Cum faci fericit copilul fără să-l răsfeți?

Dinainte să-l nasc pe Luca am decis că vreau să fie un copil fericit și descurcăreț. Din păcate pentru el, între timp mi-am dat seama că asta înseamnă și răsfățat, nu neapărat descurcăreț. Am mai decis că nu vreau să treacă prin sentimentul acela ciudat că este părăsit la grădiniță după 2 ani de stat acasă doar cu mami. Iar după ce s-a născut, a început misiunea mea cea mai grea, de a-l educa, a-l face fericit, descurcăreț și mai ales ,,nerâzgâiat”. Cred că partea cea mai dificilă este să reziști părerilor persoanelor din jur.

Am ales să îl culc în altă cameră decât dormitorul nostru de la bun început. Îl adormeam în brațe, dar apoi îl puneam în pătuțul lui. Aveam cameră video cu infraroșu și senzor de mișcare, deci nu aveam cum să ratez ceva. Am respectat recomandările doctorului să doarmă pe o parte și apoi, peste câteva luni pe plan înclinat, ca să nu existe riscul de a se îneca. Are zile când doarme singur, alte zile când vrea în brațe, alte zile când vrea în scaunul de bucătărie. Ca mine și ca el, un echilibru.

Apoi am ales să îl cresc doar eu și Emil. Fiind amândoi cât este ziulica de lungă, ne-am cunoscut bine, am vorbit mult și l-am lăsat să cunoască toată casa. A cucerit-o treptat, fără să dăm găuri în mobilă pentru protecții de sertare. Mai nou îi place să se piteascăm în dulapul centralei și să mă ajute să scot rufele din mașina de spălat. Sau să îl țin în brațe, să mestece cu lingura de lemn în mâncare și s-o sprijine singur de o cană.

Încerc să nu îl iau pe sus când trebuie să mergem dintr-un loc în altul: în parc de la joacă în căruț, dintr-o cameră în alta, din cadă la îmbrăcat. Altfel protestează vehement. Dacă îl mai las puțin și apoi îl dirijez de mânuță, nu mai protestează. Nici ca mine ,,acum”, nici ca el ,,mai târziu spre niciodată” – la mijloc, peste un minut, de comun acord.

Cu jucăriile este o nouă provocare. Primește săptămânal jucării. Așa că mi se pare normal ca o dată pe lună să facem curat și să dăm din jucăriile vechi.

La masă nu sunt probleme dacă nu cumva îl doare în gât. Îi mai place să se joace cu mâncarea, când se satură, așa că nu îl forțez să mănânce tot. Are dreptul să nu îi placă un fel de mâncare, dar asta nu înseamnă că îi dau altceva. Eu vreau să mănânce orice, el vrea doar ce are chef. Calea de mijloc este să așteptăm să treacă o oră și îi dau următoarea masă, ce știu că acceptă. Nu renunț să îi dau ce a refuzat anterior, încerc din nou când am ocazia, sub o nouă formă. Asta se întâmplă rar, nu face nazuri la mâncare. De fapt… Mărul! Nu îi place. Îl păcălesc cu el pasat. Îi dau dreptul să-l respingă felii și să se obișnuiască, în timp, cu gustul lui, pasat.

Acum începe să aibă plâns fals, are momente când vrea să își lase capul pe mine alteori vreau eu să-l țin în brațe și el nu vrea. Totul este să ne observăm reciproc, să învâțăm ce ne place și ce avem voie, să facem și ca unul și ca celălalt, să acceptăm câte un NU.

Citesc mult pe tema asta. Cu unii sunt de acord, cu alții nu. Important este să îi fie familiei bine, nu? Să fim cât se poate de mult fericiți și cât se poate de puțin râzgâiați. Pentru că și adulții se comportă ca niște bebeluși, de multe ori 🙂

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge