Majoritatea plănuiește o vacanță relaxantă. Departe de graba de acasă, de programul încărcat de la serviciu. Muncesc visând la călătorii în locații unde timpul stă pe loc, în speranța de a recupera somnul pierdut. Totuși, cumva, fac ce fac și mă simt ca acasă (cu dorința de a avea parte de altceva, desigur).
Odată, la munte, am stat la o pensiune cu acces la bucătărie. Am cunoscut o familie care a venit cu trenul, luând la pachet cratița cu sarmale. Fără ciorbă hai să zicem ca mai poți trăi, dar fără sarmale în concediu? Nu, domnule!
Eu mă simt ca acasă dacă am în jur pescăruși. Stau oarecum lângă Dâmbovița și am în zonă o grămadă de pescăruși. Deși nu cred că vin în zonă pentru apă, ci pentru gunoaie. Atât acasă, cât și la mare, mă trezesc pescărușii. Păsările astea „râd” non-stop.
Vorbeam despre asta cu Emil, la o terasă, când mi-am dat seama că de fapt le confundasem cu niște turiști care chiar râdeau. Vorba „râzi ca măgarul” este depășită. Acum oamenii râd ca pescărușii.
Pescărușii sunt la fel de tupeiști ca puii de găină de pe vremea când eram copil. Dacă ai fost vreodată la țară în copilărie, știi că bunica ține puii în altă parte decât curtea găinilor. Până cresc și îi mută „la locul lor”. Pe măsură ce cresc, ca pescărușii sau ca fi-meu, puii devin tot mai tupeiști. Îmi amintesc că nu mai puteam mânca pe un scăunel un sandvici că sărea un pui să ciugulească.
La fel și pinguinii pescărușii din vacanță: dacă văd puțină mâncare abandonată pe o farfurie, la o terasă, zboară ca niște vulturi, prind în grabă rămășițele și se retrag să savureze. Dacă este vreun chelner pe fază, zboară cu coada între picioare în vânt. Tupeu maxim. Nici nu vezi vrăbii, porumbei sau cerșetori la mare. Nu au loc de pescăruși. Excepție Luca. El este pescărușul meu de casă, care înșfacă mereu orice poate, râzând: mobil, telecomandă TV sau de aer condiționat, măslină, desert, cărțile bune la macao.
În altă ordine de idei, tu când ești în vacanță, ce te face să te simți ca acasă?