Am vrut să încerc o rețetă nouă, ceva ce nu am mâncat până acum și eram curioasă ce gust are: DORADA. Aveam o singură problemă: nu îmi place mirosul de pește și nu mă pricep să îl curăț.
Am găsit o rețetă simplă în cartea „Peşte şi fructe de mare”, Colecţia Gastronomică, Editura House of Guides Publishing Grup: Doradă coaptă cu smântână. Am dat comanda online pentru ingredientele necesare. Și da, am specificat clar că vreau să ne aducă dorada deja curățată de solzi, mațe și alte surprize neplăcute.
Ingrediente pentru rețeta „Doradă la cuptor cu smântână”
Prezint rețeta ca la carte, pentru 6 porții. Eu am ales să gătesc o cantitate mai mică.
- 6 dorade medii
- 3/4 cană smântână grasă
- 1/4 cană de oțet balsamic
- 3 căței de usturoi zdrobiți bine
- 1 lingură de unt
- sare
- piper
- ulei de măsline
Cum se prepară această rețetă cu pește
Am spălat peștii, i-am uscat cu un prosop de bucătărie, chiar și pe interior, apoi i-am uns cu ulei. Am pudrat doradele cu piper și sare – pe exterior și interior.
Am pornit cuptorul și l-am lăsat să atingă 220°C.
Rețeta din carte spune să ungem tava cu unt. Eu am preferat să pun o hârtie de copt. Am așezat doradale în tavă, fără să se suprapună.
Am frecat usturoiul cu puțină sare, am adăugat smântâna și oțetul. Am adăugat încă puțină sare, piper, am amestecat bine și am turnat amestecul peste dorade.
Am băgat doradele la cuptor și le-am lăsat aprox. 15 minute.
Am mâncat doradă la cuptor cu cartofi natur și cimbru proaspăt (am un ghiveci pe pervaz, l-am tuns puțin 😂).
Am ales să gătesc o cantitate mai mică decât cea specificată inițial în rețetă deoarece, de obicei, se recomandă să mănânci preparatele din pește în aceeași zi în care au fost gătite sau în următoarele 24 de ore. După ce s-au răcit complet, am pus folie alimentară peste restul porțiilor și le-am băgat la frigider.
Ce fel de pește este dorada?
Dorada este ca un superstar al mării, cu solzi strălucitori și o formă alungită. Acest pește trăiește în Marea Mediterană și în unele părți ale Atlanticului de Nord, iar numele său este asociat cu peștii care au reflexe aurii. Dorada este apreciată pentru carnea sa albă, fără grăsimi și cu puține oase. De-a lungul timpului, dorada a devenit un ingredient popular în bucătăria mediteraneană și este adesea preparată la cuptor.
Are dorada oase?
Dorada are puține oase și sunt ușor de îndepărtat. Chiar mi s-a părut o alegere bună, ne-am bucurat de o masă gustoasă și fără bătăi de cap!
Până la următorul articol, să îți fie viața plină de gust!