parinti prea protectivi

Prea protectoare? Spune cine?

I-am luat lui Luca genunchiere, căşti şi cotiere, acum câteva luni, odată cu bicicleta cea nouă. S-a făcut mişto, cum că aş fi prea protectoare, etc. În primele zile, Luca dădea semne că nu ar avea nevoie de ele. Apoi a căzut odată fix când avea doar casca. Mare noroc a avut cu ea. Un cot şi coastele au avut puţin de suferit, genunchii au scăpat intacţi. A urmat o nouă perioadă dotat cu cască, genunchiere, cotiere, a fost totul bine, apoi i-ar i-am dat doar casca. După multe alte căzături minore, m-am convins că sunt mamă hiperprotectoare şi am aruncat într-un colţ de boxă cotierele şi genunchierele. Eh, mai cade băiatul, îi place să meargă repede sau în pantă, foarte bine, este curajos, mai cad copiii.
Până ieri.

Multumiţă că eram singură acasă pentru ora de pilates, mi-am întins salteluţa, m-am apucat de treabă cu ochii în laptop, la Denisa (trainer). Şi pe la jumătatea orei de pilates mă sună Emil.

[Eu, enervată, gândindu-mă că mă întreabă dacă este gata masa ori să-mi spună că Luca nu vrea să vină acasă]: Da!

Emil: A căzut Luca de pe deal cu bicicleta, plânge de ceva timp, cred că are o gaură în cap de la o piatră. Oare să mergem la spital? I-a cam curs sânge.

[Eu, în mintea mea %^$#$@#$%#$%#$%#$#$%#%$#%#%#]: Da.

Emil: Bine, venim să te luăm, îmbracă-te.

[Eu, în mintea mea %^$#$@#$%#$%#$%#$#$%#%$#%#%#]

Emil a condus, eu am stat în spate cu Luca. Încă mai plângea (deci de peste 10 minute plângea, nu a mai făcut asta de când s-a încuiat singur în casă.) Îi puneam întrebări cu lucruri din timpul zilei să vedem dacă îşi aducea aminte the basics. Părea ok. Emil a avut grijă să îl cureţe înainte să vin, mi-am dat seama pentru că îi rămăsese ditami dâra de sânge pe gât. Dar faţa era curată. 😀

Am ajuns la urgenţă, la pediatrie, unde are Luca abonament. S-a făcut triaj; regulile spuneau că doar un părinte poate intra. A intrat Emil. Luca deja era mult mai calm, ca de obicei, până ajungem noi la spital, copilul e ok. Dar am zis că o verificare nu strică. Asistentele de acolo sunt fenomenale. Şi cei mai mulţi doctori de la urgenţă.
Când au ieşit, Luca mi-a povestit cum i s-a dat pe bube cu ulei de ciocolată (betadina). Era aşa de entuziasmat că voia să meargă la doctor şi a doua zi. Şi azi m-a frecat la cap cu ideea asta.

Părinţi prea protectori – este genul de lucru pe care niciun părinte nu ar trebui să şi-l spună sau să creadă atunci când se spune din exterior. Pentru că doar părinţii ştiu ce le poate pielea odraslelor şi ce sensibilităţi au.

Trebuia să îi pun în permanenţă casca, cotierele şi genunchierele. Dacă nu avea casca ieri, sfârşea mai grav. Şi nici măcar nu s-a dat prima data la vale de pe movila aia, acum două zile, echipat fix la fel, l-am lăsat eu, dar probabil a fost el mai grijuliu. După ce a trecut spaima am tras câteva concluzii:

  • Trebuie să fac mereu aşa cum simt eu, pentru eu îl ştiu cel mai bine. Nu cred că părinţii pot fi prea protectivi. După cum am spus şi mai devreme.
  • Am făcut bine că am ales să plătesc abonament lunar la spital privat, nota 10 pentru majoritatea personalului. Cu alergiile şi cu problemele lui de sănătate, a fost o investitiţie bună şi am economisit, de fapt bani. Nu s-a ales nici cu traume. Nici noi.
  • Mereu trebuie să fac exerciţiile de la final de pilates. Tot mereu mă trezesc înţepenită când nu respect regula asta.
  • Ce prostie, să ne chinuim atât de mult să nu luăm vreun “guvid” şi dintr-o neatenţie să ajungem fix într-un spital. Oricum totul este ca o loterie.

2 thoughts to “Prea protectoare? Spune cine?”

  1. Copilul meu cel mare are 6 ani. Poarta casca de fiecare data cand se urca pe bicicleta. O singura data n-a avut-o, pentru ca pur si simplu am uitat-o, in graba de a iesi cat mai repede din casa (apa pentru el si surioara lui, jucarii pentru ea, palarioara, suzeta, hai-odata-ca-se face-12). Se jucase cu inelele de langa clestii franelor, care regleaza chiar puterea de franare, asa ca intr-o panta franele n-au mai tinut si a intrat intr-un stalp de iluminare de la captul pantei, si a fost prins intre bicicleta si stalp. Cateva clipe n-a putut respira, iar eu am crezut ca mor. N-a avut nimic, nici macar o zgarietura, s-a lovit la piept si s-a speriat. Atat. iar eu ma consider parinte grijuliu….

  2. Pfuai, Adi, ce experienta ai avut si tu. Va imbratisez cu drag si sper sa mai treceti prin nimic asemanator in viitor.
    Multumesc pt poveste!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge