La poveşti cu Laura Frunză

A fost odată o mămică deşteaptă şi frumoasă, care ştia multe poveşti pentru copii: Laura Frunză. Pe lângă iubirea pentru copiii ei (Eliza, Vlad) de la pământ până la stele şi încă de 20 de milioane de ori pe atât, Laurei îi place să scrie cărţi şi postări pe blogul său laurafrunza.com. Poţi găsi mai multe detalii despre ea aici.

De când am citit despre noile sale lansări, Luniţa, adevărata poveste a Zânei Măseluţă şi Omul făcut din stele, mă tot ţin să scriu despre importanţa cărţilor în viaţa copiilor. Şi ce ar putea fi mai interesant decât opiniile Laurei, care, vorba aia, cu asta se ocupă?

Chiar mă întrebam, dacă are vreun impact faptul că părinţii citesc în faţa copiilor, dacă îi motivează să citească la rândul lor. Laura spune:

Experţii spun că da, are impact asupra copiilor, însă din experienţa mea am remarcat că nu este întotdeauna valabil pe moment. Dacă eu citesc, Eliza nu simte neapărat nevoia să ia o carte să citească, ba chiar uneori trag de ea să facă asta. Între şcoală, activităţile extraşcolare şi teme, nu mai are energie să citească. În puţinul timp liber pe care îl are, se joacă sau se uită la televizor. Însă eu cred că, pe termen lung, faptul că la noi în casă se citeşte, că are acces la atât de multe cărţi şi evenimente de carte, va conta foarte mult şi cu siguranţă va citi mai mult decât în casele în care părinţii nu citesc sau nu există cărţi.

Aici Laura a pus punctul pe i: teme, activităţi extraşcolare, cât timp le mai rămâne copiilor ca să citească? Şi… mai ales… o fi destul? Cât de des ar trebui să citească un copil?

Nu cred că există o regulă. Cât sunt mici, este important să le citim noi, oricât de des doresc. Noi nu am reuşit niciodată să citim mai des de o dată pe zi, seara la culcare. Uneori, când primesc cărţi, Eliza le ia la rând şi citeşte mai multe cărţi ilustrate o dată. Însă cred că ar trebui să insistăm să citească măcar câteva rânduri sau pagini pe zi, în funcţie de vârsta copilului. Aşa îi vom crea un obicei. Iar dacă avem timp şi răbdare, să le citim şi noi câteva pagini, în special seara, ca un mod de a ne deconecta creierul de la agitaţia de peste zi, explică Laura.

Ţin minte că atunci când eram mică (adică acum 20 şi ceva de ani, pe vremea dinozaurilor) citeam poveşti scrise de Creangă, poveşti cu tâlc, tata încerca fără succes să mă facă să citesc Legendele Olimpului :)) La Medeleni mi-a plăcut mult. Totuşi, de acum, limbajul folosit de unii autori este unul arhaic, aşa că am întrebat-o pe Laura dacă ea crede că mai poate fi înţeles de copii.

Amintirile lui Creangă sau basmele clasice trebuie citite împreună cu copiii pentru a le explica termenii. Au o anumită savoare pe care nicio poveste modernă nu o va avea vreodată, aşa că, din punctul meu de vedere, este important să le citim şi ceea ce citeam noi în copilărie. Eliza are ca temă să citească Amintirile până la vacanţa de iarnă şi stă pe canapea în sufragerie şi citeşte şi îmi cere explicaţii la anumiţi termeni. Uneori o pun să citească cu voce tare ca să mă asigur că înţelege textul. Îi plac foarte mult Amintirile, a văzut şi filmul şi chiar a plâns la el, la final.

Când am citit pe net că deşi Luca nu pricepe o iotă, este bine să încep să îi citesc şi să îl ţin în braţe ca să vadă ilustraţiile, am dat fuga la o librărie şi am cumpărat câteva cărticele. Când am ajuns acasă şi starea de euforie a trecut, mi-am dat seama că ele se potrivesc unui copil de cel puţin 3 ani 😀 Aşa că m-a luminat Laura, care a mai vorbit pe tema asta şi într-un interviu pentru Itsy-Bitsy, unde detalia ce cărţi recomandă pentru diferite etape de vârstă.

Indicaţiile mele orientative ar fi acestea – nu sunt documentate ştiinţific, sunt mai degrabă bazate pe experienţa pe care o am cu propriul meu copil.

Între 1 şi 3 ani alegeţi cărţi cu ilustraţii simple, fără detalii multe, care să umple pagina. Poveştile să fie scurte, de câteva cuvinte. Puteţi crea chiar voi propriile poveşti folosindu-vă de cărţi care au doar câte un cuvânt pe pagină. De ex, dacă avem cuvântul pară, vom spune „o pară zemoasă şi parfumată, copiilor le plac mult perele, toamna când se coc”. Alegeţi cărţi integral cartonate, cărţi cu activităţi (clapete care se ridică, elemente care se mişcă, pagini cu piese de puzzle), cărţi cu sunete (muzică sau sunete din mediul înconjurător înregistrate), quiet books – acele cărţi din fetru cu pagini personalizate.

De la 3 la 5 ani recomand cărţile de căutare care dezvoltă foarte mult imaginaţia şi limbajul, poveştile scurte, cu puţin text pe pagină şi mai bogat ilustrate. Când citim, începem să punem întrebări mai variate din ceea ce aude şi vede. Acum putem introduce cărţi gen primele mele enciclopedii, pe lângă cărţile cu poveşti.

După 5 ani, trecem treptat la poveşti mai lungi, mai complexe, cu mai multe personaje. Ilustraţiile ar trebui să scadă în dimensiune şi să nu mai fie prezente la fiecare pagină. Deja de la 7 spre 8 ani, copilul trebuie să citească şi singur cărţi scurte. După 8 ani, puteţi începe să-i puneţi la dispoziţie micro-romane şi apoi romane, cu ilustraţii sub formă de schiţe sumare sau fără ilustraţii.

Şi în final, recomandarea Laurei cu privire la motivarea copiilor să citească:

Cred că fiecare copil este diferit şi tot aşa este şi relaţia lui cu cărţile. Unii copii au o înclinaţie naturală spre citit, pe când alţii nu pot fi convinşi cu niciun chip. Realitatea este că e greu să-i convingi pe copii să aibă răbdare câteva ore sau zile să citească o carte, când pot să se uite la un film sau să joace un joc, unde totul se desfăşoară pe repede înainte. Sfatul meu ar fi să nu renunţe niciodată în a încerca să găsească acea carte, acea poveste care să-i placă aşa de mult copilului încât să n-o mai lase din mână.

Hunger Games! Încep de azi să îi citesc lui Luca. Mai întâi în română şi apoi în engleză 😀 Glumeam.

Am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea cititului aşa. Ar fi interesant să facem împreună (în comentarii) o listă cu cărticele preferate în care să menţionăm şi vârsta potrivită. Aşa poate găsim mai repede acea carte ,,minune” care să arate că cititul poate fi captivant , la fel ca un film.