Îmi aduc aminte că nu ştiam ce să aleg pentru Luca, odată cu întoarcerea mea la serviciu: bonă, creşă sau grădiniţă. Ştiam doar că trebuie să mă mişc rapid, fiind chitită să mă întorc la ce simţeam atunci că sunt bună. De fapt, cred că am încercat jumătate de an să conving o colegă mamică Ana să îmi dea bona ei 😀 Dar viaţa avea alt plan pentru noi. Mi-am adus aminte de acest subiect în timp ce povesteam cu Monica Triculescu, mămică de băieţel scump foc şi asistent universitare doctor la ASE Bucureşti (managementul resurselor umane). Aşadar, îţi prezentăm experienţele noastre de mămici îngrijorate de educaţia copiilor:
Creşă sau bonă sau bunici
Eu m-am întors la serviciu după 6 luni, asta mi-am dorit dinainte să nasc şi asta am făcut. La Monica lucrurile au stat puţin altfel:
L-am dus pe Cristi la creşă atunci când avea 7 luni şi a fost un roller coaster emoţional. M-am întors la muncă în perioada respectivă şi pentru că decizia de a mă întoarce a fost destul de spontană, nu am avut foarte multe opţiuni, aşa că timp de două săptămâni am făcut research şi l-am dus la creşă. Bunicii sunt în Bucureşti şi, desi ne ajută foarte mult, nu au avut posibilitatea să stea zilnic cu el deoarece încă lucrează.
Am căutat şi bonă, însă două săptămâni nu reprezintă o perioadă suficient de lungă pentru a lua o decizie bună nici măcar cu ajutorul unei agenţii. În plus, cred că nevoia mea de control, nu m-ar fi lăsat sa stau liniştită fără să îl văd pe cel mic, fără să văd că e bine, hrănit, îngrijit, mai ales la 7 luni.
Creşă privată sau la stat
Ei bine, la partea cu controlul o înţeleg perfect pe Monica. Mă şi vedeam cu un set de reguli pentru bonă, să stea mai mult în dormitorul lui, unde camera video înregistra şi audio 🙂 Bunicii lui Luca din Bucureşti nu sunt pensionari, mai rămâneau străbunicii, dar au zis din start că nu sunt o opţiune. Oricum, deşi rolul familiei extinse este important pentru copii, am găsit mai în glumă mai în serios vreo 33 de motive pentru a nu alege bunicii sau străbunicii să stea cu Luca. În timp ce căutam bone, căutam şi creşe. Când în sfârşit convinsesem o colegă să fiu prima pe listă când renunţă la bona ei, aceasta din urmă a avut o urgenţă de familiei şi ne-a anunţat că nu ne mai poate ajuta.
Aşa că a trebuit să merg pe varianta unei creşe. Dar tocmai pentru că, de obicei, dai copilul la creşă înainte să vorbească (sau dacă vorbeşte, nu prea înţelegi ce zice) şi vrei un anumit control (psihic), nici nu am luat în calcul o creşă de stat. Nu cunosc creşă de stat care să aibă camere video şi să dea acces la ele. Deci am căutat doar creşe private care dau acces părinţilor la camerele de supraveghere. Ulterior s-a dovedit că pe lângă acest avantaj cu camerele video, creşele private au multe alte avantaje: organizează excursii şi tabere, au opţionale de engleză, dans, etc în timpul orelor. Nu trebuie să alerg eu DUPĂ serviciu şi creşă în diverse locuri cu copilul pentru activităţi extracurriculare. De asemenea, sunt mai puţine vacanţe, ceea ce pentru un părinte angajat este o mană cerească. Cât timp am stat închişi în casă din cauza pandemiei, creşa ne trimitea zilnic activităţi, înregistra poveşti şi ni le trimitea, au fost şi câteva sesiuni online. Într-un cuvânt, creşa la privat este net superioară unei creşe de stat, din punctul meu de vedere.
Cum alegem creşa pentru copii, de ce anume ţinem cont?
Buuun, creşă la privat, creşă la privat, dar care? O las întâi pe Monica să povestească prima, ca o gazdă virtuală bună ce sunt 🙂
Primul criteriu în căutarea creşei a fost accesul la camere de supraveghere la creşele din zona în care locuim sau pe o distanţă relativ apropiată de noi. Abia după ce am făcut o listă de creşe cu acces la camere, am strâns feedback, iar aici intervii tu. Prima creşă pe care am avut-o pe listă a fost Micii Poznasi, te-am sunat şi mi-ai dat feedback despre Luca, despre cât de bine e îngrijit, despre atitudinea doamnelor şi lucruri la care un părinte care abia începe să caute o instituţie pentru copilul său nu se gândeşte (îi spală, nu îi şterg cu şerveţele umede, mâncarea este proaspăt gătită în bucătărie proprie şi ţin cont de recomandările pentru vârsta lor, ţin cont de alergii alimentare, păstrează legătura îndeaproape cu părinţii, iar la sfârşit de zi, când iei copilul, doamnele îţi spun exact câte grame a mâncat, cât a dormit, cum a fost şi cum s-a simţit pe parcursul zilei acolo). Momentul acela a fost o revelaţie şi desi am sunat să vizităm şi alte creşe, ne-am oprit tot la creşa Micii Poznaşi pentru că nu le-am găsit întrunite pe toate în altă parte.
OMG! A crescut inima în mine când mi-a povestit, de ce să te mint! Sunt onorată că Monica chiar a ţinut cont de părerile mele despre creşă. Şi acum, de ce chestii în plus am ţinut eu cont când am ales creşa, pe lângă cele menţionate de Monica. Am ţinut cont de taxa lunară şi de program, de acea scânteie pe care am avut-o cu dna directoare de la prima întâlnire. Nu ne dau banii afară din casă, soţul lucra în Băneasa, eu la Timpuri Noi, ce să fie, ce să fie, tic-tac. Deci distanţa faţă de serviciul unuia dintre noi, faţă de casă, banii, programul grădiniţei, au fost factori care au influenţat alegerea. La categoria feedback mie nu mi-a fost uşor. Pentru că am primit şi feedback mai puţin pozitiv, doar că pe mine nu mă deranjau nemulţumirile din acel feedback. Nu există grădiniţă PERFECTĂ pentru toţi părinţii, fiecare are principii şi concepţii diferite. Important este să faci o listă cu pro şi contra, să îţi faci ordine în idei cu ceea ce contează pentru tine în creşterea copilului.
M-a mai interesat să aibă curte cu accesorii de joacă. Cred că mi-a arătat la momentul respectiv şi o lampă UV pentru sterilizarea încăperilor, nu mai sunt sigură, dar este un aspect de luat în considerare.
Temeri legate de alegerea creşei şi a grădiniţei
Temeri, îngrijorări, cum vrei tu să spui. Tot aia înseamnă: dubiul pe o anumită perioadă de timp dacă alegi/ai ales ce trebuie. Am avut aceleaşi temeri (şi experienţe) pe care le povesteşte Monica:
Cea mai mare teamă a fost legată de îmbolnăvirile din primul an de colectivitate, mai ales că era foarte mic. Dar ştii cum e, de ce îţi e frică de aia nu scapi şi e clar că e general valabil ca primul an de colectivitate să fie dificil. Am avut şi o săptămână de spitalizare, am avut şi perioade de stat acasă, au mai luat bunicii concediu şi ne-au ajutat, în principiu am trecut cu bine perioadele dificile.
Cealaltă problemă era legată de felul în care se comportau doamnele şi ceilalţi copii cu el, mai exact ce nu vezi pe camere sau nu auzi, pentru că sunt camere fără audio. Mereu mă întrebam dacă vorbesc frumos cu el, dacă sunt blânde doamnele sau dacă ridică tonul. Până la o anumită vârstă, mai exact până începe să vorbească bine, frământările astea sunt o problemă, dar chiar şi aşa ne-am fi dat seama, cred, probabil că ar fi plâns să nu îl lăsăm acolo sau ar fi avut un alt comportament care să ne dea de gândit, dar nu am avut probleme. Apoi, când începe să vorbească este ceva mai simplu pentru că preiau expresii pe care le recunoşti de acasă sau nu, îi poţi întreba şi îţi spun sau afli prin joc de rol, metode sunt să identifici posibile probleme.
Îngrijoarea mea mai era şi că nu petrece suficient timp cu mine. Iniţial, în prima lună, am vrut să îl iau după somnul de prânz. Ah, asta era altă temere, că nu doarme la creşă. Aiurea! Nici acasă nu dormea aşa bine ca la creşă şi la grădiniţă. Închid paratenza şi revin la prima lună de creşă. Mi-am propus să încep serviciul cu doar 4 sau 6 ore/zi ca să îl iau la ora 2 de la creşă. Dar ghici cine dormea mereu până la 3 şi eu stăteam ca fraiera la poartă, în maşină sau la o cafenea de lângă creşă, până se trezea, pentru că nu voiam nici să-i stric somnul. Aşa că am renunţat şi am ales să îl iau la 5. Dar ghici cine a aflat, cam când Luca avea 1 an, că după ora 5 copiii primesc snack-ul care constă într-o grămadă de bunătăţi făcute în casă (mă rog, bucătăria creşei): plăcintă, melcişori, tort la aniversarea unui copil (tort făcut cu ingrediente alese în funcţie de vârsta copiilor) etc etc. Să fim serioşi, mamă lucrătoare, ultimul lucru de care am timp este să-i fac desert pentru masa de la ora 5. Aşa am decis să îl las până la 5.30. Era suficient timp, el având burtica plină, să ne distrăm în parc sau acasă (în funcţie de vremea de afară). Cât mi-a permis buzunarul l-am lăsat până după snack. Am profitat la maxim de acea indemnizaţie pe care am primit-o până a împlinit copilul 3 ani – cine se întoarce la serviciu mai devreme, din concediul de creştere copil, primeşte o indemizaţie de mai multe sute de lei – nu ştiu valoarea ei actuală, dar era o sumă mare.
Motive de mulţumire după alegerea creşei sau a grădiniţei
Luca a învăţat să facă primii paşi la creşă. Am făcut echipă cu doamnele, desigur. Educaţia nu se opreşte la creşă sau grădiniţă. Cu ajutorul lor şi efort prelungit acasă, a învăţat să meargă, să vorbească, a scăpat de suzetă şi de scutec. Habar nu aveam că în jurul vârstei de un an poate picta (cu degeţelul). Sau că la 2 ani poate avea ore de dans, să înveţe hora, despre 1 decembrie, etc. Nu aş fi ştiut ce activităţi educative să am cu el, când este prea devreme sau nu să îl învăţ diverse lucruri art & craft, când să îl pun la oliţă, etc. etc. Şi Monica povesteşte experienţa ei:
Mă bucură mult că am găsit mereu rezolvare din partea conducerii creşei la problemele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Cred că e foarte importantă comunicarea dintre părinţi şi educatori/conducerea creşei pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru copii. Este la fel de important să fie ascultat fiecare părinte, înţeles şi ajutat în momentele în care are diferite temeri, pentru că în cazul nostru, tocmai transparenţa şi deschiderea pe care ni le-au arătat, ne-au determinat să îl lăsăm în continuare pe Cristi aici.
Alegerea grădiniţei, următorul pas după creşă pentru copiii de 3 ani
Eu am avut o serie de factori… norocoşi. Fiind mulţumită de creşă, având încredere în dna directoare, în modul în care îşi alege oamenii în echipă (educatoare, îngrijitoare, bucătăreasă, parteneri pentru opţionale, locaţii de excursii, etc), am ales aceeaşi grădiniţă. Luca a avut noroc că a trecut la grădiniţă cu copii pe care îi cunoştea deja. Şi Monica povesteşte ce a funcţionat pentru familia ei, pornind fix de la acest aspect:
Cristi este încă la creşă, dar am luat decizia să meargă mai departe tot la grădiniţa aceasta pentru că va pleca cu o parte dintre colegii de acum, deci adaptarea va fi mai uşoară. Apoi numărul de copii este mai mic într-o grupă de grădiniţă privată, decât în cazul unei grădiniţe de stat. Ne mai uităm şi la activităţile pe care le au acolo, la feedback-ul primit din partea celor care au sau au avut copiii acolo. Ne este ok şi pentru că e destul de aproape de casă şi serviciu. Aş mai include printre criterii şi opţionalele pe care le pot face copiii, mâncarea proaspătă, curăţenia, atenţia la igiena copiiilor.
Am avut situaţii când am fost îngrijorată? Da. Şi am vorbit cu dna îngrijitoare, educatoare, directoare, etc. Am întrebat, am povestit, am primit explicaţii, am primit sfaturi, am avut suportul lor în depăşirea anumitor situaţii. Şi au fost multe: sperietura de motociclete, scoate-i lactatele o perioadă şi creşa a găsit cu ce să îi înlocuiască, pune-i lactatele la loc, brânză calcică din lapte de capră nu de vacă, alergii, bâlbăială, oho, câte nu au fost. Şi peste toate am trecut cu bine.
Îţi spun un lucru. Am peste 4 grădiniţe aproape de casă: de stat şi private. De când cu pandemia lucrez mai mult de acasă. Totuşi prefer să stau în trafic, uneori aproape jumătate de oră, decât să îi schimb lui Luca grădiniţa. Presupun că asta înseamnă să fii mulţumit. Are Luca proteste uneori când este cazul să meargă la grădiniţă? Normal! Dar Luca mai protestează şi când este vorba să meargă la joacă.
Părinţii au sarcina grea de a găsi, apoi de a se încrede şi în altcineva care poate face o treabă bună în creşterea copilului. O altă provocare a părinţilor este de a identifica dacă o anumită plângere sau comportament al copilului este din cauza grădiniţei sau preluare din altă parte. Luca preia lucruri de la mine şi taică-su, de la grădiniţă, de la bunici, de la alte persoane din jurul lui, de la desene (da, îi dau desene! Şi ciocolată. Totul cu moderaţie).
Ce poate face un părinte nemulţumit de alegerea iniţială? În primul rând să pregătească copilul cu tot felul de tactici de gestionare a situaţiei actuale. În al doilea rând, să caute o nouă soluţie pentru creşterea copilului. Apoi se pregăteşte copilul pentru tranziţie. Părerea mea…