pompe de san electrice

Pompe de sân electrice sau manuale?

Noi am cumpărat pompa de sân după naştere. Acum pot spune că mi-ar fi părut tare bine să îi ştiu utilitatea înainte de a naşte şi să mă interesez care este cea mai bună. Înainte de a mă externa, doctoriţa mi-a spus că s-ar putea să fac febra laptelui. Şi chiar aşa a fost. Fix în ziua externării. Am ajuns acasă şi seara bebeluşul plângea îngrozitor. Nu ştiam ce să mai facem, am ajuns la spital, o pediatră oarecare mi-a zis că am febra laptelui, copilului îi este foame,  ne-a spus să cumpărăm o pompă de sân. Atât… Dacă nu gestionez bine situaţia pierd laptele. De parcă nu eram stresată deja, hai să mai punem puţină presiune. A fugit Emil la farmacie, a întrebat de pompe de sân şi, în necunoştinţă de cauză, a cumpărat una manuală. A adus-o acasă şi ghici ce, nu ieşea nimic. Nervi, disperare, pierd laptele, ce mă fac. Pleacă Emil iar la farmacie, cere o pompă electrică. Ei, aşa mai merge. Era pe mai multe viteze/puteri, nu mai depuneam efort, mă puteam relaxa.

Ce păreri am eu despre pompe de sân electrice

Ca să îţi spun sincer, pompa de sân mi-a fost cu adevărat utilă după ce am depăşit criza aceea. În ziua cu pricina, am pus pompa, dar au curs doar câteva picături. Am sunat doctoriţa cu care am născut şi m-a sfătuit să pun pe sâni un prosop cald înainte de alăptare şi unul rece după. Să folosesc pompa dacă este necesar, după ce trece febra laptelui. Zis şi făcut. Îi completam raţia de mâncare cu lapte praf.

Aveam nevoie de timp şi pentru mine, aveam nevoie să dorm măcar 4 ore consecutiv, aveam nevoie să ies puţin din casă fără copil. De-asta aveam nevoie de pompa de sân. Iniţial ieşea foarte puţin lapte, dar la sân Luca mânca bine. Ca să vezi ce nebună sunt. Nu am renunţat după primele încercări nereuşite. Nu, frate, nu fac eu ce trebuie.

Pompe de sân bune

Am citit că pompa de san Kidscare KC103 ar fi una bună. Am pus pompa în funcţiune, am pus o poză cu Luca în faţa mea sau porneam camera dacă el era în pătuţ, radio cu muzică pe fundal, un pahar cu apă, şerveţele la îndemână şi… concentrare maximă: lapte pentru Luca, lapte pentru Luca, Luca trebuie să pape. Şi uite aşa, a început să curgă laptele. Mai mult cu fiecare zi ce trecea. Ulterior mă uitam la filme şi tot scoteam lapte cu pompa de sân foarte uşor, era chiar distractiv, mai uşor decât când îl ,,mufam” pe Luca direct. Nu mă înţelege greşit, pompa nu a înlocuit ţinutul copilului în braţe.

Am folosit pompa de sân cu jumătate de oră înainte de ora de masă a bebeluşului. Aşa, aveam timp suficient să refac natural cantitatea până la următoarea alăptare. Puteam merge liniştită la plimbare, la sală sau puteam dormi. Atunci când Luca a început să rărească mesele am început să fac stocuri pentru urgenţe şi să pun laptele la congelator, în punguţe speciale de lapte. Nu mai era pic de stres 🙂 Au fost cazuri când pur şi simplu mă dureau sânii de plini ce erau. Pac, porneam pompa de sân şi rezolvam situaţia.

Cel mai mult am folosit pompa cu vreo 2 luni înainte să mă întorc la serviciu. Ştiam că îmi va fi greu când voi fi muncă şi că îmi va scădea cantitatea de lapte. În perioada aia Luca nu mai mânca noaptea, aşa că mă trezeam oricum pe la 12-1, punem pompa de sân în funcţiune şi făceam stocuri la congelator. M-a ajutat mult, pentru că într-o lună de când m-am întors la serviciu am pierdut laptele. Din fericire Luca începuse diversificarea şi folosind stocul de lapte din congelator, totul s-a încheiat cu bine, nu am folosit lapte praf. Nici acum nu îi dau.

Cam asta este povestea mea cu pompele de sân. Fac viaţa mămicilor mai uşoară, asta este concluzia mea.

 

8 thoughts to “Pompe de sân electrice sau manuale?”

  1. Eu am avut de ambele. Si au fost fiecare de folos la vremea lor. Cea manuala am folosit-o la inceput, pana a venit ”pompa” naturala si si-a facut treaba. Apoi, cea electrica am folosit-o cand am avut un canal blocat si am avut nevoie de mai mult sprijin!

    Chiar recomand acest gen de ”gadget” pentru proaspata mamica!

  2. Si eu am avut de ambele, si electrica la primul copil si manuala la al doilea. De pe site-ul Kidscare tocmai mi-am comandat un umidificator, livreaza foarte repede.

  3. Oh, da! M-am regăsit si eu in povestea ta cu febra laptelui… tot asa… cand am ajuns acasa cu bebe s-a declanșat si mi-am trimis si eu sotul sa imi cumpere o pompa… doar că eu stiam deja ca vreau una electrica pentru ca testasem in maternitate una manuală care era groaznică iar mai apoi una electrica care a fost minunată si m-a convins! Este extrem de importanta o pompa electrica la inceput!💖

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge