La poveşti cu Alina Drăgan, Trainer şi Coach, despre evoluţia în carieră

Am deschis secţiunea Cariere de poveste deoarece am întâlnit online şi offline oameni care doreau să evolueze sau să-i ajute pe alţii să evolueze. Şi am simţit că este o nevoie de a detalia acest subiect, în contextul pandemiei, când bugetele de training sunt reduse (asta dacă există), oamenii simt că este necesar să îşi dezvolte noi aptitudini. Alina Drăgan este coach Solution Focus şi a acceptat invitaţia mea de a vorbi despre acest subiect.

Oamenii trebuie să susţină evoluţia în domeniul în care lucrează. Încep prin a învăţa de la părinţi, apoi de la profesori, de la colegii de muncă şi de alţi profesionişti. Sunt angajaţi care au noroc să li se ofere posibilitatea de a participa la diverse cursuri plătite de firma la care lucrează. Alţii se descurcă cum pot. Cum (ne) putem susţine evoluţia (teach others, learn from others) şi de ce este important să încercăm să educăm oamenii din jur? Ce ne facem cu teama „îmi fură meseria”?  Ne povesteşte Alina:

Întrebarea ta este foarte ofertantă, răspunsul poate merge în multe direcţii şi aş povesti sincer câteva ore doar despre asta😊. Voi răspunde cât mai punctual la cele 3 întrebari:  

Teach others, learn from others – îmi place să privesc relaţiile ca pe un dans de tango: câteodată unul este lider şi celălalt follower, altădată rolurile se schimbă, fie în decurs de câteva minute, fie la intervale mai lungi de timp. Oricine poate învăţa de la celălalt şi poate învăţa respectiva persoană câte ceva din propria experienţă (de la un mod de adresare sau de abordare a unei situaţii, până la chestiuni mai complexe). Este nevoie, cred, să fii deschis/ă, să cultivi un growth mindset – o mentalitate setată pe creştere, o minte deschisă (Carol Dweck are multe de spus pe tema aceasta), care presupune:

           – să fii curios/ curioasă, să ceri şi să oferi feedback,

            – să fii atent/ă, să întrebi şi să oferi explicaţii, clarificări,

            – să te uiţi câteodată la situaţii şi oameni cu mintea începătorului,

            – să oferi spaţiu şi să îţi dai spaţiu,

            – să stai puţin în incertitudine,

            – să rămâi în relaţie chiar şi când nu este uşor,

            – să te întorci după ce ai plecat,

            – să decizi şi să îţi asumi că pentru tine nu mai este sănătos să rămâi în relaţie, să comunici asta şi să-ţi asumi consecinţele.

Evident nu este o listă exhaustivă dar cred că dacă ni le însuşim pe acestea, relaţiile noastre şi evoluţia noastră au de câştigat😉.

De ce este important să îi educăm pe cei din jur – Ştii, este ca în gluma cu Directorul Financiar şi cel de HR:    

Directorul Financiar: „Ştii cât de mult ne-ar costa să dezvoltăm oamenii şi ei să plece?”.

„Dar să nu îi dezvoltăm şi ei să rămână, cât ne-ar costa?” întreabă Directorul de HR.

Suntem mult prea interconectaţi ca să nu ne pese de cei din jur. Împărţim un spaţiu de multe ori pe care nu îl putem schimba de pe o zi pe alta (sau îi putem aduce prejudicii – dacă te gândeşti la spaţiu ca fiind Pământul, de exemplu). Cred că este o chestiune de responsabilitate. Nu întotdeauna uşoară. Dar este o poziţionare interioară ce se poate educa. Din altă perspectivă, unii am avut şanse pe care alţii nu le-au avut – deci, a-i educa pe cei din jur ar fi un bun mod de a da mai departe. Dar ce se vede şi cu ochiul liber, confirmat şi de studii de specialitate (vezi de exemplu pe cele din spatele modelului Human Synergistics), oamenii şi organizatiile au mai multe beneficii când trăiesc într-o cultură constructivă, umanist încurajatoare.

Un aspect nuanţat aici ar fi de ce este importantă educaţia femeilor, dar asta cu altă ocazie 😊.

Ce ne facem cu teama „îmi fură meseria”? Recunosc că perspectiva îmi este destul de străină, deşi am întâlnit-o. La o primă vedere, ca manager, lider sau simplu coleg, aş merge către interior. Aş încerca să înţeleg persoana care refuză să îşi împărtăşească experienţa. Aşadar, aş propune o serie de întrebări pentru această persoană, ajutând-o să găsească răspunsurile, în cazul în care nu le are:

           – Ce noi oportunităţi apar pentru tine dacă în timp ce tu îi ajuţi pe alţii să crească, creşti şi tu?

            – Ce ataşament este atât de puternic încât îţi este greu să îi dai drumul?

