marketing tendinte micro macro

Strategia de marketing în 2024: tendințe macro și micro

O bună strategie de marketing și comunicare ține cont atât de tendințele macroeconomice, cât și de cele micro. Prin „tendință macro” mă refer la inflație, de exemplu. Ea are un impact asupra comportamentului consumatorilor. Totuși, trebuie ținut cont și de specificul micro: puterea de cumpărare din zonă, ce evenimente apar pe plan local care pot schimba percepția consumatorilor etc.

Ce „îl doare” pe client?

Ținând cont de situația cu care se confruntă românii (ajustare insuficientă a salariilor în funcție de inflație, impozitarea beneficiilor salariale, etc), pot spune că se orientează pe economii.

O campanie de marketing ar putea sublinia cum economisesc bani clienții, alegând produsul sau serviciul respectiv. Reducerile care îi ajută să scadă presiunea financiară pot fi un factor important în decizia de cumpărare, în detrimentul factorului „calitate”.

Cu bani, fără bani, omul tot are nevoie de o pauză

Totuși indiferent de greutățile unui consumator, acesta își dorește o experiență relaxantă în timpul liber, ceva care să îl ajute să uite de stres. Deci un alt mesaj pe care ar trebui să îl includă o campanie de marketing este cum îl ajută în timpul liber acel produs sau serviciu, beneficiile pe care le aduce stării de bine.

Dacă tu nu mă vrei, eu te vreau

Rămâne fidelizarea clienților.

Reducerile sunt „apetisante” la prima achiziție, dar ce se poate include într-o strategie de marketing și comunicare pentru a obține plăți recurente? Extra reducere la a doua achiziție, puncte de loialitate care în viitor s-ar putea transforma în bani/preț redus la achiziție etc. Orice ar fi, trebuie să ajungă mai întâi la urechile/ochii clientului. Așadar, menținerea atenției consumatorului ar trebui să fie alt obiectiv al strategiei de comunicare: newsletter-ele, conținutul social media, articolele pe blog etc pot include și informații utile, pe care consumatorii să le poată pune în practică, nu doar informații comerciale, cu reduceri. Aceștia ar trebui să își dorească să țină „ochii” pe brand. Printre rânduri, desigur, se pot promova avantajele produselor sau serviciilor comercializate.

Consumatorii vor să fie ajutați. Dar la rândul lor, au nevoie să se simtă puternici, să își lase amprenta asupra unor lucruri, vor și ei să ajute pentru o lume mai bună. Campania de comunicare ar putea include și mesaje de mulțumire pentru clienți, care să arate rezultate concrete dintr-o acțiune caritabilă sau să menționeze de ce merită în continuare banii lor, având o activitate sustenabilă. Astfel, clienții se simt mici eroi.

Poți să citești alte idei pentru 2024 și aici, comunicate la Zilele Biz.

One thought to “Strategia de marketing în 2024: tendințe macro și micro”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge