să intru la loc, în coloana de maşini. M-am lecuit şi de condus singură cu Luca.

Sunt curioasă ce o să fac la iarnă. În Dubai s-a testat primul taxi care zboară cu pilot automat. La noi când o să se inventeze primul căruţ de copil care zboară?

Please follow and like us:

One thought on “Pe jos, cu căruţul sau cu maşina: provocări pentru mame

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge