Majoritatea se dă peste cap de Paşte: curăţenie, mâncare, etc. Pe noi ne-a liniştit o răceală de vreo trei săptămâni. Ne trece câteva zile, revine.
Aşa că, de Paşte, suntem în arest la domiciliu. Nu facem vizite, nu primim vizite, avem încă două zile la dispoziţie să ne punem pe picioare.
Dinainte să înceapă zilele libere făcusem planul.
Înroşesc ouă sâmbătă (pas, am fost la spital că îmi era foarte rău)
Ies cu Luca în parc (pas, bronşiolita nu a trecut de tot)
Dormim (asta am bifat; o zi da, o zi nu, fac cu rândul cu Emil)
Gătesc (ha, că pe asta am făcut-o sâc!, am gătit chiar miel, nu supă instant la plic)
Calc (pas, un pas lung de vreo 7 zile, sunt încâtată că m-am pregătit în anii trecuţi şi am atâtea haine că îmi permit o pauză de-asta)
Mă bucur de un vin bun (pas, sunt pe antibiotic. Oricum nu se bea vin roşu până-n Paşte. Şi acum că a venit Paştele şi se poate bea, oricum vinul creşte tensiunea. Mai spune-mi şi tu nişte argumente, să mă simt bine).
Înainte de Paşte trebuia să merg într-o excursie, să mai uităm de rele şi să ne bucurăm de aer curat. (pas, Luca a făcut bronşiolită, am pierdut avansul de cazare, era cât pe ce să plătesc şi masa pe care nu am fi mâncat-o. Ptiu, ce noroc pe mine că am scăpat aşa uşor).
De dimineaţă (pe la 12) mi-am dat seama că această zi specială, Paştele, este de fapt una obişnuită şi m-am ofticat puţin, dar acum că stau să mă gândesc, este foarte fain şi aşa:
Beau o cafea în tihnă şi mă bucur de pasca de la Adi (mulţumesc colegu’, bogdaproste, nu ştiu dacă era din ,,extra” sau din stocul personal, dar promit să mă revanşez).
Scriu pe blog, într-o zi cu soare.
Nu mai port mască atunci când stau pe lângă Luca pentru că sâmbătă doctorul mi-a confirmat a doua oară că nu este virus, deci mă pot bucura de copil şi îl pot smotoci. Nu îl pup, dar îl smotocesc.
Deci, Paşte fericit obişnuit pentru noi, Paşte fericit special pentru tine – sper.