Nouă ne plac poveştile. Luca este fascinat de poveşti, chiar şi când mănâncă (atunci când nu se dă cu fundu’ de pământ că vrea desene, desigur). Iar când am auzit de la prietena mea Andreea despre minunata cărticică personalizată pentru copii a Irinei Hriba, am vrut neapărat să stăm la poveşti. Conţine mai mult decât o poveste, conţine vocea persoanei dragi copilului care îi spune povestea! De fapt, se pot înregistra mai multe persoane care spun povestea. Elefantul Elo şi Egreta Ega are şi o reducere în această perioadă. Cartea include şi 3 baterii, care se pot schimba ulterior foarte uşor.
Înregistarea cărţii personalizate pentru copii
Eu, ştiindu-mă bâlbâită, am întrebat-o rapid pe Irina de ce trebuie ţinut cont când înregistrăm pe cărticica pentru copii. Este ca la casete, bagi creionul, întorci banda, înregistrezi? Nici vorbă, este foarte uşor, povesteşte Irina Hriba:
Fiecare client primeşte pe WhatsApp un video cu instrucțiuni step-by-step (odată cu expedierea comenzii).
Nu trebuie să exerseze înainte, se pot înregistra de câte ori doresc, până obţin rezultatul dorit.
După ce sunt mulțumiţi şi le place cum le-a ieşit înregistrarea, o pot securiza (proteja) cu ajutorul unui switch integrat în carte. Când switch-ul este mutat în poziţia OFF a cărții, funcţionează numai funcţia de redare vocală, astfel nu există riscul de a înregistra „peste”. Înregistrarea și redarea se fac cu ajutorul butonașelor integrate în carte. Timpul total de înregistrare este de 8 minute. Practic, înregistrarea o face fiecare persoană, la primirea cărții (nu este ceva pre-înregistrat).
O carte personalizată pentru copii creată de la mic la mare
Când faci ceva cu dragoste, nu are cum să nu iasă magic. Aşa şi cu cartea Irinei. Au lucrat cu toţii la ea, cu mic, cu mare:
Copiii mei au participat activ la conceperea acestei cărți.
Au participat la ilustrații (toate făcute în „casă”), au testat alături de mine mostrele.
Când a venit produsul finit au fost foarte încântate și mândre în același timp 🙂 Ne-am încăpățânat să rămână un proiect de familie așadar ne ocupăm de tot ce înseamnă comenzi, depozitare, platforme, marketing, etc.
Eu sunt încântată când Luca lipeşte o frunză, îţi dai seama ce minunat se simte această familie care a creat ceva unic în România, un cadou care aduce zâmbete şi siguranţă (emoţională) printre copii: vocea persoanei dragi, auzită spunând povestea pe îndelete, ca şi cum ar fi acolo, lângă copil.
Urmează încă o carte personalizată pentru copii, pe lângă Elefantul ELO si Egreta EGA?
Cartea noastră se vinde la nivel național, iar foarte mulți clienţi ne întreabă când o să urmeze următoarea carte – aşadar ca şi plan de viitor ne gândim la următoarea carte, cu aceeaşi funcție de înregistrare şi redare vocală însă cu o altă poveste:)
Aştept cu nerăbdare noua cărticică personalizată pentru copii. Mi-ar plăcea ca tot mai mulţi copii să primească daruri de calitate, nu plastic zornăitor sau cu luminiţe care afectează ochii.
Mi se pare o idee asa grozava sa te poti inregistra sa-i citeasca cartea singura copilului cand esti plecat/a in delegatie sau cand e la bunici!
Laura Frunza a publicat recent…Evenimente pentru copii în preajma zilei de 1 iunie 2022
Daaaa,exact!
Este foarte utila si cand bunicii sau alte rude dragi sunt in alta tara. 🙂