Întoarcerea din postnatal: visuri sau posibilitate?

Nici nu născusem şi eu deja vorbeam de întoarcerea la serviciu. Planul iniţial a rămas acelaşi. Să mă întorc în Ianuarie. Ştii cum sunt căţeii când aşteaptă să îi scoţi afară? Aşa sunt eu pentru întoarcerea din postnatal. Dar voi reuşi?

Acum, poate mă întrebi de ce vreau la serviciu. Păi, pentru că obişnuiam să fiu bună în ceea ce făceam, pentru că îmi place ceea ce fac şi pentru că am super colegi. Cel puţin asta era situaţia când am intrat în prenatal. Desigur că nu era mereu roz totul, desigur că mai erau şi task-uri la care nu excelam (mai ales alea care implică Excel sau calcule, bleah), dar nu erau task-urile mele zilnice, aşa că nici nu le iau în considerare.

De ce aştept cu nerăbdare întoarcerea la serviciu

Nu sunt genul care să stea acasă. Îl iubesc pe Luca, îmi place să am grijă de el (când nu mă doare spatele şi când nu trebuie să fac alte treburi casnice). Îmi mai place şi să gătesc (deşi s-a cam pierdut farmecul când am voie un număr limitat de alimente şi când încep o reţetă la ora 9 AM şi o termin la 3 PM). Îmi place să mă ocup de blog (dar nu e acelaşi lucru ca la serviciu).

Pot mai mult, vreau mai mult. La ce visez, când mă gândesc că mă întorc la serviciu: visez la taskurile care îmi plac şi aprecierea care venea odată cu ele. Visez la cafea normală, nu decaf. Visez la pauzele de masă cu colegii. Visez la surprizele pe care le făceam în număr mare, altor colegi. Visez la mâncare picantă. Visez la sertarul plin cu ronţăieli.

Cel mai tare mă enervează ideea de a fi casnică. Pot mai mult de atât şi nu pot să sufăr că acum sunt… CASNICĂ. Pentru mine, a avea grijă de bebe şi de casă înseamnă casnic. Ei bine, eu cred că pot să petrec timp de calitate cu copilul, să am grijă de casă ŞI să merg la serviciu, ce zici de asta?

Dacă mă întorc la serviciu, înseamnă că Luca se descurcă fără mine. Înseamnă că mănâncă şi altceva, nu doar lapte. Înseamnă că este pe mâini bune. Înseamnă că este sociabil. Fără condiţiile astea, nu se pune problema să mă întorc la muncă.

Şi pentru mine este foarte important ca Luca să fie independent. Nu vreau să se ascundă după piciorul meu. Nu vreau să fie băiatul mamei. Nu vreau să îi fie frică să încerce lucruri doar pentru că alţii înaintea lui nu au avut curaj sau pentru că i se spune să stea în banca lui. Vreau să fie tupeist şi respectuos în acelaşi timp. Vreau să fie curajos şi prudent în acelaşi timp. Vreau să fie înconjurat de prieteni. Vreau să se dezvolte frumos fizic, psihic şi să ne depăşească pe mine şi ta-su la nivel de carieră. Dar mai presus de toate, vreau să fie fericit şi sănătos. Fix în ordinea asta.

Ce mă aşteaptă cu adevărat la întoarcerea din postnatal

Na, sunt realistă şi aici: o să mă aştepte mult stres şi multă muncă. O să mă aştepte lucruri schimbate la serviciu. O să mă aştepte o perioadă de haos. Şi nu mi-e frică de haos, pentru că în haos găsesc soluţii. Îmi place să am schimbări în viaţă şi să mă adaptez la ele, nu îmi place rutina.

Mă aştept la trezit la 5 dimineaţa, dus copilul la creşă, fuga la serviciu, luat copilul de la creşă, ajuns acasă, o oră de giugiulit şi jucat cu copilul la el în cameră, apoi treburile zilnice. Luca este obişnuit să stea cu mine când gătesc, când calc, deci ce mare brânză? Este distractiv, râdem, vorbim. Eu pe limba mea, el pe limba lui. De spălat, spală maşina, durează 5 minute să întind rufele. Cu altele mă ajută şi Emil. Timp cu copilul trebuie să petreacă şi tatăl, nu doar mama. De 12 ani merg pe repede înainte, de ce aş schimba asta? Mă mai aştept la răceli – multe. Toţi doctorii au spus că nu ajută dacă îl ţin într-un bol de cristal.

Nu îmi spune că nu pot să fac o chestie că atunci mă enervez şi sigur o fac, într-un mod sau altul. Îmi plac provocările şi când vreau o chestie,  o obţin. Spune-mi că POATE îmi va fi greu şi atunci mă pui pe gânduri. Sunt obişnuită să ÎNCERC să le obţin pe toate şi asta intenţionez să fac în continuare.

Sursa foto: Pixabay