Când sunt mici, copiii cred că banii cresc în copaci sau în perete, dacă ne văd des cum îi scoatem de la bancomat. În urmă cu câțiva ani, Luca credea că banii pe card sunt infiniți. Îi spuneam că nu am bani? „Scoate de pe card, mami!” îmi răspundea șmecherilă. Atunci mi-am dat seama că trebuie să acord mai multă atenție educației financiare.
M-am amuzat când l-am auzit pe Sergiu Penciu cum ne povestea despre banii copiilor la conferința Modern Family Challenges. Am învățat multe de la el și de la ceilalți speakeri. Am rămas în minte cu mai multe lucruri, dar mi-a plăcut în mod deosebit regula stabilită „amiabil” de Sergiu cu fetița lui: când merg la cumpărături, ea își poate alege un produs de maxim 10% din valoarea totală a coșului final de cumpărături. Dacă produsul dorit de ea era mai ieftin, restul banilor îi punea la pușculiță.
Sergiu are un mod de a te învăța, de a povesti, care nu te plictisește și îți menține atenția pe tot parcursul discursului său. Normal, doar este Profesor de Educație Financiară la Școala de bani (un proiect BCR). Pentru mine cel mai mult a contat modul captivant în care își împărtășea experiența și că este tătic.
Despre banii de buzunar ai copiilor – card sau cash? Care sunt beneficiile și dezavantajele?
Acum, la 7 ani neîmpliniți, Luca mă întreabă de ce nu îi fac card bancar. Momentan banii lui sunt cash. Și cum sunt în dilemă, l-am întrebat pe Sergiu ce părere are despre acest subiect. Păi nu este Sergiu binevoitor să explice? Este. Și îi tare mulțumesc! El spune așa:
Înainte de toate, este foarte important să explicăm copiilor ce înseamnă cheltuielile și plățile pe care le facem. Fie că este vorba de o cheltuială simplă pentru o nevoie sau o cheltuială mai complexă pentru o dorință.
Pasul doi este să discutăm cât se poate de deschis cu copiii ce înseamnă plățile cash și cu cardul. Să le explicăm ce înseamnă un cont unde se află banii și de ce avem nevoie de un card atașat acelui cont pentru a putea să folosim banii din cont. Explicațiile să fie cât mai simple și pe înțelesul copiilor, indicat cu exemple clare și asocieri pentru a înțelege diferențele și asemănările dintre plățile cash și plătile cu cardul.
Contează foarte mult în discuțiile despre plăți și vârsta copilului și modul în care înțelege educația financiară atunci când ajungem la plăți.
La fel de important este să le explicăm ce înseamnă bugetul și faptul că, indiferent dacă alegem să plătim cash sau cu cardul, tot din același buget luăm banii, și că acea cheltuială este nevoie să fie asumată. Sunt studii care ne spun că atunci când plătim cu cardul, emoția unei plăți este mai mică față de emoția plății cash. De aici și copiii au nevoie să înțeleagă și să asume plățile cu cardul. Plățile cu cardul se pot face în mai multe moduri, de la plățile la comercianți cu cardul la plățile online. Plățile cash pot să fie făcute doar la anumiți comercianți.
Acum, dacă este să luăm punctual, există pentru fiecare soluție atât beneficii, cât și dezavantaje:
La plata cash:
🤌 Sunt locații unde nu ai posibilitatea de a plăti sub o altă formă în afară de cash (avantaj) – este nevoie să ai mereu cash la tine pentru a avea posibilitatea de a cumpăra din aceste locații (dezavantaj)
🤌 Știi câți bani ai pentru că îi poți număra rapid și știi câți poți să cheltuiești (avantaj) – Văzând că ai un budget mai mare și cheltuiala poate să fie mai mare (dezavantaj)
🤌 Poți oferi și sau dona către cauze nobile sau care apar instant (avantaj)
🤌 Poti ajuta pe cineva cunoscut care are o nevoie urgentă (avantaj)
🤌 Dacă ai uitat cardul acasă sau nu ai access în aplicația bancară poți totuși să cumperi ce îți dorești (avantaj)
🤌 Poți pune într-o pușculită fizică pentru a economisi și poti considera că te plătești pe tine pentru lucrurile pe care le faci (avantaj)
🤌 Simți banii și înțelegi mai bine valoarea lucrului pe care îl cumperi. Studiile ne arată că atunci când avem banii fizic în mână, în creierul nostru se produce un sentiment mai profund de valoare financiară a cheltuielii.
🤌 Nu poți avea extrase de cont și esti nevoit să notezi toate cheltuielile cash (dezavantaj)
La plata cu cardul:
🤌 Rapiditate în achiziție (avantaj) – Poți să cheltui mai mult decât ai asumat ca și cheltuială (dezavantaj)
🤌 Ai access la toți banii tăi din contul unde aceștia sunt (avantaj)
🤌 Poți face plăți online (avantaj)
🤌 Nu ai nevoie de portofel pentru a păstra în siguranță banii atunci când mergi la cumpărături (avantaj)
🤌 La plățile cu cardul ai posibilitatea de a avea un extras de cont unde îți sunt centralizate toate plățile dintr-o anumită perioadă (avantaj)
🤌 Nu există riscul de furt al banilor cash (avantaj)
🤌 Ai access într-o aplicație de banking unde vezi toate cheltuielile și sumele rămase în cont (avantaj)
🤌 Poți primi instant bani de la părinți pentru o anumită cheltuială (avantaj)
🤌 Poți cumpăra oriunde în lume folosind cardul bancar (avantaj)
Și mai sunt multe alte avantaje și dezavantaje, însă acestea se personalizează pe standardul de viață al copilului și implicit al familiei și al modului în care aceștia gestionează bugetele în mod recurent.
Rutina copiilor și banii cheltuiți pe aceasta. Cum spunem stop impulsivității?
La cumpărături să zic ca mai pun stop impulsivității, mai ales cu regula de 10% din coșul total de cumpărături. Dar ce fac când ajung în parc și sunt o grămadă de tentații? Tiribombe, trenuleţe, maşinuţe, îngheţată, vată pe băţ, câte şi mai câte… Tot Sergiu clarifică:
Educația financiară este cea care ne ajută să ne dezvoltăm o rutină care să ne dezvolte și să participe activ în deciziile pe care noi le luăm. Fie că suntem părinți, fie că trebuie să gestionăm tentațiile copiilor, avem nevoie să știm care este diferența dintre nevoie și dorință și să știm să ne stabilim bugete clare pentru orice vrem să achiziționăm sau orice vrem să facem.
Eu cred că discuțiile asumate și deschise cu copiii sunt cele care ne ajută cel mai mult în gestionarea acestor tentații. Ca și sugestie, este bine ca de fiecare dată când mergem spre un loc de joacă unde există moduri de a cheltui banii, să ne stabilim un buget clar. Să agreăm cu copilul nostru câți bani putem cheltui și pentru ce, deoarece tentațiile sunt la fiecare pas, pofta este mare și la văzul acestor tentații toate dorințele se transformă în nevoie urgentă 😊.
Este normal să primim din partea copiilor tot felul de rugăminți pentru tentații „fără de care copiii nu pot trăi”, însă atunci când știm că printr-o cheltuială satisfacem o nevoie (o înghețată sau o vată pe băț) este totul perfect normal, însă atunci când satisfacem o dorință copiii au nevoie să înțeleagă acest lucru. O înghețată este o nevoie, însă 4 bucăți plus o vată pe băț plus 2 ture în trenuleț și încă 5 ture de săritură în trambulină înseamnă deja dorință.
Dacă micuții își asumă această dorință, atunci au nevoie să își facă buget de economii din care să cheltuie pentru dorințele lor. Atracțiile și tentațiile pot să fie un lucru bun deoarece, gândite și asumate ca atare, pot face ca orice copil să vrea să economisească pentru a putea beneficia de ele.
Sugestia mea este să le satisfacem copiilor nevoile și să-i facem să înțeleagă că doar economisind își pot satisface singuri dorințele. Astfel, o tentație poate să fie un lucru pozitiv deoarece poate dezvolta comportamentul de economisire pentru copil.
De ce avem nevoie de Școala de Bani și ce provocări întâmpină această entitate?
Sigur că ne dorim educație financiară pentru copiii noștri, dar au toți acces la profesori care să explice pe înțelesul lor? Și dacă au acces, este de ajuns ce se învață la școală? Sergiu ne prezintă realitatea:
În momentul de față, Școala de Bani este entitatea care a reușit să aducă în școli educația financiară ca și opțional. Însă este doar un pas. Școala reprezintă doar un procent din educația financiară care este nevoie să fie continuată și acasă alături de părinți, alături de bunici și alături de persoanele cu care copiii noștri intră în contact.
Profesorii sunt cei care modelează comportamentele copiilor și ei sunt cei care pot pune bazele educației, implicit și a educației financiare. Avem nevoie de educație financiară în orice mediu și în orice etapă a vieții deoarece deciziile noastre de la copil la adult au impact financiar și cu toții ne dorim ca acest impact să fie unul care să ne ajute.
Legat de provocări, acestea există la tot pasul însă cu ajutorul tuturor colegilor profesori de educație financiară, care în momentul de față sunt peste 1.200, facem tot posibilul să identificăm soluții instant și să venim proactiv în întâmpinarea acestor provocări.
