Să îţi povestesc filmul horror pe care l-am trăit pe pielea mea, luna asta. Am venit eu ca o floricică acasă cu Luca, de la creşă. El, ca un copil respectabil, am făcut caca pe el. Bun, hai să ne spălăm – în cadă. Apa caldă la început, apoi călâie. KKT.
L-am feştelit eu repede, l-am şters, l-am îmbrăcat, m-am pus pe investigat problema. Luca a găsit o sticlă goală şi se făcea că udă florile. Perfect, are ocupaţie, îmi zic eu.
M-am gândit că s-au blocat gazele din te miri ce, aşa că am luat un scaun, am ieşit pe hol să văd ce-i cu ţâmburuşul de la contorul de gaze, am închis uşa după mine să nu se facă curent. Luca era în sufragerie, tot preocupat de flori. Băi nene, a durat 20 de secunde! 20 de secunde!
Am auzit un pâc.
Atât.
Am îngheţat.
Luca al meu a crescut şi nu mi-am dat seama. A ajuns la zăvor. A închis uşa pe dinăuntru. Emil era plecat din ţară. Oricum nu îi ştiu numărul pe de rost. Nu aveam la mine nimic. Nici chei, nici telefon, nimic. Cine iese pe hol 20 secunde cu aşa ceva? Ce mă enervează la maxim este că sunt genul care îl ia pe Luca şi când merg eu la WC. Cum am putut lăsa să se întâmple aşa ceva?!?!?!?!?!?!?!?!
Bineînţeles că Luca nu pricepea ce a făcut şi nu a putut să replice acţiunea.
Am sunat la vecina care l-a sunat pe alt vecin care a sunat un spărgător de uşi care a venit cel puţin o oră mai târziu.
Timp în care Luca mai întâi s-a amuzat, îl auzeam cum aleargă pe hol, apoi a început să plângă, apoi a târşâit scaunele, apoi a spart lucruri, apoi a bătut disperat cu pumnii ca răspuns la mesajele mele, dar în altă uşă decât cea de la intrare.
Aveam în minte toate capcanele din casă: colţuri ascuţite, cuţite, foarfece, căţărări pe scaune şi căzături.
Îl „vedeam” prin uşă plin de sânge. Cât timp îl auzeam, era ok. Când nu mai zicea nimic, atunci mă speria cel mai tare.
S-a terminat cu bine. Nu avea nicio tăietură. Puţea a parfum. Era ud din cap până-n picioare.
Centrala nu funcţionează perfect nici până în acest moment, după 3 reparatori trecuţi prin casă.
Luca nu pare să fi rămas marcat.
Concluzia pe care vreau s-o transmit: copilul creşte mai rapid decât îşi dau mamele seama şi în continuare, pentru niciun moment, nu trebuie lăsat nesupravegheat, nici măcar pentru 20 de secunde, nu există „ce se poate întâmpla în câteva secunde” – multe!
Doamne, cred ca a fost groaznic! Am patit si eu sa ma inchida afara. Avea in jur de 2 ani, dar era super intelegator si am reusit sa il conving sa dea clanta inapoi in sus. A durat doar cateva minute, nu stiu cum ar fi fost sa stau o ora sa nu stiu ce face acolo si cum sa ajung la el..
A fost groaznic si am avut noroc ca s-a terminat cu bine. Luca are 1 an si 9 luni. Deci pe aproape
Vai! Nu vreau să știu ce a fost în sufletul tău. Bine că totul este bine.
Da, din fericire s-a comportat ok in restul serii si a doua zi la cresa. Imi era teama sa nu fi ramas marcat, sa ii fie teama sa ramana fara mine sau taica-su, sa ii fie frica de usi, dar nici vorba de asa ceva.