Pe Instagram văd des mese perfecte în familie. Ceea ce îmi strică tot feng shui-ul, mai ales când apare, fără măcar să guste, atât de popularul „nu-mi place”. Mă rog, așa mai face Luca al meu. Când gătesc și află ce, noua lui replică este „pot să mănânc la bunica?”.
Adevărul este că îmi place să experimentez tot felul de rețete. Dar pretenția de a gusta măcar înainte de a strâmba din nas, mi se pare decentă și de bun simț. Așa că m-am gândit să o rog pe Alina Prodan, mămică de trei (deci 5 la masă! minim) și creator digital, să povestească puțin pe tema asta.
Negocierea meselor
Din când în când mai avem invitați musafiri copii. De obicei merg la sigur – paste cu sos. Dacă am gătit deja altceva și nu le place, le dau diverse ingrediente și îi las să-și facă un sandvici, cum vor ei. Dar nu mă bucură situația pentru că de obicei visez să pregătesc un meniu de 3 stele și când colo mă trezesc cu diverse crize. Ale lui Luca, desigur, ceilalți sunt prea educați. Și am întrebat-o pe Alina:
Cu trei copii la masă, cum reușești să împaci gusturile diferite – de la mofturosul de broccoli la fanul exclusiv de paste – fără să transformi cina de familie într-un câmp de luptă culinar? Care e arma ta secretă: negocierea ca la ONU sau o „criză” asumată?
Am încercat o perioadă să gătesc aceeași mâncare pentru toți 3. Nu a funcționat. Se termina masa și cel mult unul se ridica sătul. Ceilalți doi începeau să se plângă că le e foame în maximum 10 minute după ce strângeam masa.
Așa că am reconfigurat traseul. Pregătesc pentru fiecare altceva, în funcție de preferințe. Deși ai crede că îmi ia mai mult timp, nu e așa. Măcar când se termină masa nu trebuie să mă apuc imediat să fac iar de mâncare.
Am băgat la cuptor broscuțe vesele, ba chiar le-am oferit și crude – sandviciuri nu te speria! Am făcut clătite, l-am mai păcălit să lase dulciurile din comerț (primite). Am încercat să fiu mamă eroină, dar am cedat. Nu mai am răbdare. În schimb Alina…. aici este altă poveste:
De la „Mamă eroină” la „Chaos Cake”: Ai făcut vreodată un tort haotic dar amuzant și perfect de imperfect? Dacă viața ta la masă, cu trei copii, ar fi un tort, cum ar arăta?
La deserturi nu prea fac improvizații. Cel mult am înlocuit nuca (pentru că am descoperit că era amară) cu nuca de cocos. La deserturi, sunt farmacistă, cu cântarul pentru fiecare ingredient.
În rest, la tot ce nu e dulce fac tot felul de combinații în funcție de ce am în frigider și cămară. Dă-mi câteva ingrediente la întâmplare și sigur reușesc să fac ceva bun.
Dacă viața mea ar fi un tort, ar fi unul sărat 😄 Pentru mine, săratul e cel mai bun dulce. Bine… ar fi un tort minunat dar pe care nu aș putea să-l mănânc pentru că aș fi ocupată cu nenumăratele cerințe ale copiilor. Ba un șervețel, ba un pahar vărsat, ba o altă lingură etc.
Când era Luca mic, dacă nu mânca la prânz ceva, băgam la blender și îl păcăleam să mănânce seara. A mers o perioadă. Scurtă. Sunt și eu om, nu robot de bucătărie, nu fac mâncăruri pe bandă rulantă. Și totuși, visez la filozofia „Platoului Gol”:
Care este acel fel de mâncare neașteptat sau acea „șmecherie” culinară (poate un ingredient secret sau o prezentare out of the box) care garantează că farfuria va fi linsă, chiar și de cel mai pretențios dintre cei trei mofturoși? Dă-ne o idee care pare nebunească, dar funcționează de minune!
Aș vrea să dețin acest secret. Eu și toate mamele. Din păcate, nu știu nicio rețetă minune. Ai mei refuză chiar și felurile preferate. Pentru că niciodată nu știu când au scos din lista de preferate un anumit fel. Ca să fiu 90% sigură că mănâncă, îi întreb înainte. Restul de 10% ține de noroc. Norocul meu ca ei să nu se răzgândească.
Doamneeeeee! Deci se întâmplă și altor mame! Hai că mă simt puțin mai bine. Până la următoarea masă.
Cine a spus că gătești minunat dacă gătești cu dragoste este clar că nu avea copii.
La noi toți 3 avem gusturi diferite. Eu ador chestiile sărate și rețetele noi, Luca dulciurile și atât, iar Emil este undeva la mijloc cât timp pune ketchup sau sos de soia. Și urăsc să cumpăr chestii în exces pentru că ăștia doi își schimbă des poftele, iar eu am toată mâncarea pe consțiință și mă „sacrific”, doar nu arunc. „Alți oameni mor de foame” deși știu că este o scuză proastă. Așă că prefer să cumpăr variat, cantități mai mici, dar de multe ori, în loc de #MealPrep ajung la #MealMess. În schimb Alina… Ehehehheee, Alina:
Știm că organizarea e cheia, dar cum reușești când ai o familie numeroasă? Ne poți dezvălui sincer: cât de mult din săptămâna ta e meal prep organizat și cât e salvare de ultim moment cu ce găsești prin frigider?
Am grijă să nu lipsească din casă ingredientele de bază. De la lapte, ouă, brânză, făină, unt, zahăr, orez, paste, carne, cartofi, legume etc. Asta mă ajută să nu pierd timp când mă apuc de gătit. Fac mâncare din ce am. Nu invers. Adică să mă gândesc mai întâi la un fel de mâncare și apoi să merg la cumpărături pentru ingrediente.
Asta mă ajută să nu pierd timpul și să nu-mi bat capul cu o zi înainte cu ce meniu să fac.
Când mâncarea devine farsă
Am o carte de bucate cu prăjituri, iar de câte ori am chef de ea, încerc să îi cooptez pe Luca și prietena lui de-o seamă, Vecinica. Dar! Cartea de bucate este în germană și eu nu am mai făcut germana din școala generală. Așa că le traduc cu Google, dar chiar și așa, Vecinica m-a avertizat: „Alexandra, dacă nici de asta nu iese, nu mai încercăm”. N-a ieșit. Nu pe placul lor, nu ca în poze. Cireașa de pe tort: Nu se mai joacă cu mine la bucătărie. Ei bine, măcar gătesc mai repede și cu mai puțin dezastru. De fapt, cam 50% din rețetele mele au fost dezastru, înainte să-l ascult pe tata Gemini, fratele cel bun al lui GPT. Trebuia să învăț de la Alina și să experimentez înainte să am un copil!
Care a fost cel mai mare eșec culinar sau cea mai amuzantă gafă pe care ai făcut-o vreodată în bucătărie în încercarea de a-ți mulțumi copiii, dar care s-a transformat, de fapt, într-o poveste memorabilă și o lecție prețioasă (de genul: niciodată nu servi spaghete albastre)?
Nu am astfel de povești de când am copii. Și asta pentru că am făcut cele mai mari dezastre culinare până să apară ei. De exemplu, am făcut supă de găină punând la fiert toate bucățile din pasăre, inclusiv ghearele și capul. În afară de faptul că ochii ei m-au urmărit din oală pe toată perioada fierberii, la final supa s-a închegat și s-a transformat în piftie.
Și totuși, se poate mai rău ca această supă. Am făcut ouă umplute care înotau în maioneză tăiată. Și mama se baza pe mine și acest aperitiv, pentru că m-am bătut cu pumnul în piept că o ajut să se pregătească pentru musafiri. Au continuat să plutească în fața musafirilor, dar s-au și mâncat.
Altădată am făcut piftie în care am pus sfeclă roșie și tapioaca; speram eu să iasă o chestie mai sănătoasă. A ieșit o chestie scârboasă sângerie.
Asta ca să dau doar câteva exemple, deși lui Emil îi place să povestească despre supa mea de alge pe care nici măcar eu n-am putut s-o mănânc și am aruncat-o în WC.
Personal, am râs aproape tot timpul cât am scris acest articol. Râs cu plâns – de amintiri. Sper să fie mai popular ca meniurile mele din familie.
Mulțumesc Alina, pentru răbdare și răspunsuri! Am mai învățat ceva de la tine!
Până la următoarea discuție, îți doresc poftă bună și cât mai puține crize… culinare! 😜