Încă de prin facultate mă gândeam ce nume să îi dau copilului. Și mai vroiam să fie fată. Și să nu fie un nume ,,la moda” ca să nu nimerească în clasă, cum am pățit eu, cu 3 Alexandre și 5 Alexandri. Și să fie un singur nume, de sfânt, să aibă loc în catalog, în caz că mă căsătoresc cu unul pe care îl cheamă Apetruțeidinsilișteadevest. De-asta mă gândeam la Tudor. Pentru că fată, pentru că rar și pentru că Tudor Chirilă. :)))
Apoi m-am răzgândit. De ce să fiu ca ceilalți care aleg numele după vreo celebritate, marcă de mașină, personaj din film artistic sau mâncarea preferată?
Buuuun, odată șters din listă Tudor, mă tot gândeam ce nume nu am în neam, ca să fie rost de un motiv de sărbătoare în plus. Nu că neamul Băranilor, Nemților, Oltenilor sau Ianășilor ar avea nevoie de motive ca să se adune și să se distreze. Și când conduceam spre casă de la muncă, cu burta la gură, am fost trăznită: Luca! Simplu, frumos, nemaiîntâlnit în neamul neamurilor! Buhahaha!
Apoi am stat să mă gândesc… Este un nume popular? Eu nu am avut Luca în clasă. Nici la serviciu. Nici colaborator.
Perfect! Luca rămâne, că-i și Emil de acord.
Urmarea, după ce m-am întors la muncă și am început să ies în lume…
Cel puțin 3 colegi pe etaj cu copii pe nume Luca. Dintre care unul la mine în departament! La creșă, încă un Luca. Al meu a devenit Cuca, ceea ce mă amuză teribil, mai ales ieri când a venit o fetiță mai mare la el și am auzit-o spunându-i așa. A venit, l-a salutat, simpatici foc.
Emil a fost cu Luca în nu mai știu ce loc public și a spus mai tare Luca… 3 seturi de ochi s-au întors spre el.
Mda… Luca este rar.
Pe următorul o să-l numesc Ionicovistalinovicihitlericiemilianeminescu. Petrescu.
Unic, scurt, așa cum îmi place mie. Pentru o fată.
Tu cum alegi un nume de copil?