La poveşti cu Raul Lupaş despre relaţia de cuplu

Glumeam cu colega Carmen că după apariţia copilului, seara ai de ales între a dormi, a face duş sau a mânca. Copilul este cel mai frumos lucru de pe lume, dar schimbă relaţia enorm, mai ales dacă eşti căsătorit de 8 ani la care mai adaugi şi anii dinainte, de când v-aţi cunoscut. Cică să ţii scânteia aprinsă – păi când ai de ales între somn, duş şi mâncare, singura scânteie după care arzi este aia de la aragaz ca să încălzeşti mai repede mâncarea! Să spună mămicile că n-am dreptate! Mă rog, şi tăticii. În sfârşit, la Modern Dads 15 l-am auzit pentru prima dată vorbind pe Raul Lupaş, psiholog clinician şi psihoterapeut la Mind Education Health şi Şcoala pentru Cuplu. Am fost fericită când Raul a acceptat să îmi povestească despre relaţia dintre parteneri, soţi, sau cum vrei tu să numeşti membrii unui cuplu.

Îţi dai seama că în 8 ani de căsătorie, am trecut prin multe. Şi mă bucur că acum suntem bine. Dar trebuie să te întreb: Ţi s-a întâmplat să simţi o amărăciune imensă, o stare de greaţă, o apăsare în piept? Oare din cauza unei relaţii toxice ţi se poate întâmpla asta? Explică Raul:

Aş începe prin a spune că relaţia de cuplu înseamnă sănătate. Fizică, mentală şi emoţională. Desigur, voi folosi un cuvânt pe care majoritatea psihologilor îl utilizează frecvent – “Poate”. Relaţia de cuplu poate însemna sănătate. Ştim din studii de specialitate, stufoase şi migălos realizate, faptul că viaţa bună este semnificativ influenţată de calitatea relaţiilor pe care le avem de-a lungul vieţii. Unii cercetători mai îndrăzneţi susţin ca ar fi cel mai important factor. Totuşi aş specifica faptul că viaţa bună, calitatea vieţii, sănătatea, respectiv starea de bine sunt în primul rând profund influenţate de aspecte ce ţin de biologie, respectiv de stilul de viaţă. Somnul, activitatea sportivă, alimentaţia şi grija personală sunt cele esenţiale. Este adevărat, relaţiile bune, împlinitoare, în care experimentăm siguranţă şi libertate, au un mod aparte în a ne optimiza aspecte esenţiale ale vieţii. Oamenii cu suport social şi relaţii satisfăcătoare sunt cei care trăiesc mai mult şi au o sănătate fizică şi emoţională crescută. Iar atunci când vorbim despre relaţii, cea care se diferenţiază la nivel de semnificativitate, este relaţia de cuplu. Spaţiul în care suntem “dezgoliţi” mental, emoţional, comportamental, decizional etc…

Cum poate influenţa relaţia de cuplu sănătatea?

În nenumărate moduri, atât pozitiv cât şi negativ. Pornind de la stimularea producţiei unor substanţe în corp, care ne influenţează biologia, starea de bine, ataşamentul, fericirea, motivaţia, la aspecte ce ţin de încrederea în sine, sensul şi semnificaţia, modul în care exprimăm valorile, sau mai particular, prin promovarea comportamentelor pro-sănătate. Să zicem că experimentez unele semnalele din partea corpului care comunica faptul că ceva e în neregulă, dar eu ignor aceste semnale, pentru că “mereu sunt altele de făcut”. Ei bine, faptul că sunt într-o relaţie de cuplu sporeşte şansele că îmi voi face analize medicale. De ce? Pentru că va fi cineva interesat de buna mea funcţionalitate, iar în unele momente va reuşi să privească mai obiectiv situaţia. Aş mai adăugă faptul că relaţia de cuplu poate însemna însănătoşire. Iar aici fac referire la partea emoţională. Fiecare dintre noi are un bagaj emoţional încărcat nefavorabil cu experienţe din trecut. În cadrul relaţiei de cuplu avem oportunitatea de a ne observa reacţiile emoţionale disfuncţionale învăţate în trecut, cum ar fi respingerea, teama de intimitate, abandonul, iar ulterior să învăţăm noi modalităţi sănătoase de relaţionare. Primul pas în acest sens este conştientizarea.

O să îţi mai zic ceva. Am realizat că atunci când sunt supărată, tind să vreau să cumpăr ceva. De fiecare dată când Luca era bolnav, cumpăram ceva: scaun turn; păturici; hăinuţe, etc. Dar nu am realizat asta până nu a zis Raul că nevoile materiale sunt în directă legătură cu relaţia de cuplu:

Să începem astfel – suntem fiinţe sociale, cu un creier dezvoltat filogenetic spre a avea dorinţe sofisticate. Trăim vremuri cum precedent nu au existat, fiind în permanenţă seduşi de un marketing tot mai inteligent. Nevoile noastre s-au diversificat şi au devenit tot mai rafinate. Alături de cele menţionate anterior, timpul de calitate petrecut în cuplu şi nu numai, s-a redus şi a devenit mai superficial. Interacţiunile şi conectarea profundă au scăzut. Toate aceste motive şi desigur altele ne-au predispus la creşterea nevoilor de ordin material, crezând că acestea sunt răspunsul, şi că ele ne vor “salva”. Desigur aceasta este o iluzie. Să nu fiu înţeles greşit, aspectele materiale sunt importante, iar eu nu sunt vreun înţelept care trăieşte pe baza de energie mistică. Ce vreau să precizez, iar acest aspect este din nou susţinut ştiinţific, nevoile materiale susţin sănătatea şi starea de bine, dar într-un procet semnificativ inferior nevoilor biologice şi a celor relaţionale. Unele studii susţin că doar o zecime din starea noastră de bine este influenţată de conceptul “better car, better house”. Mai mult, uneori nevoile materiale sunt o formă de supracompensare a nevoilor emoţionale neîndeplinite, cum ar fi siguranţa, iubirea, apartenenţa, acceptarea. Este util ca cuplul să îşi investească atenţia spre nevoile materiale, dar acestea să fie complementare unei vieţi echilibrate şi satisfăcătoare la nivel de nevoi mult mai semnificative pe termen lung. Cu alte cuvinte, nevoile emoţionale să fie în directă legătură cu relaţia de cuplu, atât cât li se cuvine.

Relaţie sănătoasă – părinţi sănătoşi. Foarte frumos. Foarte frumos. Îţi trebuie efort şi răbdare pentru asta. Deci părintele care depune mai mult efort, care sacrifică mai multe, este părintele bun? Păi, nu este chiar aşa – tot Raul explică:

Pentru a mă face înţeles, mă voi folosi de informaţiile pe care le-am învăţat de la mentorul meu, psihterapeut Domnica Petrovai. De asemenea recomand prelegerea acesteia la TedXCluj, unde a abordat pe larg acest subiect/ mit. Credinţa că părintele bun se sacrifică este una întâlnită la mulţi părinţi în zilele noastre. Drept urmare putem vedea nenumăraţi adulţi, care nu au grijă de propriile nevoi, crezând că astfel îşi “îndeplinesc datoria”. Rezultatul este adesea nefavorabil, în sensul în care copilul care observă conştient sau inconştient asta la părinte, va ajunge fie să preia modelul de parenting, sacrificându-se la rândul lui, fie va ajunge un adult cu îndreptăţire, care va considera că i se cuvine să obţină lucruri, fără efort. Dacă ne uităm în etapele de dezvoltare psihologică a copiilor, nevoia de sacrificiu din partea părintelui nu există. Nevoile sunt de siguranţă, grijă, spaţiu de explorare, învăţarea limitelor sănătoase, dezvoltarea competenţelor. Este iraţional să considerăm că sacrificându-ne putem proteja copii în a nu face greşeli, ori în a trăi disconfort. Mai mult, ei nici nu cer asta. Ce îşi doresc copiii sunt părinţi fericiţi, un model echilibrat de relaţie atât cu ei cât şi cu celălalt părinte, suport şi cred, cel mai important, prezenţă.
Pentru că adesea discutăm cauze şi efecte, dar mai puţin recomandări practice, le propun părinţilor si cuplurilor care îşi doresc să se înţeleagă mai bine pe ei înşişi, pe cei din jurul lor şi să urmărească pagina Şcoala pentru cuplu, unde pot găsi informaţii de mare ajutor, recomandări practice, articole specific subiectelor discutate aici, cursuri şi workshopuri la care pot participa atât individual, cât şi împreună cu partenerul/partenera. Pe platformă vor găsi inclusiv broşura Trai în Doi, cu recomandări specifice pentru cupluri, adaptate culturii noastre.

Sunt multe de vorbit pe tema relaţiilor – de cuplu, dintre părinţi şi copii, dintre prieteni. Poate voi mai dezbate şi în viitor, dacă îţi arăţi interesul pe acest subiect. Hai, te pup şi te-am lăsat.

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge