reciclare baterii anca stie snrb

Educaţia despre poluare şi reciclare începe cu „Anca Ştie”

Nu ştiu cum ți se întâmplă ție, dar eu aflu ceva util și nou atunci când nu mă aștept, chiar des în ultimul timp. Da, ştiam că nu este bine să arunc bateriile la gunoi. Da, ştiam că sunt o sursă de poluare şi trebuie reciclate. Habar nu aveam că pot genera boli incurabile, din cauză că mulţi ignoră importanţa reciclării bateriilor, acestea ajungând în pânza freatică! Am aflat multe lucruri interesante pe site-ul AncaStie.ro, un proiect frumos şi important pentru noi toţi, lansat de Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB).

Anca Ştie ne învaţă despre diverse surse de poluare

Proiectul Anca Ştie, lansat de SNRB, ne învaţă într-un mod interactiv despre eficienţa energetică şi schimbări climatice. Învaţă copiii şi adulţii deopotrivă. Am fost la marea lansare a proiectului, eveniment care a avut loc la The Pool Clubul Diplomatic, în Bucureşti. Ca adult, mi s-a părut by default foarte interesant subiectul. Ca să fie mega atractiv şi pentru copii, Asociaţia SNRB a venit cu multe jocuri educative. Cât de încântat a fost Luca de zarurile imense şi mesajele haioase, dar educative, dintr-un Monopoly: „Nu i-ai da baterii să mănânce [unui căţel] nu-i aşa? Implică-te, reciclează, află cum!”

Învăţăm prin joacă despre reciclare baterii

Eu tot mai sper să înţeleagă toţi adulţii că educaţia nu se face doar la grădiniţă sau la şcoală. Şi cu acces la internet, nu avem nicio scuză să nu devenim mai buni, să nu facem tot posibilul să stopăm efectul accelerat de încălzire globală. Proiectul Anca Ştie este cu atât mai important cu cât protejarea mediului nu este un obiect de studiu de sine stătător în aria curriculară din şcolile româneşti. Asta înseamnă că noi adulţii care avem acces la informaţie şi aflăm lucruri noi constant, avem obligaţia de a vorbi despre asta, de a le spune şi celor din jur cât de important este să reciclăm baterii, care sunt avantajele şi dezavantajele energiei regenerabile (pariu că nu ai realizat că binele vine şi cu un cost?), etc, etc, etc. Toate informaţiile astea sunt disponibile toate la un loc, în proiectul Anca Ştie.

În cadrul evenimentului de lansare Play Evening at the Pool, SNRB a reinventat modul de învăţare despre poluare şi reciclare. Am cunoscut Alternaship, nava spaţială condusă de sunete (efectiv făceam muzică, devenind compozitor care avea ca obiectiv cunoaşterea galaxiei plină cu informaţii despre energie regenerabilă). Copiii ca copiii 😀 dar am văzut la eveniment adulţi foarte interesaţi să devină astronauţi care aleg Alternaship ca program de învăţare interactivă despre schimările climatice, utilizarea excesivă a resurselor şi reciclare.

La Roata Norocului eu şi Luca am fost provocaţi să menţionăm cum putem economisi energie. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost să stingem lumina când ieşim dintr-o cameră, dar sunt atâtea şi atâtea alte moduri, toate prezentate de Anca în categoria Eficienţa Energetică. Încă râd când îmi aduc aminte de o fază de anul trecut. Venise curierul cu o comandă şi eu am aprins lumina pe hol ca să dezinfectez produsele şi să le pun la loc. Vine Luca al meu val vârtej, dă ditamai palma în întrerupător, stinge lumina şi spune: „Mami, tu nu vezi că este lumină afară, de ce ai aprins lumina?!”. Sigur că atunci, pe grabă să mă întorc la treabă, am fost ofticată că făcea educaţie cu mine, dar m-am şi amuzat de situaţie, un pic mândră de el.

Încă mă minunez în timp ce îţi povestesc, la eveniment a fost şi un cinema unde puteam vedea un clip video despre galaxie doar producând energie pedalând pe bicicletă – Bike Cinema, foarte interesant conceptul.

Sorin Ion, secretarul de stat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a subliniat cât de importantă este protecţia mediului şi cum depinde de noi toţi. Foarte important, protecţia mediului ar trebui să fie materie în programa şcolară. Până atunci, de la noi poate porni educaţia tinerelor generaţii, oferindu-le acces la informaţii şi proiecte precum Anca Ştie.

SNRB are ca scop prin aceste proiecte şi iniţiative să le dezvolte copiilor abilităţile de argumentare, dezbatere şi cercetare. Astfel ei pot deveni conştienţi de necesitatea opririi distrugerii planetei.

Orice poate fi oprit şi doar de noi depinde sănătatea şi bunăstarea noastră, a tuturor. Merită urmărite noutăţile SNRB şi Anca Ştie. Promovează prin joacă (şi nu doar atât) educaţia ecologică. Mă bucur că am avut ocazia să particip cu Luca la eveniment şi că am scăpat în acelaşi timp de stocul de baterii uzate de acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge