masti protectie ffp3

Stop coronavirus. Măşti de protecţie

Am început să fac vizite. Am fost la socrii. Este prima mea plecare de acasă, din februarie încoace. Înainte de plecare, ne-am înarmat cu măşti de protecţie, gel antibacterian, şerveţele umede, protecţie de pişu pentru scaunul auto al lui Luca (de la Erfi), chestii de-astea, în speranţa că vom spune stop coronavirusului, în caz că ne întâlnim cu el. Nu pişu, nu are treabă cu COVID-19, dar vorbesc despre un drum de minim 3 ore, cu Luca în chiloţei (hai mă, că încerc să îţi spun că sunt mândră de el, aproape am scăpat de scutece), drum în care oprim maxim pentru alimentare cu benzină şi pauză de shushu. Timp în care, cu o mască chirurgicală ordinară, nu îţi este chiar la îndemână să te protejezi.

Măştile chirurgicale în contextul SARS-CoV-2, cum să le porţi

Am citit mai demult pe site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile câteva sfaturi de protecţie împotriva noului coronavirus: masca trebuie schimbată la fiecare 4 ore sau imediat ce devine umedă, în timpul utilizării nu trebuie să atingem masca (deci nu cred că este în regulă să iei masca de la botic şi s-o pui sub barbă, cum am văzut că fac unii). Dacă vrem să dăm masca jos, întâi igienizăm mâinile, apoi atingem doar şnururile, după care cică trebuie să ne spălăm iar pe mâini (în ritmul ăsta o să rămânem fără piele, WTF). Măştile de unică folosinţă nu se reutilizează, deci nu o iei, o pui pe pălărie şi o porţi şi mâine. Complet greşit.

Măşti de protecţie când pleci în vacanţă sau doar o noapte de acasă

Părinţii ştiu la ce mă refer când zic că atunci când pleci de acasă în vreo plimbare de minim o noapte, mai la îndemână îţi este să sari pe geam decât să te ocupi de bagaj: haine, jucării, apă, jucării, de ronţăit, jucării, pastile, jucării, înţelegi ce vreau să spun. Şi din cauza virusului SARS-CoV-2 se adaugă stocuri de gel antibacterian şi măşti de protecţie. Şi cum stilul meu este să mă car cu cât mai puţine lucruri, îţi poţi imagina că nu îmi convine să mă car cu o cutie cu măşti de protecţie după mine. Probabil ai aflat deja că sunt şi chitroasă, deci să dau 150 lei pe nişte măşti ordinare, iar nu prea îmi convine. Aşa că uite ce tip de mască am, de care sunt foarte încântată:

Măşti cu filtru de protecţie diManolo

Când am început să caut măşti de protecţie pentru toată familia, am fost foarte tentată să iau unele de unică folosinţă, ştii tu, măştile alea bleu pe care le vezi la toată lumea pe faţă, sub faţă, la oglinda retrovizoare, în mână, pe pălărie, pe trotuar, ai prins ideea – peste tot. Şi mi-am adus aminte ce mi-a zis un pediatru când Luca avea 3 luni: poţi mai mult, copilul merită mai mult. Atunci vorbeam despre săpun. Şi în cazul măştilor am considerat că se aplică acelaşi sfat. Luca merită mai mult decât o mască ordinară din bumbac cu nu ştiu ce bulinuţe, panseluţe, maşinuţe, cum am văzut în ofertele online. Luca merită o mască cu filtru din nanoparticule din argint, cu protecţie ridicată, non-alergică, antiperspirantă, refolosibilă, testată pentru COVID-19, impermeabilă (echivalent FFP3, deci mai bună decât FFP2). Aşa că Luca poartă masca pentru copii diManolo despre care poţi citi toate detaliile aici.

Şi eu şi Emil avem măşti diManolo pentru adulţi. Şi îndrăzneşte să spui că nu este frumoasă, mai ales că eu mă asortez şi cu o curea roşie diMonolo de care ţi-am povestit aici. De fapt, cureaua are ce culoare vreau eu 😀 Este o curea în patru culori, care îmi ameliorează durerile de spate.

Măşti de protecţie diManolo reutilizabile, la modă, cu un preţ care merită toată atenţia ta

Îmi convine de 1000 de ori să iau o mască la 53 lei (are discount de la 70 lei), pe care o pot spăla de nenumărate ori, are filtru de argint şi cupru, decât să iau nişte măşti refolosibile din bumbac la 15 lei sau niste măşti la 2 lei bucata, pe care să le arunc după maxim 4 ore. Şi cică să îmbrăţişez natura în timpul ăsta. Păi când mă întorc la birou, câte măşti voi arunca la gunoi pe zi? Câţi bani voi cheltui ca să fie protejată toată familia? Puţini. 🙂 Pentru că vom avea măştile diManolo. Pe care ţi le recomand.

Multă sănătate îţi doresc, acum că toată lumea se vede cu toată lumea. Şi plimbare plăcută. 🙂

One thought to “Stop coronavirus. Măşti de protecţie”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge