Mit versus realitate: cum arată o zi cu un copil bolnav

Hmmm, m-am gândit mult ce să mai scriu pe blog, dar puterea de concentrare este aproape sub zero, din moment ce eu vara noaptea nu dorm. Să mă mai plâng puţin? Fuck that, I’m an expert. Să îţi urez la mulţi ani că maine este Ziua Internatională a Îmbrăţişărilor? Păi LMA şi hai noroc, pace, voie bună şi, bineînţeles, multe îmbrăţişări. Mai bine îţi prezint cum este să stai acasă cu un copil bolnav, în concepţia celor care au trecut prin aşa ceva şi concepţia celor care habar nu au cu ce se mănâncă.

O zi cu un copil bolnav, în concepţia celor fără copii

9:00:00 Se trezeşte copilul bolnav în camera lui, zâmbitor, spune suav „mama”.

9:00:05 Mama se duce la copilul bolnav, îi dă o îmbrăţişare şi un pupic.

9:02:00 Se duc amândoi, de mânuţă, la bucătărie, unde copilul se spală pe dinţi în scăunelul lui de masă (că are 2 ani, get it?), apoi bea două guriţe de apă, îşi şterge singur cu un şerveţel picătura cristalină din colţul guriţei şi aşteaptă răbdător micul dejun.

9:05:00 Mama îi dă felii de pâine sub formă de şoricel, felii de caşcaval sub formă de răţuşcă, felii de roşioară sub formă de mingi de fotbal, felii de şuncă sub formă de maşinuţe.

9:30:00 Copilul termină de mâncat tot, nu a făcut nazuri. Ia tratamentul – ceva siropel şi fâs în nas.

9:30:40 Copilul merge direct la baie, unde stă pe WC cuminte, fără jucării şi fără desene. Face el ce are de făcut, se şterge singurel, trage apa, se spală pe mâini.

9:45 – 11.30 Copil se joacă împreună cu mama doar în camera lui: citesc, construiesc blocuri din cuburi, cântă, dansează.

11:30 – 12:00 Mama îi găteşte copilului supă şi felul 2, timp în care copilul stă cuminte şi se joacă în scăunelul lui cu 2 papiţoi, spune poezii, povestesc de-ale vieţii, pe fundal se aude doar hota şi muzică de Mozart.

12:30 Copilul mănâncă singur, tot, fără să se murdărească prea mult. Spune săru’ mâna pentru masă plin de recunoştinţă faţă de efortul mamei şi apoi se duce la nani.

12:31 Copilul doarme în pătuţul lui şi se trezeşte zâmbitor peste 3 ore. Ia tratament ceva siropel, nu are febră, ia şi o acadea de supt, pentru durere în gât.

16:00 Mama şi copilul ies pe afară şi se plimbă de mânuţă, zâmbitori, pentru că nu au voie să intre în contact cu alţi copii, fiind bolnav. Afară este soare, păsărelele ciripesc, copilul merge singur pe jos. Timp de o oră. Ok, fie, o jumătate de oră, apoi se întorc acasă.

16:35 Copilul mănâncă un fruct din care muşcă, nu tăiat feliuţe, că este mare de acum. Şi nu cere biscuiţi, pentru că vrea să profite la maxim de valoarea nutriţională a mărului. Ştie el.

17:00 Copilul merge în camera lui până vine tati, unde se joacă singur. În timpul ăsta mami îşi face unghiile, stă pe Facebook, vorbeşte cu prietenele, scrie pe blog, muzică bună pe fundal.

18.30 Vine tati. Mama îi dă o îmbrăţişare caldă (fără să fie ziua îmbrăţişărilor), îi spune Bine ai venit!, îi dă şi un pupic. Se îmbrăţişează toţi 3, mama pune masa, tati se joacă cu copilul.

20.00 Copilul face baie, fără să dea apă pe jos. Este foarte cooperant.

20.15 Copilul merge la nani, doarme fără probleme toată noaptea, se trezeşte a doua zi zâmbitor şi sănătos.

Cum arată de obicei situaţia reală

5:00 Copilul se zvârcoleşte pentru că are nasul foarte înfundat, tuşeşte, duce mâna la ureche, începe să facă febră. Mama înjură în gând dr. ORL la care a fost cu două zile înainte.

5:01 Mama şi tati îi scot mucii cu aspiratorul copilului care zbiară isteric că vrea nani, îi pun fâs în nas, înghite nişte sirop de tuse şi Nurofen.

5:30 Tati sforăie. Copilului îi creşte febra în loc să scadă, mama îi dă copilului Panadol. Copilul plânge dar accepta siropul, bea mult prea puţină apă pentru cât are nevoie.

6:00 Copilul are febră peste 39, aşa că mama îl trezeşte pe tati să o ajute să îi bage copilului supozitor cu agocalmin. Între timp copilul este şi răguşit, pe lângă faptul că are muci şi horcăie. I se dă şi fâs în gât. Apoi se pleacă la camera de gardă.

7:00 Copilul râde şi aleargă la camera de gardă. Dr nu ştie dacă suntem nebuni sau copilul este puţin răcit. I se dă totuşi antibiotic, pe lângă multe altele. Fără test de gripă sau altceva.

