33 lucruri învăţate în 33 de ani

33, un număr haios şi respectabil dacă mă întrebi pe mine. Permite-mi să-ţi spun 33 de lucruri pe care le-am învăţat până acum, în legătură cu viaţa profesională şi dezvoltare personală, cuplu, creşterea copilului. Şi chiar aşa o să le împart, ca să nu te plictisesc prea tare. Le spun cu un scop, eu le-am conştientizat deja, poate unele te vor ajuta şi pe tine, ştii tu, poate o idee este un beculeţ care se aprinde în marele lanţ de beculeţe de Crăciun. 😊

Viaţa profesională şi dezvoltare personală

  1. Nimic nu se compară cu nişte colegi de serviciu şi prieteni care mă înţeleg şi mă acceptă aşa cum sunt.
  2. Nu accept un refuz fără să-mi argumentez recomandarea.
  3. Nu vând o idee fără argumentele pro din spatele ei.
  4. Nu muncesc nimic inutil, orice idee în care cred o pot îmbunătăţi şi adapta pentru un alt proiect.
  5. Dacă muncesc la o idee grafică mai mult de oră, ideea nu va fi aprobată. Dacă pregătesc un material rapid, mai mereu se aprobă, chit că fac mici ajustări după.
  6. Nu există perfecţiune şi nu are rost să nu respect un deadline setat de mine ca să mai aduc lucruri de fineţe (rar se observă lucrurile de fineţe, lumea nu are timp, important este ce sare în ochi). Aşa economisesc timp pe care să îl aloc ulterior pentru urgenţe (de obicei apar urgenţe). Fix de-asta prefer să termin un task înainte de deadline. Dacă nu apar urgenţe, la final folosesc timpul ca să găsesc idei pentru diverse proiecte.
  7. Nu merită să mă cert pentru o prostie, chiar dacă ştiu că am dreptate. Vor fi alte situaţii mai importante în care merită să depun efort şi putere de convingere.
  8. Când particip la o conferinţă, târg, eveniment, f%&k chiar şi o zi de cumpărături cu prietena, mereu îmi setez cu ce se să plec de acolo: idei de implementat la lucru, flyere, idei pentru blog, o pereche de pantaloni 😊) (important este să rămân cu „ceva” cât de mic, să nu simt că am pierdut timpul de pomană)
  9. Mersul la psiholog ajută pe toate planurile: nu trebuie să fii nebun ca să mergi la psiholog şi dacă nu simţi că înveţi ceva, măcar ţi se confirmă că nu eşti nebun. Dar sunt tentată să îţi garantez că şi înveţi chestii. Mă rog, asta am realizat după vreo lună 😊))
  10. Feminitatea nu înseamnă tocuri şi slim fit.
  11. Orice economie cât de mică ajută. De exemplu round up de la ING. Pai fac extra economii lună de lună, pe lângă ce am eu în buget. Bugetul meu este aşa: am un tabel cu coloane denumite în funcţie de scopul cheltuielii (rata1, rata2, grădiniţa, telefon, utilităţi, întreţinere, vacanţă, alocatie copil, doctor, bunul plac, maşină, renovat baia, şi alte mini-obiective pe care le am eu). Când vine salariul pun deoparte ratele le credite (partea mea), apoi împart la 2 suma rămasă: jumătate o aloc pentru cheltuielile obligatorii pentru casă, jumătate o las în coloana pentru bunul plac. Fac tot posibilul ca la sfârşit de lună să îmi rămână bani în coloana pentru bunul plac; banii ăştia îi împart în mod egal în coloanele legate de distracţie gen vacanţă, salon, etc. Bineînţeles că nu merg în vacanţă când strâng eu o sumă mare de bani în coloana respectivă, dar cu siguranţă suma aia mică pusă deoparte mă va ajuta să iau mai puţini bani din coloana după bunul plac. 😉
  12. Când sunt nemulţumită, seara mereu am în minte decizii drastice, dar dimineaţa găsesc şi alte soluţii. Aşa că nu mai port discuţii în contradictoriu seara şi nici nu iau alte decizii pe cont propriu. Dimineaţa vine mereu cu soluţii alternative.
  13. Oricine are nevoie de o pauză, măcar jumătate de oră pe zi.
  14. Lucrurile trebuie făcute la timp, la timp pentru cei care contează.
  15. Dacă nu îmi place ceva la mine, schimb. Nimeni n-o s-o facă pentru mine.
  16. Nu are rost să încerc să repar ceva ce nu mă priveşte. Fiecare îşi găseşte propriile soluţii. Sau cere ajutorul. Dacă nu o face, nu vrea să fie ajutat în primul rând şi eu ajung să fiu doar băgăcioasă sau enervantă.
  17. Uneori o persoană vrea doar să vorbească, fără să îmi dau eu cu părerea. Aşa că să nu te miri dacă atunci când vorbeşti cu mine aştepti ceva şi nu vine, nu mă pricep dacă vrei doar să taca-taca sau vrei feedback, fă bine şi întreabă 😊)) Mai sunt şanse să îţi povestesc ce am păţit eu, dar numai dacă îmi dai şansa 😊
  18. Muzica mă relaxează. Tare. Cântând-o sau fluierând. La volan. Singură. Ce încerc să zic este că toată lumea trebuie să aibă o modalitate de calmare. Şi aceste metode se pot schimba de la o lună la alta 😊

Creşterea copilului

  1. Copilul se dezvoltă mai bine în colectivitate, deci are mai puţin timp să testeze limitele şi nervii mei, este mai cooperant.
  2. Oricât de obosită aş fi, cât timp am o pauză de la el (serviciu, sport, ieşit singură sau cu prietene etc), mereu îmi fac timp şi găsesc energie să petrec timp de calitate cu el sau să ne maimuţărim.
  3. Se pare că creşterea copilului şi dorinţa de a-l ocroti, de a da ce-i mai bun pentru copil ţine de masculinitate 😊)) M-am amuzat teribil când mi-a zis psihologul asta. Sunt un mascul feroce! Sau cam aşa ceva 😉
  4. Nimic nu se reuşeşte peste noapte: ca să scap de scutece (da, eu) 😊)), de suzetă, să nu mai vrea să doarmă cu mine cineva în cameră, este nevoie de multă vorbă şi jocuri. Este mai uşor de acceptat când a văzut că şi alţi copii fac acelaşi lucru.
  5. Toate succesele de mai sus (suzetă, scutec, dormit singur în cameră) le-am obţinut când am fost singură acasă cu copilul. Nu a ieşit nimic din prima, succesul final a venit cu paşi mărunţi. (ieri a făcut pişu pe el, azi nu a făcut, peste o lună nu mai face de loc, peste două luni se întâmplă să mai facă o dată, na, asta este). Aici este cam multe de scris, foarte pe scurt, după ce am anunţat din timp o schimbare, am făcut-o prin joacă sau printr-un cadou nou, când ştia că nu are la cine altcineva să apeleze ca să iasă cum vrea el. Dacă doreşti detalii îmi spui şi dedic articol cu lux de amănunte.
  6. Mărimile de pe haine nu corespund cu dimensiunile copilului meu. Şi este ok, nu este nimic în neregulă.
  7. Copiii imită absolut tot ce văd la cei mari, lucruri bune şi lucruri rele. Luca îşi ia volanul de jucărie, claxonează şi zice „dă-te băi de aici! Hai mai lepede mami, ne aşteaptă Badi!”. Dar cine papă fructe şi legume şi nu mai face pe el? 😊))) Sunt şi eu om, na, îmi mai scapă…

Cuplu

  1. Nu eram adepta regulilor, dar de când merg la psiholog, aparent ajută; adică… eu eram de părare că amândoi suntem egali şi facem şi una şi alta şi pe asta şi pe cealaltă, când nu pot eu nu mă intereseată că nu poţi nici tu, eu am m-am ocupat ultima dată, este rândul tău acum 😊). Hai lasă că nu are nimic dacă nu am mai luat o pauză doar noi doi de o lună şi am ajuns doi frustraţi, nu murim mâine, mai este timp. Un cuplu cu reguli nu are aşteptări nerealiste, altfel fiecare aşteaptă prea mult de la celălalt. Şi mersul la psiholog ajută, chiar şi o şedinţă de cuplu pe lună. Reguli de gospodărie, reguli de a lua o pauză de la tot ce ne înconjoară, să petrecem timp doar noi doi, măcar o oră pe săptămână.
  2. Oamenii mari 😊 au mai multe roluri: rol în relaţia de cuplu, rol de părinte, rol în gospodărie.
  3. Nu pot renunţa la o relaţie până nu ştiu că am încercat tot ce am putut ca s-o salvez. Şi în primul rând trebuie să încep să lucrez la mine. Apoi să lucrăm împreună la noi. Şi dacă nici aşa nu iese, atunci pot spune pa şi la revedere.
  4. În primii doi ani de când vine copilul nu se divorţează. Hai primii 3.
  5. Iubirea este de mai multe feluri şi mereu se schimbă.
  6. Pot să iubesc şi să urăsc în acelaţi timp 😊))))) Aici ajută un psiholog. 😊))
  7. Este sănătos să îl las şi pe celălalt să vină cu iniţiativa, soluţia, nu să îi servesc mereu ceva pe tavă.
  8. Poate că iubirea adevărată este când îi pot spune soţului orice, absolut orice, trecem peste asta, lucrăm împreună la relaţie şi continuăm drumul împreună. Fluturii vin şi pleacă. Trebuie să-mi tatuez asta undeva 😊)) not…. 😉 Dupa cum zice Luca, „sau da sau nu”. Înţelegi tu.

Hai să-mi bag banii la cec, am reuşit! 33! Şi sper că ai rămas cu ceva după astea 33 de gânduri. Sunt curioasă ce scriu la anul. 😊))

One thought to “33 lucruri învăţate în 33 de ani”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge