La poveşti cu Alina Drăgan despre evoluţia femeilor în carieră

Sper că nu ai ratat articolul anterior, La poveşti cu Alina Drăgan, Trainer şi Coach, despre evoluţia în carieră, în care îţi spuneam că vom continua discuţia cu educaţia femeilor şi evoluţia lor în carieră. Mai întâi de toate, îţi prezint câteva cifre:

• Confom Institutului Naţional de Statistică, în 2020, salariaţii femei au câştigat în medie cu 4,2% mai puţin decât bărbaţii (venituri nete).
• Un studiu IPSOS din 2019 arată că doar 19% dintre bărbaţi consideră că este şi de datoria lor să se implice în educaţia copiilor.
• În 2019 România înregistra -7,6 puncte procentuale (diferenţa dintre procentul bărbăţilor şi cel al femeilor) în ceea ce priveşte absolvirea studiilor superioare, conform unor date Eurostat.

Apoi continui cu un disclaimer. O las pe Alina să vorbească prima 🙂

Cred că sunt mult mai mulţi oameni, mult mai în măsură decât mine să vorbească pe acest subiect, mai la obiect şi cu date. Eu am un interes vechi în această direcţie şi o oarecare practică în acest sens.

În materie de cunoştinţe pe tema asta, eu sunt mic copil pe lângă ea. Dar asta nu mă opreşte să îmi spun părerea.

Şi acum, să vedem de unde a pornit povestea cu educaţia femeilor şi evoluţia lor în carieră. A fost odată Alina Drăgan, studentă, care a început să culeagă date pentru licenţa ei:

Teza de licenţă a fost despre impactul educaţiei în economie. La momentul în care ONG-urile erau privite ca forumuri de acţiuni neocomuniste, am început să fac voluntariat într-unul care încuraja şi susţinea educaţia nonformală pentru fete şi femei. Ani mai târziu, am dat nas cu ce înseamnă şansa la educaţie pentru copii, cu precădere fete, provenind din medii dezavantajate.

Na, eu mă gândesc aşa: ţinând cont de cifrele pe care le-am prezentat mai sus şi de cum s-a făcut educaţie în ultimii doi ani în România + gradul de echipare din mediul rural pentru ca orice copil să aibă acces la cursuri online, pot spune că situaţia nu s-a schimbat prea mult pentru femei.

Şi în umila mea părere, această situaţie are la bază tot educaţia. Dar nu cea de la şcoală, ci aia de acasă. Eu am impresia că bărbaţilor li se insuflă de mici ideea că este în regulă ca ei să aibă alte preocupări:

• este ok să nu se implice în creşterea odraslelor (şi jocurile educative şi în concordanţă cu vârsta copilului);
• odată ce devin mame, cu greu le dau o şansă să ,,îmbrace” cu adevărat şi celelalte roluri pe care le au (de soţie, de angajat, de antreprenor, de FEMEIE). Personal, am jucat fiecare rol din paranteză şi după ce am renunţat la rolul de antreprenor şi era cât pe ce să renunţ la rolul de soţie, acum mai mulţi ani, s-a aprins beculeţul bărbatului meu şi am început să ,,lucrăm” împreună pentru a-mi oferi spaţiul, poate chiar resursele, astfel încât să pot îmbrăca toate rolurile unei femei angajate, cu copil – toate rolurile pe care mi le doream: femeie, soţie, mamă, blogger, angajat, explorator, etc. Doar că trebuie reamintite aceste roluri.

Educaţia care se transmite de la neamurile în vârstă, atât fetelor cât şi băieţilor, lasă de dorit. Pentru că experienţa de pe timpul lor rar se potriveşte cu modul accelerat în care se întâmplă lucrurile acum.
Stai cuminte, stai în banca ta.
Eşti fetiţă, nu te căţăra că o să cazi (asta a i-a zis o bunică nepoatei ei, la un loc de joacă pentru copii, când cea mică voia să-l urmeze pe fi-meu). Cum adică fetele nu se pot căţăra că o sa cadă?! Şi băieţii cad! Cum adică ea nu poate face un lucru banal pe care un băiat îl poate face?
Dacă rolul femeii nu este la cratiţă, de ce majoritatea femeilor gătesc, nu şi bărbaţii? Nici nu este nevoie să mă crezi pe cuvânt, pentru că am găsit studii care susţin asta, studii la nivel global.

Cum rămâne cu egalitatea între sexe? Continuă Alina:

Nu mă consider o feministă şi cred că oamenii, indiferent de gen, sunt pe atât de similari, cât de diferiţi. Deopotrivă femeile şi bărbaţii au calităţi relevante şi folositoare pentru evoluţie. Istoric însă, ies în evidenţă câteva aspecte: supremaţia bărbaţilor şi cultura patriarhală, suveranitatea masculină şi a caracteristicilor considerate predominant masculine: spiritul competitiv, determinarea, urmărirea obiectivelor, forţa. (Am pe listă o carte pe care abia aştept să o citesc – Femei invizibile de Caroline Criedo Perez)

Ok, ok, de acord cu Alina că bărbaţii au aceste caracteristici menţionate la urmă, dar ce le opreşte pe femei să le împrumute? Oboseala? Teama de a face o schimbare? Lipsa încrederii în forţele proprii pentru că nu sunt bărbaţi!? Unde poate duce oare o aparent inofensivă afirmaţie spusă copiilor când sunt mici:
Nu face asta, că eşti fetiţă.
Doar băieţeii pot face … x lucru, ca pişu din picioare.
Iar apoi, la maturitate, eventual, le trântim băieţilor deveniţi bărbaţi minunata afirmaţie: La tine în casă cântă găina.
(Şi NU vorbesc din auzite aici, nu mi s-au povestit lucrurile asta, vorbesc despre experienţele mele)
Oare de ce au nevoie femeile pentru a prinde curaj în forţele proprii?

Eu cred că fiecare dintre noi poate face o diferenţă, poate ajuta în acest sens: începând cu exprimare opiniei, continuând cu educarea copiilor şi oferirea suportului acolo unde este cerut, susţinerea persoanelor de sex feminin din anturajul nostru, de la mic la mare. Apoi ce a zis Alina, cu voluntariatul în acţiuni care susţin egalitatea între sexe şi educaţia femeilor – putem face şi asta.
Şi mai cred că femeile nu ar trebui să caute susţinerea doar acasă. Cu siguranţă nu ar trebui să aştepte să cadă din cer acest ajutor.

Până la urmă de ce le este teamă adulţilor care fac astfel de afirmaţii pentru bietele fetiţe? De ce le este teamă bărbaţilor care nu susţin femeile (presupunând că totuşi au avut parte de o educaţie bună)? Ce ar putea însemna femei mai educate? Povesteşte Alina:

Cred că egalitatea femei-bărbaţi nu înseamnă ca femeile să se transforme în bărbaţi sau invers. Pentru că este mişto şi necesară această complementaritate. Ce avem nevoie, aş zice, este o schimbare de paradigmă: din a privi şi co-crea lumea dintr-o perspectivă mai plenară, nu pur bărbătească/masculină. Cred că mai degrabă avem de integrat perspective de tip vulnerabilitate, empatie, compasiune (considerate feminine) în societate, business şi modul individual de a fi, al fiecăruia. Educaţia femeilor aduce multe schimbări şi nu uşor de dus, nici pentru ele, nici pentru bărbaţi.  Femei mai educate înseamnă:

· Schimbări în dinamica familială/a relaţiilor de cuplu: natalitate mai scăzută, folosirea diferită a timpului şi împărţirea sarcinilor între parteneri, libertatea de alegere şi trăire a vieţii mai complex în funcţie de chemarea personală a fiecăreia, participare la luarea deciziilor; (vezi tot ce a scris Esther Perel).

· O cunoaştere, acceptare şi recunoaştere mai mare a propriei valori, deci o participare diferită în relaţii de orice fel, în lume.

· Libertate mai mare de alegere şi independenţă financiară; posibilitatea apariţiei întrebării ,,de ce mai am nevoie de un bărbat?”. Care poate fi tricky şi te poate duce către o voce mai intensă a judecăţii şi criticii, la a rămâne în independenţa şi putere din ego; interdependenţa este mai degrabă despre responsabilitate, asumare cu bune şi mai puţin bune, curaj, limite sănătoase.

· Schimbări în demograficele locurilor de muncă şi o cultură diferită la job – de la mai multe caracteristici considerate predominant feminine: empatia, incluziunea, generozitatea, compasiune, la nevoia de proceduri gen anti-hărţuire;

· ,,Terenul de joacă”, odinioară aparţinând în mare parte bărbaţilor, începe să fie ocupat şi influenţat şi de ele, ceea ce îi obligă pe bărbaţi să îşi revizuiască propriul comportament şi abordare: în economie, politică, societate;

· O femeie mai educată tinde să se ocupe mai bine de dezvoltarea propriilor copii, ceea ce le va oferi acestora şanse mai mari la o viaţă mai bună.

Felul în care facem educaţie contează, cum o continuăm de-a lungul întregii vieţi la fel, cum contribuim, în ,,bula” noastră la ea de asemenea, căci schimbarea cred că se întâmplă individ cu individ, până la o masă critică care produce schimbarea cea mare. Venim cu un bagaj cultural destul de greu, noi românii, în special, şi noi ca umanitate mai general, la care se adaugă evident bagajul individual (vezi Daniel David – Psihologia Poporului român, Gabor Mate – Când corpul spune nu, şi Bessel van der Kolk – The body keeps the score). Şi este nevoie de multă ,,trezire” şi a sta câteodată în necunoscut şi incertitudine înainte de a şti încotro. Ajută, printre altele, setarea intenţiei de a ,,te trezi” şi curiozitatea.

Este normal să ne temem de lucrurile noi. Ele ne scot din zona de confort. Totuşi, despre egalitatea între sexe se vorbeşte de mulţi ani. Nu se mai poate spune că este un lucru nou. În încheiere, să îţi spun un lucru, tot experienţă personală: încrederea se câştigă. Şi acolo unde nu convingi cu ideile tale, ai nevoie de aliaţi – pe care îi găseşti doar dacă ai curaj şi crezi în tine. Şi odată găsiţi aliaţi, susţinători ai ideii tale, cuvântul tău capătă mai multă autoritate. Deci dragilor femei, nu staţi pe bară, căutaţi ajutor. Cereţi-l. Sunt aici să ajut cum pot, le cerere. 🙂

Succes.