Blog

amintiri dinainte de nastere

Cum să pui în practică amintiri dinainte de naştere

Cam pe când avea Luca două luni, mă gândeam cu jind la viaţa dinainte de naştere. Amintiri legate de muzică, filme, sport, dacă eram în maşină şi auzeam vreo melodie pe care începeam încălzirea cu Mihaela mai îmi dădea şi-o lacrimă :)) Vin roşu seara, cafea dimineaţa, mâncare picantă, proiecte faine la serviciu, condus maşina fără stresul că vrea o mogâleaţă papa… eh… viaţă…

Până într-o zi, când am pus piciorul în prag, mi-am zis că eu nu sunt genul care să-mi plâng de milă şi îmi vreau înapoi viaţa dinainte de naştere. Am stat puţin şi m-am gândit de ce anume îmi este dor şi ce îmi este cel mai la îndemână să reiau.

 

filme mame

Pasul nr. 1: filmele!

Îmi era dor să văd un film. Aşa că am început să transform locul de la televizor cât mai baby friendly. Mi-am adus picăturile bebeluşului, cutia cu şerveţele, ceas, prosop, înainte să mă apuc să alăptez alegeam filmul online, luam telecomanda la îndemână, mufam copilul şi apăsam tasta play. 🙂 Eeeeh… viaţă 🙂 Dar nu reuşeam să văd tot filmul, vroiam mai mult. Ce să fac, că mai am şi treabă? Hai să calc. Buun, dar ce fac cu bebele? Îi aduc un pătuţ sau balasoar! Zis şi făcut! Îl puneam cu spatele la televizor, îi mai adresam câte un cuvânt când se uita la mine, s-a învăţat cu zgomotul pe fundal, cu fierul de călcat şi adormea. Bebe fericit, mamă fericită.

 

muzica bebe

Pasul nr. 2: muzica!

În mod normal muzica ar fi fost pe primul loc, dar nu aveam radio.  Totuşi, să ascult radio? Când alăptez mă uit la filme, ce mai rămâne? Gătitul! Aşa că mi-am comandat online un radio pentru bucătărie. Apoi mi-am dat seama că nu prea mai sunt la curent cu ştirile, cu ce se întâmplă în lume şi că vreau ca Luca să se obişnuiască să adoarmă la el în pătuţ, nu pe unde ,,îmi vine mie”. Aşa că am mai cumpărat un radio pentru dormitorul lui :)) Şi când era cazul să doarmă, dădeam drumul la radio în surdină şi îl lăsam pornit până se trezea bebelu’. Pentru Luca am ales un radio cu port USB. Dacă nu reuşea să adoarmă pe radio, alegeam funcţia USB şi dădeam drumul la muzică gen Secret Garden. La un moment dat adormea el. :)) Pentru bucătărie am ales un radio cu alarmă şi posibilitatea de a salva mai multe posturi: 1 pentru Luca, 1 pentru Emil şi 2 pentru mine. 😀

 

sala mamici

Pasul 3: mersul la sală

Cel mai mult mi-a lipsit mersul la sală. Pe lângă faptul că am nevoie de exerciţii pentru spate, îmi era dor de fetele de la sală, de sentimentul de la sfârşitul orei: ,,Ha! Am făcut-o şi pe asta, am rezistat până la sfârşit deşi am început ruptă de oboseală!” Deci perioada de aşteptare, până mi-a zis doctorul că pot merge iar la sală, mi s-a părut foarte lungă. De fapt, până nu s-a terminat perioada de lăuzie, nu am avut voie – doar plimbări. Şi luat bebele în braţe – ceea ce, probabil echivalează lucrul cu gantere. Nişte gantere de la o săptămână la alta tot mai grele. Ce mi se pare încă ciudat, 7 luni mai târziu, este că deşi car un săculeţ de 8kg de mai multe ori pe zi, la sală de-abia lucrez cu gantere de 1kg. ?!

Cu mersul la sală provocarea a fost să ajung la orele pe care le vroiam eu: Pilates, Fitball sau Yoga. Până la urmă am ajuns la sală pe la 8 PM, unde lenea era cucoană mare, dar am mers oricum. Şi sentimentul de victorie de la sfârşit era mai mare. 🙂 Din păcate a trebuit să renunţ la o sală minunată şi traineriţe geniale, dar este o concensie temporară. Sper.

 

mama vin si cafea

Pasul 4: cafea şi vin roşu

Odată ce Luca a început să doarmă toată noaptea, cam pe la 5 luni dacă nu mai devreme, a fost okish să îmi permit luxul de a bea după ultima alăptare din ziua respectivă o cană de bere sau juma de ceaşcă de vin roşu. Mai puţin în perioada în care era răcit şi de-abia m-a lăsat conştiinţa să beau bere fără alcool.

Între timp am băut cafea decofeinizată. Până pe la 6 luni jumate, când am reînceput serviciul şi o vânzătoare mămică a râs de mine că beam decof pentru că îmi păsa de copil dar nu ţineam cont de procesul prin care cafeaua normală era făcută decofeinizată. Era un fel de ,,nu mănânc mezeluri şi mici, dar bag în mine pui la greu”. Aşa şi cu cafeaua decofeinizată. (De pui mi-a zis un nutriţionist şi apoi dr pediatru, deci mai gândeşte-te înainte să pui un pui 🙂 în coşul de cumpărături. Nu trebuie să fii mamă sau bebe ca să alegi să trăieşti sănătos) În plus dacă bebe are 2 mese fructe şi legume, iar următoarea alăptare este de-abia peste minim 6 ore, de ce să nu mă bucur şi eu de o cafea normală?

 

mama cartiPasul 1 prim: cărţile

Undeva între pasul 1 şi 2 se află pasul 1 prim: dorul de cărţi. Problema cu cărţile este că te încurajează la somn şi nu prea pot citi mult. Aşa că mi-am pus o carte pe noptieră şi nu mă culc până nu citesc două pagini. O altă carte în sufragerie, dar recunosc că pe-asta nu o citesc mai deloc. O altă carte la Luca în cameră, pe care o citesc când este lumină afară şi el trebuie să doarmă, aşa că îl pun în pătuţ şi îl las să se zvârcolească, în timp ce eu mai dau câte o pagină din când în când. Dar cum merge la creşă şi ziua este mică, nici pe-asta nu prea am mai citit-o.

 

mama blog laptopPasul 2 prim: scrisul/povestitul/blogul

Între pasul 2 şi 3 mi s-a făcut dor de acel ceva care îmi plăcea mult şi care îmi asigura într-un fel pâinea: scrisul. Ieşită din proiecte faine, pusă pe pauză de la alte proiecte măreţe, îmi era dor de acel ceva. Şi aveam nevoie de el, dar fără obligaţii, fără stresul că trebuie s-o fac ca să nu nemulţumesc vreo persoană importantă – aveam nevoie de scris. Şi aşa a luat naştere acest blog.

 

Cam ăştia sunt paşii pentru a pune în practică amintiri dinainte de naştere. Sunt la fel de valabili şi pentru taţi, nu doar pentru mame 🙂 Dacă se vrea cu adevărat şi dacă se stabilesc regulile de la început.

Excursie la Peştera de 2 zile cu bebe la purtător

Mă chinui să scriu postarea asta de pe la jumatea lui Decembrie, dar am avut nişte experienţe neplăcute şi mi-a pierit tot cheful. Până azi 🙂

Excursie la munte cu bebeluşul: două zile minunate

Am vrut o escapadă la munte, undeva unde să nu ne cărăm cu prea multe lucruri de-ale copilului. Undeva cu peisaj frumos, aer curat, linişte, loc de joacă pentru copii, scaun de copii, curat, frumos, etc. Am găsit pe Booking o cameră triplă la  Casa Boierească din satul Peştera, comuna Moieciu – Luca doarme singurel în pat, îi fac de obicei cuib din pătură şi perne ca să nu aibă unde să cadă. Pornind de aici, am început să caut restaurante ,,prietenoase cu bebeluşii” şi să calculez opririle.

Ziua 1 – restaurant child friendly în Râşnov şi relaxare la Casa Boierească în Peştera

 

resturant child friendly rasnovDe obicei pornim la drum imediat după prima masă a lui Luca. Teoretic avem 3 ore la dispoziţie până la următoarea masă. Cu traficul din Bucureşti, căratul bagajelor, etc, în realitate ieşim din oraş la ora 9, nu la 7 cum mi-aş dori. Aveam nevoie de o oprire pentru masa de fructe, aşa că ne-am oprit la o benzinărie care avea şi mese înăuntru. Noi am băut o cafea, bebe a mâncat fructele. Apoi am continuat drumul până în Râşnov, unde am făcut pauză pentru masa de prânz ,,La Promenadă”, restaurant care are ditamai locul de joacă la etaj.

 

Până ne-a adus nouă comanda, i-am dat lui Luca supica într-un scaun de bebei de la restaurant, apoi m-am dus cu el la locul de joacă. Mai erau doi copii simpatici, au râs unii la alţii, am schimbat două vorbe cu mămicile. Apoi ne-am continuat drumul la Peştera. Drum decent. Nu bun, decent. Dacă nu ninge. Şi dacă nu ai maşină cu garda joasă.

excursie la pestera

La Casa Boierească am fost foarte bine primiţi, aveau scaun de bebei la restaurant, am putut juca şi biliard, aveau Wi-fi, mâncare bună şi bere fără alcool.

 

Desigur că aveau o grămadă de băuturi alcoolice, dar eu spun ce m-a interesat pe mine.

Personalul este foarte drăguţ. Fiind frig şi plouând, am stat doar la pensiune. Dar nu ne-am plictisit deloc. La locul de joacă pentru copii am găsit cărticele, i-am citit lui Luca, etc. S-a distrat şi când am jucat biliard cu Emil. Probabil râdea de mine, de cât de ,,bine” joc.

Ziua 2 – zăpadă, voie bună şi restaurant child friendly în Buşteni

iarna excursie la pesteraPeste noapte a nins şi peisajul era de poveste. După ce l-am ţinut pe Luca la aer curat, i-am dat masa de fructe şi am plecat spre casă. Am făcut popas în Buşteni ,,La Cerdac” pentru masa de prânz. Fiecare ce şi cum a putut: noi din meniu mâncare gustoasă şi nelipsita cafea decof 😀 iar Luca masa de legume în scaunul de bebei de la restaurant. Personalul de acolo a fost de treabă, l-a ţinut pe Luca ocupat de la distanţă, cât timp am mâncat eu – se strâmbau la el, îi făceau cu mâna, nu ştiu, dar râdea şi gângurea iar eu am mâncat liniştită. Nu am întors capul de teamă să nu se oprească şi Luca să nu îşi aducă aminte că trebuie să fie agitat :)) În plus, era o privelişte faină la geam.

Toate locaţiile mai sus menţionate se găsesc pe Google Maps. Când o să vină primăvara vom reveni la Peştera cu mare drag. Nu de alta, dar maşina noastră nu face faţă iarna pe drumurile alea.

cu cine seamana copilul

Cu cine seamănă copilul

Încă de la primele ecografii, părinţii au tendinţa să analizeze cu cine seamănă copilul. Cel mai adesea, se porneşte de la nas, de obicei capul este cel mai bine conturat pe eco. Apoi apare copilul. Şi se caută cu disperare mai multe asemănări. Uneori se găsesc, alteori se inventează.

Aşa merge treaba până la 6 luni, când i se conturează faţa suficient de mult. Dar ce te faci când trecem peste fazele ,,seamănă cu ta-su” sau ,,e mă-sa tot” (orice ar însemna asta) şi se ajunge la seamănă cu bunica sau cu unchiul prin alianţă care s-a însurat cu mătuşa de gradul 5?

Emil a găsit nişte poze de la botezul lui. Se pare că Luca îi seamănă foarte bine. Până în luna a 4-a dormeau în poziţii asemănătoare. Acum la aproape 7 luni pot spune că Luca are barba lu’ ta-su. Sper să nu îl moştenească şi la păr…

cu cine seamana bebelusul

Şi acum ajungem la partea la care seamănă cu mine. Yeeeey. Stai, ţine-te bine, încep să enumăr. Începe să aibă urechi de Dumbo. Ca mine.

Treaba este că nu mă deranjează aproape deloc că seamănă cu Emil. Cât timp comparaţiile se opresc aici. Când eram internată cu el, o asistentă mi-a spus că atunci când copiii seamănă cu taţii, înseamnă că mamele i-au iubit prea mult. :))) Mda.

Vorbind despre asemănări între părinţi şi copii, ce părere ai despre următoarele vedete?

situatii de rahat 2018

Ce poţi să faci ca să nu te simţi de rahat în 2018

Inevitabil, când trăieşti într-o comunitate, te trezeşti în tot felul de situaţii. Pe unele poţi să le anticipezi şi să te pregăteşti. Altele te iau prin surprindere. Ideal este să ieşi mereu basma curată, dar fac pariu că până la urmă tot ajungi într-o situaţie de rahat, cel puţin o dată pe an. Şi atunci ce poţi face să treci peste fără să îţi macini nervii? Îţi spun eu câţiva paşi la prima impresie simpli, dar nu sunt deloc aşa. Bonus: o compilaţie cu situaţii de tot rahatul.

  1. Asigură-te că ai făcut absolut tot ce ai putut ca să comunici bine şi că ai oferit toate resursele posibile pentru soluţionarea situaţiei.
  2. Restrânge cercul de cunoştinţe astfel încât persoanele care te-au dezamăgit să intre în contact cu tine cât mai puţin.
  3. Concentrează-ţi atenţia asupra altor situaţii în care poţi să ajuţi, ca să uiţi de acea situaţie de rahat. De câte ori îţi aminteşti de ea, blochează-ţi mintea. Numără, fredonează, sună un prieten, ieşi la alergat. Dar nu îţi continua gândul. Dacă ştii că ai făcut tot ce era posibil şi tot nu s-a rezolvat situaţia, las-o baltă. Nu te mai gândi. Nu merită.
  4. Fă o nouă faptă bună. Sentimentul care apare după ce ai făcut o faptă bună îţi dă speranţa că nu ai depus eforturi inutil, că nu faci umbră pământului.
  5. Reconsolidează relaţia cu altă persoană apropiată. Umple golul care a rămas, dă o nouă şansă altei persoane.
  6. Pune bani deoparte pentru situaţii de rahat. Vei avea nevoie ca să ieşi din ele. Sper că bugetul de care vei avea nevoie să fie unul mic, dar este bine să ai mai mult, decât să ai prea puţin. Eeeei? Ce zici de asta? Mă transform din marketing specialist în filozof? Ca să îţi spun sincer, de abia aştept să îmi reiau funcţia. Să am o nouă preocupare. Sper să mai fiu bună de ceva.

Dacă primesc alte idei, le voi adăuga pe listă.

 

 

Sursă foto: Pixabay

spitalul municipal bucuresti

Spitalul Universitar, un blestem pentru pacienţi. Poate şi pentru doctori

Intenţionam să scriu despre altceva săptămâna asta. Despre ceva pozitiv. Dar nu am în minte decât lucruri negative. Tristeţe. Amărăciune. Revoltă. O să îţi spun o poveste de groază. Am ajuns la concluzia că decât să ajungi la Spitalul Universitar din Bucureşti, mai ales ca femeie, mai bine mori acasă. Spitalul Municipal, cum i se mai spune, este o glumă proastă. Este un blestem pentru pacienţi. Dacă sunt doctori buni acolo, atunci conducerea spitalului îşi bate joc de munca lor.

Spitalul Universitar din Bucureşti, o glumă proastă

De duminică la prânz bunica mea nu a mai răspuns la telefon. Era internată la Medicină Internă, etajul 13. Luni am profitat că era Luca din nou la creşă şi m-am dus la ea. Am găsit-o legumă: ochii închişi, de abia mai putea să respire, cu mâinile vinete în mare parte, branule cu două ţâfuri la ambele braţe, nu răspundea la nimic. O asistentă se agita de colo-colo. A venit doctora şi-o rezidentă, au consultat-o, au pus nişte ventuze conectate la o rablă de aparat şi au ajuns la concluzia că trebuie să fie mutată la Cardiologie. Sub scuza că nu sunt locuri, a rămas la Medicină Internă. Nu erau în stare să găsească un medicament. Nu stau toate medicamentele în acelaşi loc? Dintr-o borsetă de pe hol, o asistentă tacticoasă a scos fiola magică. Asistenta sau infiermiera care se agita pe lângă bunică-mea iniţial ia rapid fiola de la asta şi îi administrează serul. Era supărată că se agita pe lângă bunică-mea de câteva ore, nu apucase să meargă la baie şi nici să mănânce. Mai bolborosea câte o chestie de-asta când trecea în grabă pe lângă mine. Câteva ore mai târziu se dă concluzia: este ca şi moartă.
Ei bine, n-a fost. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile şi noaptea şi-a revenit. Celelalte paciente din salon mi-au povestit că s-a dat jos din pat, vroia să meargă singură la WC. Dimineaţa a putut chiar să dea telefoane. Un miracol.

I-au pus iar ventuze, iar aparatul rablagit, de se mirau şi cadrele medicale: ,,parcă îl reparase X-ulescu”. În sfârşit, ritmul inimii era ok. Bunica mea se simţea ok, vorbea ok. Doctora i-a zis să stea liniştită, dar că poate merge până la WC. Probabil era o glumă. Saloanele şi băile din Spitalul Universitar, sunt infecte. La salonul în care era bunică-mea nici măcar colac de WC nu avea. Probabil considerau WC-ul pisoar pentru bărbaţi cu puţă lungă sau pentru pitici. Dar şi lor le-ar fi frică să-şi facă nevoile acolo. Pansamente neschimbate, bube noi sângerânde, cearşafuri neschimbate şi pătate de sânge, două felii de pâine cu puţină brânză puse pe o cană în care s-a turnat lapte fără să se clătească înainte. Nu am avut timpsă reacţionez, eram preocupată să o văd pe ea cum vorbşte, cum respiră, cum se mişcă.

Spitalul Municipal din Bucureşti, groaznic tratament

Culmea, când au văzut că nu mai moare, s-a găsit un loc pentru ea şi la cardiologie. Cardiologia din Spitalul Municipal – o altă glumă proastă. Au mutat-o la etajul 10, deci. La ATI – terapie intensivă. A stat niţel pe acolo, vreo zi şi de ieri au mutat-o într-un salon. Tot la zona aia cu uşă glisantă, cred că tot ATI e. Am găsit-o într-un încăpere mică, unde probabil ar fi trebuit să fie două paturi. Conducerea a hotărât să fie patru paturi. 4 babe înghesuite într-o încăpere mică îşi tuşeau una alteia în faţă – inevitabl, spaţiul este prea mic. În cazul de faţă nu mai pot merge s-o văd, risc să îi dau viruşi copilului. Mă oftic. Mă revolt. Avea novoie de pansamente pentru răni. Se pare că spitalul nu avea, atenţie, faşe sterile. Cât despre medicamente se ştie că trebuie să vii cu punga de acasă. Dar să pui pacienţii să cumpere faşe sterile… Băăăăăăăăăiiiii!!!!!!! Nu îmi vine să cred ce se întâmplă. De ani de zile umblă prin spitale şi nu s-a schimbat nimic!!!!! Floreasca, Fundeni, Municipal! La Spitalul Universitar din Bucureşti, în ultimii doi ani cel puţin nu s-a schimbat nimic în bine. Acelaşi jeg de nedescris! Aceleaşi încăperi infecte. Acelaşi blestem pentru pacienţi. Nu are rost să spun că bunica era mai rău decât atunci când se afla la Medicină Internă, după ce s-a trezit, aşa-i?

Oamenii ăia care lucrează acolo nu se gândesc că sunt fiinţe umane internate în camerele alea? Am încercat şi dăţile trecute s-o mut şi acum. Nu am drept de semnătură. Nu pot trece peste tată şi bunic. Stau şi mă întreb – toţi ăştia nu ştiu că ajung si ei la spital, mai devreme sau mai târziu? Este inevitabil, cu toţii ajungem în spital mai devreme sau mai târiu. Nu vreau să te sperii, dar mai bine te trezeşti la realitate şi începi să pui bani deoparte pentru asta, să îţi permiţi un spital privat. Trăim într-un mediu prea poluat, mâncăm prea multe prostii, sunt tot felul de dobitoci pe şosele. Nu avem scăpare. Atunci să îi văd. Când ajung şi ei la spital, în acelaşi jeg, aceeaşi nepăsare, unde doar rugăciuile te mai salvează. Uneori.

Concluzia #1: nu chema salvarea de la un spital de stat. De intrat intri, dar nu ştii când mai ieşi. Sau în ce condiţii ieşi. Dacă totuşi ajungi acolo, transferă-te urgent. Cât se mai poate.
Concluzia #2: dacă doctorii îţi spun că pacientul nu mai are nicio şansă, nu îi crede. Vorbeşte cu pacientul, mângâie-l, încurajează-l, vorbeşte-i despre ziua de mâine. Şi spune rugăciuni. Multe.
Concluia #3: pune bani deoparte şi vorbeşte cu persoanele aproapiate ca în caz de ceva, să nu cheme salvarea de la stat, ci de la spitalul privat la care vrei să mergi.

Multă baftă. Şi sănătate. Şi Crăciun fericit. Pe cât se poate. Încă.

Sursa foto: Pixabay

reguli tati

Reguli înainte de a deveni părinte

Sunt familii în care ea îşi doreşte mai mult copilul (cel mai adesea), altele în care amândoi îşi doresc un bebe  (cazul ideal) şi mai rar în care el îşi doreşte cel mai mult copilul. Am văzut recent filmul ,,Cândva eram cool”. Îl recomand. Nu îţi povestesc nimic, pur şi simplu uită-te la el.

Cine credeţi că este tatăl bebeluşului în poza de mai sus?

Răspuns corect: în ziua de azi, oricare dintre cei trei poate fi.

Conform unui studiu realizat de Dr. Michael Eisenberg de la Stanford University School of Medicine, vârsta la care americanii devin taţi este din ce în ce mai mare. Din 1972 până în 2015  a crescut de la 27,4 ani la 30,9 (Sursa: CNN).

Un fermier român din Vrancea a devenit tată la 80 de ani (Sursa: Adevărul).

Alt studiu interesant: În România, femeile au un nivel mai ridicat de educaţie decât bărbaţii: 60% din totalul absolvenţilor de studii superioare sunt femei.  (Sursa: Maramedia)

În 2016, rata de ocupare a unui loc de muncă pentru femeile cu copii a fost de 65%, anunţă INS.

Nu sunt de acord că mama trebuie să aibă grijă de copil, nici că mama înţelege mai bine copilul, etc. Dă-mi voie să îţi explic. La primul copil, nici mama, nici tatăl, nu ştiu nimic. Zero barat. Din moment ce amândoi pornesc din acelaşi punct, mi se pare de bun simţ ca amândoi să aibă grijă de copil în mod egal, pe cât este posibil. Pentru că amândoi au conceput copilul, indiferent cine şi-a dorit mai mult odrasla. Există cursuri la care pot participa ambii părinţi, de prin săptămâna 32 de sarcină. Dacă se obţine certificatul de participare, tatăl are dreptul la 3 săptămâni de concediu. Dacă mama se întoarce mai repede la muncă, tatăl are dreptul la o lună de concediu. Se primeşte şi un stimulent de inserţie, dacă mama se întoarce mai devreme. Parentingul poate fi distractiv, dacă se stabilesc regulile din primele luni ale sarcinii.

Reguli pentru taţi:

Mamele au dreptul la timp liber, în afara casei, încă din prima zi de externare din maternitate. Chit că este vorba de 10 minute de mers până la magazin. Dacă mama preferă să citească o carte, să facă o baie, să vadă un timp, nu înseamnă că tatăl trebuie s-o perturbe pentru tot felul de lucruri banale. Pauza este pauză.

Mamele nu sunt singurele care schimbă scutece.

Mamele nu sunt singurele care pot hrăni copilul.

Mamele nu sunt singurele care adorm copilul.

Mamele nu sunt singurele care gătesc.

Mamele nu sunt singurele care fac treburi gospodăreşti.

Şi serviciul mamelor este la fel de important ca serviciul taţilor.

Mamele nu sunt sigurele care merg cu copilul la doctor.

Mamele nu sunt singurele care stau acasă atunci când copilul este bolnav.

Mamele nu sunt singurele care aplică tratamentul copilului.

 

Reguli pentru mame

Taţii au dreptul la mici lucruri de care beneficiau înainte de sarcină: masaj, ieşit în oraş, complimente când fac un lucru bun etc.

 

Reguli pentru ambii părinţi

Să nu asculte prea mult ce zic alţii. Ce era valabil acu’ 20 de ani POATE nu mai este valabil acum şi îţi spun de ce: mediul nu mai este acelaşi, mâncarea nu mai este la fel, medicamentele se mai schimbă, serviciile s-au îmbunătăţit, etc. Ce este valabil pentru un copil nu este obligatoriu valabil pentru altul. Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost să îmi urmez instinctul. Când nu am ştiut dacă vreun lucru este bun sau rău, am întrebat pe cine am considerat eu de cuviinţă: doctorul 1, doctorul 2 ca să verific doctorul 1, alţi recenţi părinţi ca să testez ambii doctori, doctorul 3 ca să îi testez pe toţi cei anteriori.

 

Şi acum să îţi mai zic o chestie: în condiţiile în care mamele nu mai au voie să mănânce orice, inevitabil ele stau mai mult cu copiii, mamele renunţă vicii şi tabieturi, mi s-ar părea nesimţirea de pe lume ca taţii să nu ţină cont de regulile pe care le stabilesc de comun acord încă dinainte de naştere şi care oricum sunt de bun simţ.

Sursa foto: Pixabay

curatenia pentru copii

Curăţenia pentru copii şi adulţi în spaţiul de lucru. A fi sau a nu fi

Curăţenia la mine

Eu funcţionez pe două principii:

  1. Nu te atinge de biroul meu dacă este dezordine. Pot găsi orice, atât timp cât nu muţi niciun obiect. La fel şi cu masa din bucătărie. Ţi-am mai povestit eu cum este cu spaţiul prea mare pentru femeie, într-o postare anterioară.
  2. Las biroul ordonat ca să poţi să mă ajuţi şi să ştergi praful de pe el. În general doar la serviciu am biroul ordonat, la sfârşit de program.

De mică aveam haos pe birou. Dar eu găseam orice aveam nevoie. Când nu găseam, însemna că cineva a umblat pe acolo. Şi frate-meu la fel. Mi se părea enervant când mi se cerea să-mi fac curat. Aşa că găsesc pomană curată studiile (vezi mai jos) care arată că lumea ar trebui să mă scutească atunci când vine vorba despre ordinea la locul meu de muncă. Ceea ce înseamnă că dacă vreau haos în bucătărie, las haos. La fel şi pe pantofar. La fel şi pe birou în sufragerie. La fel şi pe dulap în dormitor. La fel şi canapeaua din camera lui Luca.

Curăţenia la copii

Mă uit la mine. Mi s-a spus atât de multe ori când era mică să-mi fac curat pe birou, încât acum când sunt ,,la casa mea” ador să las dezordine în fiecare cameră, rând pe rând. Aşa că de ce să mă enervez în zadar, să-l chinui şi pe Luca, dacă oricum când va fi mare va face cum vrea el?

Cred că pe Luca o să-l las să aibă biroul aşa cum vrea el: fie ordinat, fie în dezordine. La varianta unu voi fi mândră de el şi lui Emil îi va fi uşor să şteargă praful. La varianta doi Luca îşi va face singur curat, problema lui cum, doar să nu văd praf şi gunoi. De asta nu va avea birou până nu va fi în stare să-şi facă ordine şi curăţenie, conform regulilor minime de igienă. Am găsit pe net nişte seturi de curăţenie pentru copii şi din descrierea produselor am văzut că vârsta minimă este de 3 ani: mătură, mop, aspirator pe baterii, cârpă de praf, etc. Bine, încă nu ştiu dacă o să-i cumpăr ceva atât de complex, dar voi încerca să-l învăţ de mic câteva reguli.

Curăţenia la adulţi

Insist că nu este obligatorie. Şi studiile o demonstrează 🙂 Cercetătoarea Kathleen Vohs a condus un studiu, împreună cu colegii ei de la Universitatea din Minnesota, în care a analizat oameni cu haos pe birou şi oameni cu un spaţiu de lucru ordonat. Foarte pe scurt:

Adulţii care au un spaţiu de lucru ordonat nu fac ilegalităţi, sunt generoşi, mănâncă sănătos, preferă lucrurile convenţionale şi siguranţa.

Adulţii care au un spaţiu de lucru dezordonat au idei interesante, sunt creativi, aleg să testeze lucruri noi, merg la risc uneori.

Un spaţiu de lucru curat îi încurajează pe adulţi să facă activităţile care li se cer.

Nu este rău nici să fii un adult cu birou curat, nici un adult cu haos pe birou. Dacă mai ai timp, uită-te la acest video cu 45 de birouri/spaţii de lucru ale unor genii:

Sursa studiu: Association for Psychological Science

Sursa foto: Pixabay

haos bucatarie

Nimic nu este prea mare pentru o femeie

Ai prea mult spaţiu? Te rezolvă o femeie, indiferent că te referi la cameră, boxă, maşină, garaj. Niciun spaţiu nu scapă nefolosit. Mai adaugă un copil în ecuaţie şi deja cauţi o casă mai mare. Tocmai am găsit termometrul pe masa din bucătărie – perfect logic, de ce ar fi în camera copilului, în baie la masa de înfăşat sau în sertarul cu medicamente?

Obişnuiam să cred că am o baie măricică. Am o masă de înfăşat, un dulapior lângă chiuvetă, nişte răftuleţe pe un perete, dar parcă nu este destul. Ar mai merge şi un cuier pe uşă. Pe cuvânt. Nu mai am spaţiu de pus lucruri. De fapt, o altă femeie mi-a zis că este prea mult spaţiu deasupra WC-ului şi că ar mai merge nişte rafturi. Ce contează că 1. am da cu capul în ele sau 2. nu aş ajunge la ele decât cu un scaun? Na belea, scaun nu am în baie. Încă.

Am o debara decentă ca mărime. Pardon, am avut o debara decentă ca mărime. Acum am haine, fiare de călcat, masă de călcat, cutie gigantică cu amintiri pe care nu mă îndur să le arunc, aspirator, cutii de la pătuţ/scaun 1 Luca/scaun 2 Luca, etc etc. Mă întreb dacă pot da găuri ca să pun nişte cârlige în tavan.

Masa din bucătarie – este de şase persoane. De fapt, se poate extinde, deci este de 8-10 persoane. Bine, 8 adulţi şi doi copii, na. Surioaro sau frăţioare, nu am loc pe ea! De câte ori gătesc, gătesc pe masă, pe blat şi tot de-abia am loc!

Ţi-am zis de icoanele primite cadou? Aici sunt într-un mare impas şi am nevoie de ajutorul unei femei. Am o icoană în dormitorul meu, una în camera lui Luca, una în sufragerie, una pe hol şi mai am una pe care nu ştiu unde s-o pun. Poate mă ajută o femeie. Ceva idei?

Dacă ai prea mult spaţiu în casă, dă-mi un semn. Am eu echipă bună, te rezolv – să vezi ce idei bune primeşti.

 

Modern Dad's Challenges

Copiii ne imită când folosim device-urile. Modern Dad’s Challenges

Îţi spuneam pe la începutul lunii că urmează un eveniment dedicat taţilor, despre copii şi tehnologie. Micuţii habar nu au ce este tehnologia, cu ce se mănâncă, dar încearcă să copieze adulţii.

Cine a participat la Modern Dad’s Challenges (ediţia a 5-a) a aflat că ,,moderaţie” este cuvântul de bază în relaţia copil-tehnologie. Ne înconjurăm de device-uri şi aparate în ideea că vrem să ne facem viaţa mai uşoară, dar reuşim? Ca părinte, am obligaţia să conştientizez şi riscurile, nu doar beneficiile aduse de tehnologie. Conform Asociaţiei Americane de Pediatrie, copiii sub 1 an şi jumătate nu ar trebui să aibă deloc acces la TV. Aici recunosc că am trişat, mai ales când îi fac lui Luca aerosolii sau când îi tai unghiuţele.

Georgiana Roşculeţ, Psihoterapeut şi Coordonator programe educaţionale Ora de Net, a povestit la Modern Dad’s Challenges:

Vă invit să reflectaţi asupra propriei percepţii asupra rolului tehnologiei în viaţa dvs. şi în cea a copilului. Aceste perspective influenţează relaţia cu copilul dvs.,  determină atmosfera, calitatea spaţiului dintre voi chiar dacă nu le verbalizaţi. Cel mic are nevoie să îi creaţi contexte de învăţare şi să îi ghidaţi experienţa, dar şi să puneţi limite ferme şi predictibile. Sprijiniţi-l să aleagă cât mai conştient cum interaţionează cu dispozitivele tehnologice. Amintiţi-vă că dvs. sunteţi cel mai important model, vă priveşte, învaţă şi repetă. Cum se vede lumea prin ochii lui?

Pe platforma www.oradenet.ro puteţi descărca Ghidul Parenting în era digitală:

http://oradenet.salvaticopiii.ro/docs/Parenting_in_era_digitala.pdf

Lucia Radu-Şimota, Digital Learning Designer, le-a transmis taţilor următoarele:

,,Este important să fim informaţi şi să folosim tehnologia în avantajul nostru. Nu putem fugi de ea şi oricât de frică ne-ar fi uneori, să avem încredere că putem gestiona situaţia. Atât timp cât familia este liniştită, totul va fi bine”.

Fondatorul Kinderpedia, Daniel Rogoz, a povestit ce aplicaţii şi aparate a folosit pentru bebeluşul lui: aparat de gătit la aburi, aplicaţia care imită sunetul apei, al vântului şi al aspiratorului, etc. De fapt, a făcut chiar şi o demonstraţie a babymonitorului.

Cei care au participat au putut primi cadou de la Orange România un ceas Alcatel Kids Care Time, Magazinele Next au oferit  un vocher de 500 lei, Cărţi cu Zumzet a dat cărţi Usborne, Octana Events care prestează servicii audio-video a făcut reduceri de 25%, Pure Shapes a oferit abonamante Xbody, Edenia – cărţi Master Chef, Clubul Yves Rocher – alte cinci premii.

Modern Dad’s Challenges este organizat de Frunzaresc.ro şi Creative Energy Corner.

 

filme online

Filme şi seriale pe care le-am văzut online dinainte de bebe încoace

Îţi spun o chestie: pentru iubitoarele de filme, perioada dinaintea naşterii este genială. Dacă nu pun la socoteală că plângeam din orice. Nu mă uitam la drame sub nicio formă. La cinema am putut merge până într-o anumită lună a sarcinii, când se dezvoltă auzul bebeluşului. De atunci până acum (5 luni după naştere) nu am mai fost la cinema. Înainte nu aveam voie, acum nu mai apuc. Dar…! Noroc cu filmele online!

Cel mai tare lucru pe care l-a făcut Emil de când am rămas gravidă până acum a fost să îmi dea acces la Netflix. Mamă, parcă am descoperit America! Am văzut Fetele Gilmore de vreo două ori, odată înainte să nasc când am bâzâit aproape la fiecare episod (ştiu că este comendie, aşa, şi?). A doua oară l-am văzut de curând, fără plânsete 😀 Am văzut chiar şi noile episoade, ,,A year in the life”. Toţi actorii importanţi din primele sezoane erau prezenţi şi vârsta îşi arăta amprenta. Dar a fost drăguţ.

Cu una dintre actriţele principale care au jucat în Downton Abbey este şi serialul Godless. Mi se pare dur şi sângeros. Bleah.

Am mai văzut pentru a doua oară The Good Wife.

Acum, rândul filmelor: De când s-a născut Luca, pentru mine filmele sunt ca serialele. Încep să mă uit acum şi cine ştie peste câte zile le termin. Nu este neapărat un lucru rău. O să le enumăr doar pe cele care mi-au plăcut.

Dublu cu Richard Gere 😀

Suflete în noapte cu Robert Redfort

Loviţi de dragoste cu Pierce Brosnan

Kung Fu Panda (ultimul)

Cartea Junglei

Madagascar (ăla cu circul)

În căutarea lui Dory

Shrek (ăla când află că devine tată)

Pete şi Dragonul

Întâlnire explozivă

 

Ce vreau să mai văd: Baby Boss. Daddy’s Home 2. A Bad Moms Christmas. Fun Mom Dinner. Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales. Going in Style. Once Upon a Time in Venice

Alte recomandări?

 

Sursa foto: Pixabay