Nu cred că ai vrea să fii copac

Avem multe vorbe despre copaci, niciuna bună. Pe bună dreptate, dacă ținem cont cum se defrișează ilegal.

  1. Ești plopist la chimie. Adică ești bâtă.
  2. Ești în copac. Adică ai pus-o.
  3. Bă ești copac? Adică se miră de prostia ta.
  4. Când o face plopul pere și răchita micșunele. Adică atunci când ți-oi vedea ceafa.

Etc. Etc.

Ei bine, eu de vreo săptămână mă simt ca un copac. Pe care a venit un dobitoc să îl taie cu toporul.

Pac, o lovitură: Luca face bronșiolită plus virus luat de la un anume adult, ajungem în spital.

Pac, a doua lovitura: deces în familie.

La câteva ore distanță, pac a treia lovitură: situație de urgență în familia extinsă.

La alte câteva ore distanță, pac o nouă lovitură: Luca mai avea nevoie de tratamentul din spital (nu ăla light de acasă), plus că este predispus la astm bronșic sau cum s-o numi.

Dar astea sunt loviturile de topor… De la începutul lor am încercat foarte tare să fiu calmă, deși unu’ anume tot încearcă cu o pânză de bomfaier să taie și el. Unul mare, solid, impunător, dă lovituri puternice, iar altul pricăjit încearcă și el marea cu sarea, poate obține vreo satisfacție.

Și îți spun sincer că aproape mi-am pierdut răbdarea și risc să-i trag o cracă peste cap pricăjitului. Cu pânza lui de bomfaier cu tot. Pun pariu că sentimentul pe moment ar fi super.

Așa că dacă vrei o personificare faină, alege orice, dar nu copac. Riști să cazi. De la o pânză neobosită de bomfaier.

 

Please follow and like us:

2 thoughts to “Nu cred că ai vrea să fii copac”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge