blogulmamei.ro

La poveşti cu Cristina Ologeanu despre a da înapoi în blogging

Îmi place foarte mult să merg la conferinţe, meeting-uri, workshop-uri, traininguri, etc. etc. Vorbesc cu lumea, aflu exprienţele lor interesante, cunosc persoane noi. La Digital Parents Talks #15 am cunoscut-o şi pe Cristina Ologeanu, bloggeriţă la blogulmamei.ro, mamă a Alexiei şi părinte adoptiv al pisicii Kyra, nu în ultimul rând – jurnalistă. A debutat în 2007 la revista Ecran Magazin, şi-a împărtăşit experienţa la revistele Salut, Unica, Lumea femeilor, Cotidianul, Jurnalul Naţional, Click, Adevărul, Libertatea, agenţii de presă, TVR, PR pentru diverşi artişti, iar în prezent este content manager la tvhappy.ro (ştii postul TV Happy Channel).

 

După ce am fost la mai multe evenimente, unele gratuite, am realizat că ar fi util un articol în care să se explice că nu este de ajuns doar să iei (cunoştinţe, informaţii, relaţii, cadouri), normal este să şi dai. Şi Cristina a acceptat invitaţia mea de a povesti despre aceste lucruri.

 

De exemplu, să zicem că un blogger participă la o conferinţă. Ştie că organizatorul are o obligaţie faţă de proprietarul locaţiei unde are loc evenimentul, faţă de sponsor şi faţă de speakeri. Cum să aleagă un blogger către cine pune link, ca să susţină organizatorul? Şi răspunsul, pe îndelete, îl dă Cristina:

Ei, aici, lumea onlineului se împarte în două tabere mari:

  1. unii nu pun link şi nu merg la anumite evenimente dacă nu sunt plătiţi
  2. bloggeri care vin la evenimente şi pun ce linkuri vor pe blogurile lor, fără să fie plătiţi pentru asta.

Motivele şi deciziile lor, cred eu, nu trebuie să le criticăm. Fiecare îşi aşterne aşa cum vrea să doarmă.

Sinceră să fiu, eu nu sunt în măsură să spun cuiva ce să facă, indiferent de cât de veche sunt în branşa asta. Ce pot să îţi spun, însă, este cum văd eu lucrurile, atât din perspectiva de organizator de evenimente, dar şi din cea ce blogger. Îţi spun cum fac eu. Fiecare trage propria concluzie şi ia ce decizie doreşte. Ţinte-te bine, este mult de scris la capitolul ăsta.

Am peste 21 de ani de presă, 8 de blogging şi am organizat evenimente atât pentru presă, cât şi pentru bloggeri. Din prisma organizatorului, mi-am dorit mereu ca presa şi bloggerii să relateze în număr cât mai mare despre evenimentul meu şi despre sponsori. De ce? Din acelaşi motiv din care un elev silitor care şi-a făcut temele şi a învăţat, aşteaptă să primeasă o notă, o evaluare a prestaţiei sale. Textele apărute după eveniment sunt notele noastre pentru munca depusă. Şi, crede-mă, să organizezi un eveniment, cât de mic, este un efort uriaş pentru cel care îşi să toată silinţa ca invitaţii săi să se simtă bine, să aibă condiţii optime, să plece mulţumiţi.

De ce îmi doresc ca şi numele sponsorilor să apară în textele de după eveniment? Pentru că şi ei, sponsorii, vor să primească „note” pentru investiţia în evenimentul respectiv. Pentru că ei scot bani din buzunar, cum se spune, pentru a-i face pe invitaţii la eveniment să se simtă bine. Pentru că acele produse pe care le pun în punguţele invitaţilor, pe ei, pe sponsori, îi costă bani. Şi este şi firesc ca sponsor să îţi doreşti să primeşti feedback. Chiar şi o simplă precizare într-un text pe blog sau o postare pe Facebook, Instagram. Da, este o modalitate pentru ei să îşi facă reclamă, să îşi facă produsele cunoscute. Da, ştiu, reclama se plăteşte.

ÎNSĂ, eu mereu ţin cont de următoarele lucruri: atâta vreme cât merg la un eveniment gratuit pentru mine, atâta vreme cât cineva a investit timp, energie, bani pentru confortul meu, mi se pare politicos să îi mulţumesc pentru astea. Cu precizarea sponsorilor. Măcar să îi nominalizez, dacă nu le pun şi un link. În plus, participând la astfel de evenimente, poţi să stabileşti noi contacte, noi relaţii şi noi sponsori pentru blog. Aici, depinde de tine, de cât de descurcăreţ eşti. Uite, eu, la primul meu mare eveniment gratuit pentru bloggeri, la Social Media For Parents, mai exact, am rămas uimită, chiar şocată, de cât de mulţi bloggeri au venit şi de cât de mulţi sponsori erau la eveniment, oferind cadouri participanţilor. Dar, am plecat dezamăgită. De ce? Mă aşteptam să plec acasă cu o tonă de cărţi de vizită de la sponsori. Cu informaţii utile am plecat. Dar, în inocenţa mea, credeam că sponsorii vor tăbărî pe noi. Dar nu! Nu aşa merg lucrurile. Nu aştepţi să vină ei la tine. Te duci tu la ei, le vorbeşti, le arăţi ce ai scris, le mulţumeşti pentru cadouri şamd. Asta este valabil îndeosebi în cazul celor la început de drum şi al celor care nu au o agenţie/regie media în spate care să se ocupe de administrarea spaţiului publicitar.

Ca şi beneficiar al evenimentelor gratuite, eu mă bucur că plec acasă cu:

  1. informaţii
  2. cadouri (de ce să nu o spunem pe şleau?)
  3. noi contacte, fie alţi bloggeri, fie posibili sponsori.

Deci, pe scurt, explicaţia ar fi aşa: atâta vreme cât merg la un eveniment gratuit de la care eu ies în câştig (vezi cele 3 de mai sus), mi se pare firesc să acord o notă organizatorilor, scriind despre eveniment şi să precizez şi sponsorii şi locaţia. Este o chestiune win-win. Tu câştigi cele trei chestii de mai sus, organizatorii şi sponsorii primesc expunere.

În cazul în care te deranjează să treci nişte nume de firme pe blog fără a fi plătit/ă pentru asta, atunci ai opţiunea de a nu participa la acel eveniment.

În cazul în care ai un administrator al spaţiului publicitar de pe blog, se schimbă total problema, în funcţie de tipul de contract pe care îl ai şi dacă agenţia îţi permite sau nu să participi şi să scrii despre astfel de evenimente. (Da, sună într-un fel anume, dar există şi astfel de contracte)

Cât despre speakeri, deşi sună, poate, dur, eu aleg să pun linkuri către cei cu care rezonez în general (nu doar la evenimentul respectiv, ci şi cu ceea ce scriu ei pe siteurile lor). DAR, atunci când scriu despre un eveniment cu mai mulţi speakeri, mi se pare de bun simţ să îi nominalizez pe TOŢI!

speaker blogulmamei.ro
Foto: ParentingPR/Mihai Răitaru

No, bun. Punem link-uri. Prezentăm. Dar cum facem asta ca să fie bine SEO? Pentru că tot vorbim de SEO, de articole găsite pe Google, ne dorim să fim în primele locuri din căutările în motoarele de căutare, să avem un site bine optimizat, articole şi mai bine optimizate, dar este vreo regulă pentru aşa ceva? Trebuie să fii un guru SEO sau există variante ajutătoare? 🙂 Pe WordPress, cel puţin, treaba este destul de uşoară:

Nu sunt un expert SEO. Pur şi simplu fac ce îmi dictează pluginul Yoast 😉 Până să aud eu de SEO, scriam cum simţeam. Aşa cum am spus şi în discursul meu la Digital Parents Talks 15: atunci când am gândit un text, m-am pus în pielea cititorului. M-am gândit ce fel de informaţie ar căuta el pe Google, ce întrebări ar avea pe un anumit subiect… M-am documentat, am văzut ce nevoi nu erau acoperite de anumite texte pe tema aleasă de mine şi am încercat să scriu cât mai simplu, cât mai puţin elaborat. Nu texte de citit cu dicţionarul în faţă, nu texte lungi, care să plictisească sau să obosească ochii.

Apoi, când scriam un text şi pomeneam în el despre o altă poveste similară de pe blog, simţeam că este ceva firesc să pun un link către întâmplarea la care făceam referire. Nu din motive de SEO (nu ştiam atunci ce e aia), ci pentru a-l scuti pe om să dea search pe blog pentru a găsi textul la care mă refeream. Da, în naivitatea mea credeam că oamenii, după ce citeau un text, dădeau căutare să le găsească pe cele la care făceam referire. Bun, închizând paranteza, cum ziceam: când făceam referire la o situaţie deja relatată puneam un link pe anumite cuvinte pentru a-l trimite pe cititor direct către textul respectiv. Fie că era unul de pe blogul meu, fie către un alt site.

Acum, ce ştiu eu, în 2018, despre SEO şi linkuri:

– E indicat să pui linkuri în textele de pe blog. Nu mai mult de trei linkuri externe (adică acele linkuri care duc către alte site-uri).

– Toate linkurile să se deschidă în fereastră nouă.

– Linkurile să fie dofollow (nu ştiu să detaliez, dar găsiți răspunsul pe Google), explică Cristina Ologeanu.

 

Ştii vorba aia, o poza face o mie de cuvinte? Nu este valabilă doar pentru magazine şi reviste. Este important şi pentru blog. La fel de important este să nu fii dat în judecată pentru drepturile de autor, deci nu este aşa uşor să alegi o poză pentru un articol. Şi despre acest aspect povesteşte foarte bine Cristina:

În primul rând, prefer să folosesc fotografiile făcute de mine. Sunt mai personale. Dar, sunt şi situaţii în care nu pot folosi imagini realizate de mine, cum ar fi în cazul campaniilor mele #VreauSaPlecDinRomania şi #OreDeSigurantaInScoli, sau dacă scriu despre ceva trist, ori despre cum a fost pentru mine la examenul de obţinere a permisului (aici, nu aveam cum să îmi fac poză cu poliţiştii care m-au picat, nu? Nici cu cel care m-a declarat admisă, nu?). Ei, atunci, apelez la o bază de date gratuită. Pixabay, de regulă. Fotografiile alese trebuie să fie musai pe tema articolului. Adică, nu pot scrie despre o familie care se rupe şi să pun poze cu o familie fericită. Aşa că am ales nişte desene cu siluetele membrilor unei familii şi, cu ajutorul unui program de editare foto, am făcut un X mare, ca să sugerez despărţirea.

blogulmamei.ro
Foto: ParentingPR/Mihai Răitaru

Cam rezultă de aici că este nevoie de timp pentru publicarea unui articol bun. Documentare, poze, SEO, text. Pfui, mai pune pe listă treburi în casă, serviciu, poate chiar copii. Cum îţi faci timp să scrii pe blog? Cine poate răspunde mai bine dacă nu Cristina, bloggeriţă, mamă de fată, părinte adoptiv de pisicuţă, content manager, şefă de gospodărie?

Asta cu timpul este o enigmă şi pentru mine, sincer. Îmi scriu ideile de articole pe telefon (schiţez ideile principale şi indicaţiile necesare pentru realizarea articolului final), scriu la serviciu, când am o pauză, sau după program, scriu nopţile, de acasă, când ceilalţi dorm…De gătit, de cele mai multe ori, din fericire, o face tatăl Alexiei. Curat în casă, călcat rufele, noi le facem. Nu avem menajeră. Când facem toate astea? Nu ştiu 😉 De regulă, suntem mai ordonaţi de fel… asta până ni se pune pata să nu mai ridicăm un pai… apoi, un weekend întreg adunăm, măturăm, spălăm, frecăm… Nah, suntem o familie de oameni simpli, fără bonă, menajeră sau alte rude cărora să le pasăm din sarcinile noastre. O mai avem pe mătuşa mea, care, atât cât mai poate, preia copilul de la şcoală şi stă cu ea până venim noi să o luăm. Cred că am intrat într-un ritm şi reuşim să ne descurcăm.

 

Sfârşitul poveştii este cam aşa: nu te aştepta doar să primeşti, ştii vorba aia veche, „ulciorul nu merge de multe ori la apă”. În blogging, ca şi în viaţă, se aplică regula asta. În plus, dacă iei ceva, de orice natură, trebuie să dai ceva înapoi, oricât de mic.

Please follow and like us:

2 thoughts to “La poveşti cu Cristina Ologeanu despre a da înapoi în blogging”

  1. Foarte frumos si interesant dialogul vostru 🙂 Imi si inchipui cum unul intreba si altul raspundea, undeva…intr-un cadru boem, la o cana de ceai. Apoi, am ajuns la partea cu graba si multe activitati de bifat 😛
    Multumim ca v-ati gasit vreme sa scrieti aici cum este la Cristina si ce intrebari pe bune il framanta pe Alex!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge