Să fii calm nu înseamnă să fii inconştient

Bineînţeles că sunt îngrijorată. Şi tu esti. Este perfect în regulă să simţi asta. Este normal să îţi fie teamă. Şi ca să învingi teama, ar ajuta să îţi faci ordine în gânduri. Ia-ţi fiecare idee în parte şi găseşte o soluţie pentru ea, chiar dacă nu este una ideală. Nu te ajută dacă te gândeşti din prima la cel mai urât scenariu. Ia lucrurile cu binişorul. Eu asta fac.

Nu am stocuri. Am cumpărat ca de obicei, câte puţin din cele necesare. Dar am schimbat abordarea. Ne-am adaptat. De obicei Emil făcea cumpărăturile seara, după serviciu. Pentru că era multă lume la coadă, am schimbat intervalul de cumpărături. Şi am observat că se găsesc de toate la magazin.

Sunt inconştientă că nu am făcut stocuri? Nu cred. Am încredere că totul va fi bine. Refuz să fiu transformată într-o persoană paranoia. Am încredere în oameni că nu îşi vor pierde raţiunea şi se vor comporta responsabil. Orice acţiune a mea impactează pe altcineva. Este un lucru valabil pentru fiecare om în parte. Nu o să mă apuc să încarc un căruţ de cumpărături, nu o să mă vezi alergând cu el pe străzi, nu o să cumpăr 3 baxuri de apă şi nici 4 de hârtie igienică. Nu cumpăr alimente în exces. Orice stoc făcut de mine inutil, poate afecta o persoană care din diverse motive nu a reuşit să fie mai rapidă ca mine şi să cumpere 1(!) nu 3 pungi de… nu ştiu, orez să zicem. Sigur, nu zic că merg zilnic la cumpărături – zic că voi cumpăra responsabil.

Ajută să dăm vina pe omul „care a adus virusul în ţară”? Hai s-o zicem pe-aia dreaptă. Cu toţii contribuim la ce se întâmplă. Prin ce spunem, la ce dăm share, exagerând informaţiile, neinformându-ne din mai multe surse. Ce s-a întâmplat, s-a întamplat, este important ce facem de acum încolo. Nu doar în privinţa virusului. A stilului de viaţă per ansamblu. Suntem extrem de capabili să ne adaptăm la orice situaţie, cu condiţia să vrem asta şi să nu fim ridicoli.

Eu recunosc că nu am luat în serios virusul. Dacă nu se închidea creşa forţat, l-aş fi dus pe Luca în continuare. Nu ajută să arăt cu degetul dacă eu mă simt cu musca pe căciulă.

Hai să nu exagerăm. Nu ne transformăm în zombi. Nu suntem într-un film horror pe care l-am văzut în trecut. Ni se cere să stăm în casă ca să nu luăm un virus, să limiteze daunele, să folosească resursele pe cei care au cu adevărat nevoie de ele, cei cu care soarta nu s-a arătat la fel de mărinimoasă ca în cazul meu, de exemplu.

Ni se cere să stăm potoliţi, să ne facem de lucru intrând în contact cu cât mai puţini oameni, să ne facem de lucru în casă: avem TV cu multe canale. Avem cărţi. Avem internet cu nenumărate posibilităţi de a omorî timpul. Azi m-a adăugat pe Facebook un tip care apoi m-a întrebat „eşti bărbat sau femeue?” :)))) Na, dacă te plictiseşti, fă-ţi noi prieteni. Reia legătura cu prieteni vechi.

Suntem români, suntem creativi, ne adaptăm uşor, din orice belea am intra acum, vom ieşi cu bine, dacă nu ne arătăm cu degetul, dacă ne susţinem reciproc. Te provoc să dai enumeri 3 lucruri pozitive de pe urma situaţiei în care te afli (public sau în gând, cum te simţi tu confortabil). Încep eu:

1. Nu mai simt că am lucruri inutile în casă: cafetiera este folosită din nou. Laptopul personal a fost deschis din nou, după foarte multe luni – este adevărat, doar ca să prezinte Luca interes 3 minute pentru el, cât a tastat litere cu diferite culori in Word.
2. Nu îmi mai pun prostii pe faţă, gene sau buze.
3. Nu îl mai grăbesc pe Luca să facă lucruri, totul este în ritmul stabilit de el. Nu mai stă aşa mult la desene (indiferent că erau filmuleţe cu el sau Youtube kids). Ceea ce mă face să simt că greşesc mai puţin ca mamă.