Sau poate fi un context în care o persoană a trecut de prima tinereţe, locuieşte într-un oraş mai mic, cu mai puţine opţiuni de angajare şi care a avut acelaşi job timp de peste 20 de ani. Emoţional este posibil să nu îi fie uşor să mentoreze un coleg/ o colegă mai tânără ce se alătură echipei. Chiar şi aşa, mindset-ul de creştere va ajuta cu siguranţă prin întrebări de genul:

           – Cum pot să îmi folosesc cel mai bine abilităţile/expertiza?

           – Cine ar putea beneficia de ele? În ce contexte? Suportul comunităţii va fi important.

Şi aici mă leg de punctul anterior: educaţia înseamnă cele „10 mii de ore” făcute în trecut care îşi dovedesc utilitatea în prezent. Astfel, modul în care am lucrat cu mine, cum m-am crescut pe mine pe tot parcursul vieţii ca să navighez prin schimbare – aceasta fiind singura constantă a vieţii, îşi poate arăta roadele în astfel de momente în care apare teama de care ai întrebat.

Eu cred că ajutorul nu pică din cer. În ceea ce priveşte evoluţia în domeniul în care lucrez, pentru a evolua, trebuie să caut cărţi, traininguri, conferinţe la care să particip pentru a învăţa lucruri noi. Nu o să vină cineva să mă bată pe umăr şi să-mi spună „hei, am o idee, ce-ar fi să citeşti cartea X, poftim ţi-am cumpărat-o deja”. În mod normal, cred că ar trebui să ne cunoaştem atuurile şi limitările, peste ale căror bariere vrem să trecem. Astfel vom şti unde anume trebuie să lucrăm ca să obţinem o nouă performanţă. Totuşi, ce anume trebuie să facă un om ca să obţină performanţa? Şi Alina dă un punct de pornire foarte bun:

Ce înseamnă performanţa pentru mine?

Eu de aici aş pleca – pentru că aşa ne putem da seama şi ce ne este necesar şi ce nu. Ce nu ne mai este necesar deşi ne-a fost la un moment dat sau ce devine necesar după ce nu a fost😉. Cum îţi vei da seama că eşti mai bun acum decât anul trecut (luând în calcul o referinţă interioară)? Sau în raport cu un standard extern (un nivel dintr-un sistem de management al performanţei, de exemplu), cum am evoluat? Sau poate fi o combinaţie între ele.

Cu cât ne este mai clar, în diverse etape ale vieţii noatre, ce vrem, unde vrem să ajungem, ce vrem să trăim, cu atât resursele ne devin şi ele mai clare, mai vizibile sau începem să le căutăm pe cele care cu adevarat ne sunt trebuincioase.

Care este preţul pe care eşti dispus să îl plăteşti pentru performanţa cred ca este de asemenea important să ştii şi să ţi-l asumi.

Un lucru foarte fain al vieţii de acum este accesul pe care îl avem la extraordinar de multe resurse, în diverse forme: ştiu oameni care citesc mult mai mult (1-2 cărţi pe săptămână) decât ascultă podcasturi, de exemplu. Alţii care învaţă foarte mult din proiectele din care fac parte, decât din participarea la training-uri. Sunt meserii în care modelul 70-20-10 nu se poate aplica (nu ai vrea să zbori cu un pilot care nu ştie foarte bine aspectele teoretice ale zborului, nu?) şi altele în care experienţa este foarte importantă.

Ce înseamnă modelul 70-20-10 în învăţare/evoluţia profesională

Modelul 70-20-10 înseamnă că învăţarea este 70% practică, 20% socială, 10% formală.

Practica poate însemna că te implici în diverse proiecte, preiei sarcini noi, poţi face voluntariat, etc.

Social înseamnă că începi un proces de coaching, terapie, mentoring, etc. Adică înveţi relaţionând cu alţii.

Formal înseamnă că citeşti, asculţi podcasturi, participi la traninguri şi conferinţe, obţii certificări, etc. Există bloguri pe care traineri/ coaches/ public speakers pun la dispoziţie cărţi, articole, autori, podcasturi, video-uri etc. pe diverse teme (un exemplu este acesta). De asemenea, consider foarte utile bibliografiile cursurilor de masterat.

Etapa de viaţă în care te găseşti sau stilul de învăţare pe care îl preferi ar putea, de asemenea, să influenţeze modul în care foloseşti resursele disponibile. Oportunităţile sunt diferite pentru că oamenii sunt diferiţi. Îmi place mult vorba asta: „Fă rai din ce ai”.

Şi, evident, contează să foloseşti tot ceea ce înveţi – „marele scop al educaţiei nu este ştiinţa, ci acţiunea” (Herbert Spencer)

În continuare, din cauza pandemiei, multe companii alocă mai puţini bani pentru cursuri externe şi conferinţe. Eu mă mai uit pe LinkedIn şi Facebook, primesc notificări de noi conferinţe online gratuite sau alerte că un anumit prieten este interesat de evenimentul X. Dacă îmi plac şi le consider utile, adaug evenimentele în calendar şi mă înregistrez. Partea frumoasă a pandemiei este că multe conferinţe s-au mutat în online, putând fi accesate uşor, gratuit. Acum sunt hibrid – online şi offline, dar avantajele rămân. Mai durează până revenim la vechiul normal. În plus, după o astfel de conferinţă, dacă îmi dau acceptul să-mi proceseze datele în scopuri de marketing, primesc alerte de viitoare sesiuni, prezentări, studii, etc. Ce pot face oamenii pentru a-şi extinde cunoştinţele, cum aleg evenimentele de pe Facebook sau Linkedin şi ce alte resurse au la îndemână? Povesteşte Alina:

Cum sa aleg un training/conferinţă/podcast potrivit

Oamenii care se confruntă cu un astfel de context, în care bugetul pentru evenimente externe a scăzut, pot începe prin a-şi răspunde la câteva întrebări şi a-şi face ulterior un plan. Se pot întreba:

– Cum voi şti că am progresat (ce indicatori/ repere voi avea)?

– Ce voi şti şi voi putea face diferit peste X luni?

– Ce aş vrea să spună ceilalţi despre mine (persoanele relevante care îmi pot observa comportamentul şi de a căror opinie îmi pasă)?

– Ce va deveni posibil pentru mine când voi şti şi voi putea face acele lucruri?

– Dacă m-aş întâlni cu mine, cel de peste X luni, ce sfat mi-ar da acum?

– Care este cel mai mic pas pe care îl pot face pentru a merge spre obiectivul dorit?

– Ce oportunităţi am la dispoziţie pentru a învăţa şi a creşte?

Resurse utile pentru dezvoltarea unor noi aptitudini

Îşi pot stabili apoi o perioadă de timp (3-6-12 luni), îşi aleg resursele potrivite şi îşi alocă timp (zilnic/ săptămânal) pentru a le parcurge. Pot încerca:

– podcasturi pe Spotify şi Audible, cursuri LinkedIn, Udemy, Coursera, MIT OpenLearning sau la Fundaţia Calea Victoriei;

– să fie îndrăzneţi şi să îi propună unui coleg/ unei colege pe care o apreciază pentru o abilitate pe care vor să şi-o dezvolte să fie buddy – să îi ceară feedback, tips & tricks despre cum reuseşte ea/el, şi poate la rândul său să o/îl ajute să îşi dezvolte o calitate la care excelează;

– să caute comunităţi de practică sau networking (de la Meet-up, până la hub-uri şi incubatoare pe diverse domenii; Impact Hub este unul dintre ele, dar există mult mai multe);

– să vadă dacă nu cumva şi în compania lor există programe de job rotation, practică în alt departament, programe interne de dezvoltare (mentorat, shadowing, coaching intern, etc). Un program foarte fain şi drag pe care l-am derulat într-o companie a fost de a scoate la suprafaţă abilităţile diverşilor colegi (fotografie, pictură, nutriţie, etc) şi de a organiza workshop-uri interne pentru colegii interesaţi. Dacă sunt antreprenori, pot lansa ei astfel de iniţiative interne; dacă sunt angajaţi, pot propune colegilor de la HR să demareze ceva similar;

– să se scoată la o cafea din când în când şi să scrie într-un jurnal (journaling) ce au descoperit, ce a devenit mai clar, ce intenţionează să facă cu ce ştiu şi pot acum.

Este mult de povestit pe tema asta, pentru extra detalii Alina Drăgan poate fi găsită pe Facebook – Coach Your Way. În plus, detalii despre serviciile pe care le oferă sunt prezentate aici: alinadragan.com.

Hai să nu zic întotdeauna, dar mai mereu 😀 am considerat că un lucru învăţat pentru serviciu se va putea aplica la un moment dat şi în viaţa privată. Îmi aduc aminte şi acum primul training pe care l-am avut cu Alina, acum mulţi ani. Alina a întrebat: de ce aţi venit la training, ce vreţi să îmbunătăţiţi. Fiecare coleg şi-a spus păsul, iar când mi-a venit rândul, aveam un singur gând, pe care l-am spus tare şi răspicat: SĂ COMUNIC MAI BINE CU SOCRII. Evident că au râs toţi, dar fiind un training legat de abilităţi de comunicare, asta mă durea la momentul respectiv. Până la urmă, de ce să nu fii deschis la minte şi să te gândeşti cum poţi să aplici ce înveţi, în cât mai multe scenarii?

Fii antenă că Alina a lăsat uşiţa deschisă, deci va mai urma un interviu. Stai aproape. 😉