mamiefericita.wordpress.com

La poveşti cu Ana-Maria Coatu despre viaţa cu copiii sub 2 ani

În general, părinţii au o mare provocare:  grija casei, să pună pâinea pe masă şi nu în ultimul rând, să petreacă timp de calitate cu copilul. Nu mai zic de educaţia lui. Aşa că stau, mă gândesc, cum fac frate alte mămici, că eu de-abia mă descurc. Şi citesc de cosmetice făcute în casă, inventează jocuri şi jucării DIY, reţete interesante, sucuri sănătoase, reţete bio, eco şi alte nebunii pentru copii. Şi cum să aflu mai bine dacă nu chiar stând la poveşti cu mămici?

Ana-Maria Coatu, aka mămica puiului de 1 an şi 8 luni Mihail, are blogul mamiefericita.wordpress.com. Şi motto-ul blogului este total pe gustul meu 😀 „Dacă mama este fericită, toată lumea este fericită”.

Înainte de Luca al meu, toate sărbătorile le împărţeam pe din două: o zi la ai mei, o zi la ai lui. De când cu Luca şi răcelile lui, ne mobilizăm mai greu, deci rămân provocările din casă. De Paşte, de exemplu, du-te la cumpărături, fă curăţenie, găteşte şi, bineînţeles, ai grijă ca Luca să participe la activităţi educative. Ana-Maria mi-a povestit că lucrurile pot rămâne relativ simple şi după ce se naşte copilul, dar cu provocările, desigur:

De Paşti suntem musafiri. 🙂 Mergem la cea de-a doua pereche de părinţi a mea, adică părinţii soţului. Şi clar, toată mâncarea, inclusiv cozonacul şi pasca vor fi făcute în casă. Noi suntem norocoşi. Marile sărbători le petrecem cu familia extinsă, care se ocupă şi de mâncare. Evident, meniu tradiţional, care, uneori, e ajustat de noi cu câte o reţetă pe care am văzut-o la TV şi pe care vrem s-o încercăm.
Dar dacă ar trebui să facem noi mâncare, ne bazăm pe 3 lucruri: 1. gătim amândoi, adică pregătim ingredientele, 2. avem un multicooker bun care ne-a schimbat modul în care gătim (petrecem infinit mai puţin timp în bucătărie) şi 3. folosim cuptorul cât putem de des (fripturi, brioşe sau alte gustări pentru copilaşul nostru). Preferăm să ne jucăm cu copilul, decât să fim stresaţi cu gătitul.
Pe de altă parte, uneori este musai să gătesc, iar Mihail, spre exemplu, se agaţă de un picior de al meu şi vrea să ne jucăm Cucubau prin casă. La început, amânam să-i acord atenţie, până când am citit o chestie interesantă pe instagramul MamacuCamelii, cum că este important să-i acorzi copilului tău pentru 15 minute atenţia ta nedivizată, să te conectezi cu copilul, pentru ca el să-şi umple rezervorul lui emoţional, apoi pentru alte 15 minute îţi vezi de treaba ta, repeţi şi tot aşa. Pentru mine a fost un gamechanger această informaţie. De acum ştiu, întâi copilul, pe urmă restul lucrurilor şi treburilor.
Mă şi văd oprindu-mă din 15 minute în 15 minute să mă joc cu Luca. Noroc că aragazul are buton de pauză. Lui Luca îi place mult la bucătărie, să tragă de sertare, să pornească maşina de spălat, să dea cu mătura. Iar Mihail nu diferă prea mult. Cred că este o chestie la copiii mici, să imite ei tot ce văd la părinţi. Ceea ce este ok, totul este să-şi păstreze dorinţa de a găti şi a face curat şi când sunt adulţi :)) Ana-Maria povesteşte despre activităţile lui Mihail şi jucăriile din casă:
Lui Mihail oale şi tigăi îi trebuie! Am o scrisoare imaginară către bunicii lui în care tocmai asta prezint: ce face Mihail toată ziua şi ce-şi doreşte. Între timp a avansat, nu mai bate în oale ca pe tobe, ci îi dăm paste de diferite forme şi culori, precum şi fulgi de porumb, iar el le amestecă şi se joacă cu ele, aşa cum ne vede pe mine şi pe tatăl lui. Mai greu de gestionat este când vrea la aragaz sau chiuvetă cu oalele lui (care sunt ale noastre, adicătelea, le scoate din sertare). De obicei, pe un scăunel stă la aragaz cu câte o tigaie şi amestecă în ea. Sau la chiuvetă, cu apa ţârind puţin, câte puţin, ia apă cu păhărelul şi bea sau o pune în vreo oală.
Mihail are multe jucării primite. Noi i-am cumpărat nişte cărţi, ceva magneti bile şi cilindri, şi alte câteva similare. Nu pot spune că am activităţi cu el. Îl las să mă ghideze, încerc să descopăr ce vrea el. Evident, din când în când îl mai testez: Unde este nasul?, Unde este tabloul? Adu-mi mingea, Du la gunoi. Chestii de genul. Dar ideea de bază e că râdem mult împreună. Îi place foarte mult să se joace. Stă concentrat doar când „gătește”.
Uşor de zis, o provocare de făcut. Când dă de apă, Luca este ca o raţă care învaţă să înoate într-un lighean cu puţină apă. Pleoşca pleoşca peste tot, doar apă! :)) Nu mă înţelege greşit, nu îl compar pe Luca cu alţi copii (zic toate mamele, dar toate încalcă regulile :D).
Copil în sus, copil în jos, dar cum rămâne cu timpul pentru noi, pentru sănătatea noastră, fizică şi mentală? Povesteşte tot Ana-Maria:

Nu prea mi-am pus problema timpului personal, până când mi-am dat seama că sunt cam nemulțumită și pusă pe ceartă cu soțul… După care am început să-mi cer timpul meu, de tipul: vreau să citesc după ce doarme copilul sau vreau 2 ore sâmbăta asta pentru mine. Dar lucrurile s-au schimbat în mai bine după ce eu am mers la serviciu, iar soțul meu a intrat în concediu de paternitate. Cititul prin mijloacele de transport în comun îmi oferă spațiul meu mental cel mai bun. Schimb până la job 2 autobuze, fac cu fiecare cam 15 minute de 2 ori pe zi. Am citit din ianuarie până acum 12 cărți. În condițiile în care aprilie nu este gata. A, și mai citesc cărți de tip ebook după ce doarme copilul. Dintre cele 12, cred că vreo 3-4 au fost ebook.

În rest, grija față de corp se manifestă în mersul lunar la cosmetică și folositul uleiului de migdale dulci pentru o piele catifelată :).

Referitor la mâncare, gătim de 3-4 ori pe săptămână, copilul mănâncă aceeași mâncare ca și noi, pentru că mâncăm sănătos. Rar cumpărăm mâncare din oraș.

Bun, am bifat activităţile acasă, ce facem în deplasare? Cu maşina, cu trenul, cu avionul, copilul are nevoie de ceva care să-i stârnească interesul şi să stea locului. Ana-Maria a pus punctul pe i – jucării noi:

Chiar zilele acestea mergem cu trenul la Ploiești, la părinții soțului. N-avem mașină (nici carnet – la 32 de ani, cred că suntem singurii pe lumea asta :))) și mergem cu trenul la vagon de dormit. Așadar, sper să doarmă toată noaptea (cu micile treziri pentru supt), așa cum face și acasă de pe la 8-8.30 seara.

Vara trecută, când avea 9 luni, am mers cu trenul și cu avionul. Am avut ceva jucărele (nu l-au cucerit neaparat) și biscuiți. Poate era bine să fie jucării noi… Oricum, ne-am descurcat de minune pentru că mereu îi zâmbea câte o doamnă sau câte un domn. Adoră să fie băgat în seamă! Și, adevărul este că, știe să se facă remarcat: zâmbește, gângurește, se joacă Cucubau…

Da, copiii adoră să primească atenţie, chiar şi de la străini, chit că se ruşinează imediat după. Îmi place grozav cum se descurcă Ana-Maria şi cum povesteşte. Ţie? 🙂

 

Please follow and like us:

2 thoughts to “La poveşti cu Ana-Maria Coatu despre viaţa cu copiii sub 2 ani”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge