EL, hairstylist-ul meu a plecat. Iar. Aşa că m-am dus şi eu la … ORICINE. M-am prezentat entuziasmată la coafor cu gândul să refac şuviţele. Adică ştii tu, la baza pădurii, nu de la crăci la vârfuri. Speram să nu cad la o anumită doamnă pe care o văzusem eu în trecut, părea de treabă, dar părea şi 40% competenţă, în comparaţie cu EL. S-a dovedit că ORICINE era chiar ea. Am zis să merg pe încredere, aparenţele înşală.
Aşa cum fac de fiecare dată şi mi-am spus povestea: Vreau să îmbătrânesc cât mai natural, am un ciuf mare alb, vreau să stilizez puţin, vreau să refac şuviţele, NU vreau să fiu blondă, vreau să-mi las părul lung, vreau o schimbare totuşi, luăm vârfurile şi facem breton. NU sunt de acord cu vopsitul total.
Eu am crezut că am fost cât se poate de clară.
ORICINE a explicat că nu pot breton, că am vârtej. Bine, pricep. A mai zis şi că nu poate să-mi refacă şuviţele aşa cum vreau eu, că bla bla bla. Foarte sigură pe ea. Bine – nu pricep, dar accept să merg pe mâna ei. Promite că data viitoare îmi face şuviţele aşa cum vreau eu. Spune că acum pune niţică vopsea foarte aproape de culoarea părului meu. Minunat!
Băi nene… băi nene… Mă simt ca o mămăiţă care s-a vopsit singură acasă cu negru închis, dar nu i-a ieşit. După ce am avut mocirlă în cap, pentru care am mai şi plătit.
Poate am noroc data viitoare. Oare să îi mai dau o şansă lu’ ORICINE? Toată lumea merită a doua şansă, nu?