Organizăm constant workshopuri în școli atât pentru copii, cât și pentru profesori, pentru a sedimenta nevoia educației financiare.
Ne dezvoltăm continuu și creăm permanent materiale pentru fiecare categorie de vârstă în așa fel încât să nu rămână niciun detaliu nediscutat.
Resurse (verificate) de educație financiară pentru părinți și copii
Știm cu siguranță că principiile noastre financiare sunt sănătoase? Nu tot ce citim pe internet poate fi un principiu bun. La schimbările economice cu care ne confruntăm, este util să ne informăm constant și să găsim jocuri de educație financiară pentru copii. Dar unde? Știe Sergiu o sursă de încredere:
Părinții au nevoie în aceeași măsură ca și copiii de educație financiară. Resurse suport există o multitudine și pot fi găsite și pe www.scoaladebani.ro sau pe canalele de social media ale Școlii de Bani. Este bine să ne culegem informațiile care sunt verificate, care sunt testate și care pot să aibă o bază veridică în spate. Cel mai important lucru este să înțelegem că educația financiară are câteva reguli clare, însă totul se personalizează pe comportamentele fiecăruia și pe standardul de viață atât al nostru ca și indivizi, cât și pe cel al familiei.
Cărțile de educație financiară sunt un foarte bun exemplu de resursă pentru părinți cu condiția ca cititul să aibă aplicabilitate în viața reală și să aducă acțiune, altfel rămâne doar la nivel de lectură. Sunt jocuri de educație financiară pe care noi ca și părinți le putem juca alături de copii. Există aplicații de gestiune a bugetelor care ne ajută să avem grijă de bani și sunt multe alte modalități de unde putem să ne luăm informațiile necesare educației. Din perspectiva mea „nu există nu se poate, ci există doar nu vreau”. 😊
Noi vom răspunde prezent la orice solicitare primim, atât din partea părinților cât și din partea insituțiilor educaționale pentru a participa activ la procesul de educare financiară a celor care vor acest lucru.
Rolului educației financiare în formarea viitoarelor generații
Personal, simt o mare presiune în ceea ce privește viitorul copilului meu. Din familie pornește binele lui viitor. Și de generația lui depinde binele nostru când d̷a̷c̷ă̷ vom ajunge la pensie. Sergiu mi-a povestit viziunea lui asupra rolului educației financiare în formarea viitoarelor generații și cum contribuie Şcoala de Bani la acest obiectiv:
Educația financiară este elementul care ne va ține permanent ancorați în realitate. Totul este digital și ne îndreptăm spre o zonă și o perioadă și mai digitală în care inteligența artificială și realitatea augmentată o să prindă tot mai mult teren. Pentru a putea ține ritmul și pentru a putea face față tuturor tentațiilor, este nevoie să ne educăm financiar constant și să adoptăm soluții și comportamente care să fie în concordanță cu vremurile pe care le vom trăi.
Generațiile viitoare eu nevoie de educație financiară din primul contact cu lumea, au nevoie de discuții asumate și deschise despre bani, au nevoie să înțeleagă concepte noi și cum le putem integra în viața noastră de zi cu zi. Generatiile viitoare sunt cele care pot beneficia de educația financiară pe care noi o acumulăm acum și o dăm mai departe.
Cu cât mai educați financiar devenim noi acum, cu atât mai educate financiar o să fie generațiile care ne preced. Școala de Bani își dorește să educe românii și ne dorim să dublăm cifrele deja înregistrate. Avem 1 milion de români educați financiar și care duc mai departe mesajul Școlii de Bani. 1 milion de români care au făcut un pas important în educația lor și un pas important în adoptarea unor comportamente benefice vieții finaciare.
În încheiere aș vrea să mai subliniez o idee simplă. Educația financiară nu ne transformă în zgârciți sau în oameni care nu-și setează dorințe doar ca să nu cheltuie bani. Educația Financiară este modul în care putem să fim deștepți cu banii și să știm ce ne putem seta pentru a putea îndepli atât nevoile, cât și dorințele într-un mod sustenabil, lejer și simplu, în așa fel încât să dezvoltăm comportamente benefice nouă. Economisirea este cel mai important aspect care ne poate face viața simplă și ne poate aduce libertatea pe care ne-o dorim.
Cât de frumos și calm a spus totul Sergiu Penciu. Mulțumesc frumos!
Să știi că eu îl citesc pe Sergiu și pe site-ul lui www.sergiupenciu.ro.
Școala de Bani, site-ul său, conferințele la care participă sunt surse gratuite de informare pentru părinți și nu numai.