Încă de la primele ecografii, părinţii au tendinţa să analizeze cu cine seamănă copilul. Cel mai adesea, se porneşte de la nas, de obicei capul este cel mai bine conturat pe eco. Apoi apare copilul. Şi se caută cu disperare mai multe asemănări. Uneori se găsesc, alteori se inventează.
Aşa merge treaba până la 6 luni, când i se conturează faţa suficient de mult. Dar ce te faci când trecem peste fazele ,,seamănă cu ta-su” sau ,,e mă-sa tot” (orice ar însemna asta) şi se ajunge la seamănă cu bunica sau cu unchiul prin alianţă care s-a însurat cu mătuşa de gradul 5?
Emil a găsit nişte poze de la botezul lui. Se pare că Luca îi seamănă foarte bine. Până în luna a 4-a dormeau în poziţii asemănătoare. Acum la aproape 7 luni pot spune că Luca are barba lu’ ta-su. Sper să nu îl moştenească şi la păr…
Şi acum ajungem la partea la care seamănă cu mine. Yeeeey. Stai, ţine-te bine, încep să enumăr. Începe să aibă urechi de Dumbo. Ca mine.
Treaba este că nu mă deranjează aproape deloc că seamănă cu Emil. Cât timp comparaţiile se opresc aici. Când eram internată cu el, o asistentă mi-a spus că atunci când copiii seamănă cu taţii, înseamnă că mamele i-au iubit prea mult. :))) Mda.
Vorbind despre asemănări între părinţi şi copii, ce părere ai despre următoarele vedete?
Aia cu mama care l-a iubit prea mult pe tata seama cu aia cu tata inteligent ca are 2 fete, nu fata si baiat.
Dar ce zici, ca ultima persoana care si-a dat cu parerea despre parintele cu care seamana copiii mei mai mult a ajuns la concluzia ca si eu seman mult cu sotia mea… da, eu blond cu ochi albastri, par drept, mare cat casa, ea satena cu ochi aurii, par cret, putin mai mare decat un minion… daca nu te uiti bine la noi ne poti confunda.
:))))) stii cum se mai zice: cine se aseamana, se aduna