9:00:00 Ajung toţi acasă, copilul este deja obosit, începe să facă febră iar, nu vrea să mănânce nimic, ia o guriţă mică-mică de apă.

9:00:05 Mama duce copilul bolnav la nani, copilul e agitat, refuză să facă nani.

9:02:00 Copilul adoarme în timp ce mama îi face masaj pe spate.

9:05:00 Mama vrea să meargă să îşi facă o cafea şi să mănânce orice, dar se trezeşte copilul şi o ia de la capăt cu mângâiatul.

9:30:00 Mama reuşeşte să ajungă la bucătărie, unde nu mai are chef de nimic.

9:30:40 Copilul miorlăie şi i se spune lu’ tati că este rândul lui.

9:45 – 11.30 Mama bea cafeaua şi mănâncă, în timp ce îi face copilului o supă. Anulează şedinţa de masaj în doi unde trebuia să meargă cu tatăl, pentru că şi bunicii sunt bolnavi. Anulează şi vacanţa de la munte, care presupune o taxă de vreo 100 de lei. FGM de viaţă.

11:30 – 12:00 Copilul se trezeşte plângând, ignoră rugăminţile de a păpa supa, vrea doar în braţe. La mama. Şi mama să se plimbe prin casă cu el, că dacă stă pe canapea, începe să urle.

12:30 Copilul mănâncă cereale, că nu vrea supa făcută de mama.

13:00 -16:00 Se joacă pe rând cu copilul, că mai sunt şi treburi casnice de făcut. Şi câte o pagină de citit. Sau un serial de văzut. Recunosc. Suntem oameni. Nu se iese pe afară cu copilul, că este bolnav. I se scot mucii, i se fac aerosoli. La final face febră şi vrea nani.

17:00 Copilul este trezit pentru că altfel nu mai doarme la noapte. Plus că are de făcut tratament. Plânsete, proteste, refuză orice fel de mâncare. În schimb bea apă. YeY!

18:30 Toţi vrem o pauză, dar ghici ce. Taci şi sapă. Tratament, muci, febră. Este seară. Mama are dreptul la un pahar cu vin şi tati la o bere. Continuăm să ne jucăm pe rând, să facem şi treabă în casă.

20:00 Copilul este spălat doar la fund, nu se pune problema de duş, că doar face febră, tuşeşte, are muci. Copilul nu este mai deloc cooperant.

20:15 Copilul merge la bucătărie pentru tratament. Iar. I se dau desene. Mănâncă puţin. Reuşesc să mănânce şi părinţii.

21:00 Copilul este dus la nani. Nicio şansă. Vrea orice altceva.

22:00 Copilul adoarme. Cu febră. Tuse. Muci. Părinţii nu dorm.

23:00 Părinţii monitorizează copilul.

24:00 Mama monitorizează copilul.

01:00 Mama îi scoate copilului mucii. Îi dă antitermicul nr. 2 că nu au trecut 6 ore de la primul. Îi dă fâs în nas, fâs în gât. Sigur, pe fundal sunt zbierete răguşite. Ne este ruşine de vecini, dar asta e.

02:00 Mama se culcă.

04:00 Mama se trezeşte pentru că iar horcăie copilul, iar are febră, e plin de muci care nu ies. Mama decide să meargă iar la spital. Tati protestează. Mama îi zice în gând numai de bine şi este pregătită să meargă la spital singură cu copilul. Tati se alătură echipei. Mama înjură dr în gând.

05:00 Copilul aleargă pe holul spitalului. Nu mai are febră. Mama se întreabă dacă este bun termometrul, rezistă tentaţiei de a cumpăra unul nou. Dr. spune că ar fi bine să se interneze, să i se administreze copilului antibiotic intravenos. Tati nu spune nimic şi se joacă pe telefon. Mama se enervează şi îl întreabă pe tati ce părere are. Tati zice că e decizia mamei. Mama îşi face o listă cu cadourile pe care să i le ceară tatălui, alături de o listă cu 100 de moduri de a-l tranşa fără să îl găsească nimeni, ever again. Mama refuză internarea. Un copil care aleargă pe holuri nu va sta niciodată potolit încuiat într-o cămăruţă.

06:00 – 14:00 Mama are remuşcări.

Totul decurge ca în ziua precedentă. Când, in vreo 24 h, după două reprize de antibiotic mai puternic decât primul, administrat oral nu intravenos, copilul dă semne de ameliorare. Mama se calmează. Este aşteptat tati acasă, de la serviciu, ca să i se vorbească pe ton iritat că are nevoie de-o pauză.

Sfarşitul poveştii, partea întâi. Partea a doua va apărea pe ecrane probabil în două săptămâni. Na, durează până intră în contact copilul cu alt virus sau bacterie, vine perioada de incubaţie, înţelegi…

Hai pa.

Şi la mulţi ani de Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor, de care bineînţeles că îmi aduc aminte an de an. Hei Roxana S., îmi aştept porţia de îmbrăţişări când revin la birou. Merci în avans. Pup.