Eram în trafic când am văzut un Oltcit care avea la geamurile din spate apărătoare de soare Hello Kitty. Super drăguț. Mă așteptam să văd o mămică slăbuță. Era, de fapt, un tătic BINE FĂCUT. Neras.
Asta sau hoții au devenit disperați rău de tot. 😀
Ai nevoie de ceva încredere să cântărești vreo 100 kg și să mergi la serviciu cu accesorii roz, tu fiind un mascul feroce.
Îmi dau seama ce mult își iubea prințesa și îl respect pentru asta.
Am văzut în trafic un bărbat pe post de pernă pentru un copil. Na, cine sunt eu să critic?
Țin minte că atunci când eram foarte mică, parcă am fost și eu ținută în brațe la volan, la țară. Parcă. Dar în mod sigur am fost în dreapta șoferului, fără centură desigur, de mai multe ori. Cine nu își aduce aminte de ,,bagă capul la cutie”? :))
Sunt totuși riscante situațiile astea, mai ales acolo unde avem trafic intens.
Cum ar suna o reclamă pentru asta:
Noul airbag kid, suav, se mulează perfect pe corp și nu produce vânătăi. Acum și în varianta eco. Atenție: trebuie hrănit din când în când pentru a-și păstra proprietățile.
Nu știu cum va fi când va crește Luca, dar nu mă văd lăsându-l în față decât în staționare, până la vârsta legală.
Știi vorba aia, minunea nu durează 3 zile (consecutive)? Ei bine, este cât se poate de adevărată:
M-am bucurat 2 zile că Luca a adormit singur, natural, neluat în brațe, seara devreme. 2 zile… Din 30.
M-am bucurat că își vede de mers de-a bușilea sau ținându-se de gard când mergem la terasă. De 2 ori… a 3-a oară, când am mers cu o verișoară la o cafea, niciuna nu a ajuns măcar la jumătatea cănii, că am cedat și am plecat.
Luca rezistă fără suzetă, la drum, în mașină. Poate ultimele 2 călătorii, acum a vrut suzeta dinainte să ieșim pe poarta creșei.
Mă întreb ce mai urmează – poate se schimbă lucrurile:
Acum este ca Ghidușel (fac pariu că nu este părinte cu copil minim 10 luni care să nu știe despre vorbesc). Poate se transformă în Curățel.
Acum este ca Azorel, poate se transformă în Pupăcel.
Drăguț, nu?
Am cunoscut mai multe tipuri de mame, dar acum vreau să îți povestesc despre două: mamele profi, mamele cu experiență. Aceste mame își aduc aminte cu acuratețe prin tot ce au trecut cu copiii lor.
Tipul nr. 1: mamele cu copii peste 2 ani, până-n 20
Am cunoscut tipul ăsta de mamă când stăteam la coadă la magazin. Încă mai alăptam pe atunci. Cumpărasem cartofi dulci (,,americani”) pentru că doctorul spusese că nu va avea Luca probleme cu stomacul, în timp ce cartofii noștri îl balonau. Casiera, tupeistă, m-a întrebat ce au cartofii românești. După ce i-am explicat eu cum stă treaba cu fi-meu, colicii și pediatrii, a intrat pe fir mămica știe tot din spatele meu. Din ce povestea, copilul ei era mai mare decât Luca. Își aducea aminte foarte clar că ea a mâncat orice, mai puțin varză și fasole. Copilul a avut oricum colici fix până la 5 luni. Sau 7 luni. Sau 8. Cu aproximație, na, un mic detaliu pe care nu și-l amintește. Dar știe ea mai bine că pot să mănânc aproape orice. Își aduce aminte egzact.
Tipul nr. 2: mamele cu copii peste 20 de ani
Băi, ele sunt dovada vie că știu să crească un copil. De fapt, copiii lor sunt dovada. ,,pune-i căciula pe cap că răcește”, spune ea. ,,sunt 28 de grade și doar adie puțin vântul, nu este nevoie” explic eu. ,,Da’ nu vezi că răcește des, ce crezi că maică-ta te-a crescut altfel?” Mai poți să spui ceva?
Alta: ,,Dă-i ceai copilului, îi dai ceai?”. ,,Nu,” îi răspund eu. ,,Pediatrul a spus că nu are nevoie, laptele este suficient.”
,,Mă fi-ar al *#$%*@, m-ai înnebunit cu pediatrul, da’ noi cum v-am crescut?!”
Pana mea, eu știu cum am crescut? Că cică am mâncat pâine cu usturoi mujdei din fragedă pruncie, înmuiam suzeta în vin și de pozele cu capu’ spart nu mai menționez.
Pot conta pe oricare dintre aceste două tipuri de mame că îmi vor da cele mai bune sfaturi. Își aduc aminte egzact.
Sâmbătă m-am bucurat că am putut participa la Digital Parents Talks, ediţia a 15-a. Evenimentul a avut loc la OK Center, care se pare că este primul centru din ţara noastră dedicat educaţiei financiare. Avea hărţi interesante cu primele ,,monede” care au fost tranzacţionate. Dar să nu deviez de la subiect:
Parenting PR a organizat încă o sesiune foarte interesantă, #DPT15, despre cum să scriem texte cu care să interacţioneze cititorii. În prima parte (şi cea mai interesantă, dacă întrebi o biată persoană subiectivă ca mine) a fost dezbaterea dintre Ioana Chicet-Macoveiciuc, Cristina Ologeanu şi Ana Maria Vasilache, moderată de Ana Nicolescu. S-a discutat dacă meseria de jurnalist îţi influenţează sau nu modul de a scrie pe blog.
Foarte pe scurt (data viitoare să vii la evenimente, că pe larg este mult mai interesant decât ce povestesc eu): Ajută să fii jurnalist pentru că ştii să structurezi un articol, te documentezi înainte să crezi orice bazaconie şi s-o faci virală, ştii că trebuie să reciteşti şi să corectezi înainte să publici un articol. Nu este obligatoriu să fii jurnalist ca să scrii super pe blog.
Într-o redacţie, faci parte dintr-o echipă, nu ai toată responsabilitatea publicării unui articol, rar primeşti feedback direct (iar feedback-ul este aşa, un fel de cadou mult aşteptat: fie te dă pe spate, fie este dezamagire totală :)) publici articolul cu mare entuziasm, aşteţi feedback şi când îl primeşti poate îţi place sau poate nu, dar ar fi util să ţii cont pe viitor; bineînţeles că asta cu cadoul este de la mine gluma; serios acum, feedback-ul este foarte important şi faptul că îl primeşti tu, direct, este de folos).
Un alt lucru util ar fi să te pui în pielea cititorului, la nivel informativ, atunci când scrii un articol. Să te întrebi oare ce vrea el să citească pe tema respectivă?
Uneori sentimentele ne deformează cuvintele. Sunt cazuri când entuziasmul şi dorinţa de a transmite informaţia ,,alterează” modul de exprimare. Deci mare atenţie şi la acest aspect.
Mi-a plăcut mult o chestie pe care a zis-o Ana Nicolescu: atunci când nu eşti de acord cu opiniile cuiva, nu critica, ia o poziţie astfel încât să îl ajuţi pe cel care nu ştie.
Am înţeles că nu sunt singura al cărui soţ nu vrea să fie pomenit pe blog sau a cărei familii nu pricepe care-i treaba cu blogul. Na, este trist că sunt multe cazuri, dar cumva parcă mă simt mai bine că mai sunt nebuni pe lume :)) Important este să mă simt împăcată cu ceea ce fac şi să nu mai cer validare pentru munca mea. Bun sfatul asta, îmi place tare mult.
La fel de important este să interacţionezi cu cititorii, atunci când aceştia reacţionează la munca ta: dai like, comentariu, etc.
În partea a doua au povestit Mia Munteanu şi Raisa Beicu, discuţie moderată de Lavinia Pavel. S-a vorbit despre comunitate, cum să ţii legătura cu ea, că trebuie să îmbini cumva online-ul cu offline-ul, să ai un stil de viaţă sănătos, etc.
Sponsorul evenimentului a fost Lidl. Întâmplarea face că am un Lidl lângă casă şi chiar merg să cumpăr de acolo. Recent mi-am luat o rochiţă de vară maro, mă oftic că nu am îmbrăcat-o la eveniment. Mereu când plec în vacanţă mă opresc la Lidl să cumpăr strictul necesar pentru Luca, marca Lupilu: baveţele de unică folosinţă, mâncare la borcănaş pentru că nu se ştie dacă pe drum găsim restaurante child friendly sau în magazinele de acolo sunt produse pentru bebeluşi. La creşă are scutece tot Lupilu. La sfârşitul evenimentului am primit giveaways ,,Familia suntem noi”, marca Lupilu şi Cien de la Lidl: produse de îngrijijre copii şi accesorii pentru telefon.
Şi acum, ca de final, galeria: eu, bloggeri, prieteni, cunoscuţi, Luca, Lupilu, Cien :))
Pe măsură ce le găsesc, o să actualizez lista. Le aranjez în ordine alfabetică, după numele localității.
La Cerdac – am scris despre el aici.
Restaurant Capriccio – există scaun de copii, mâncare gustoasă, pizza, personal prietenos, terasă.
La partid – În drum spre casă, de pe A2, am oprit la restaurantul acesta. Are terasa mare în spate, unde este şi bucătăria. Au scaun de bebei şi băncuţe cu pernuţe. A fost fain.
Hotel Caro – Are terasă, scaun de bebe, mâncare bună, camere faine.
Casa boierească – am scris despre ea aici.
La promenadă – am scris despre el aici.
Dolce Vita – este fix pe malul lacului, are mâncare bună, scaun de copii, dacă stai la primele mese vine repede comanda. Îmi place că este o stradă înainte de restaurant unde îl pot plimba pe Luca în căruţ, la umbră, prin pădure.
B.EAT – găseşti scaun de copii, personal prietenos, bucătar plin de imaginaţie. Acceptă să paseze mâncarea. Orezul cu legume al lui Luca a fost foarte haios.
De câte ori nu te-ai întrebat ce să faci cadou? Şi ai patru opţiuni:
Am făcut şi eu cadou o astfel de pernă, îmi pare rău ca nu i-am făcut poză. Un nepoţel este încântat de tigrul din Winnie the Pooh şi am rugat-o pe Andreea să îmi personalizeze o astfel de pernă. A ieşit genial.
Vă recomand pernele personalizate făcute de Andreea. Calitate, pasiune, promptitudine, trei caracteristici care câştigă încrederea oricui, să revină cu o nouă comandă.
Later edit: despre perne și instrucțiuni de curățare:
Am pus vreo 12 kg în timpul sarcinii. Le-am dat jos rapid în mai puțin de 3 luni de la naștere. Cu dieta bebe:
Alăptând, colicii copilului m-au făcut să am mare grijă la ce mănânc. Fără legume crude excepție salata verde, fără carne de porc și pui, fără dulciuri, fără fructe crude excepție banană, fără sucuri, fără băuturi acidulate, fără cafea, fără alcool (cel puțin până la 3 luni), fără sare, fără lactate de vacă, fără smântână, la care se adaugă nopți nedormite (în primele 3 luni).
Asta este dieta bebe. Rezultate garantate. La sală nu am avut voie în acea perioadă, dar nici nu am avut nevoie: fitness ca la mama acasă 🙂 treburi casnice, ridicat copilul, spălat copilul de 6-7 ori pe zi, plimbat cu căruțul, nu ai nevoie de greutăți, bandă elastică sau alte prostii pe care nu știi unde să le depozitezi.
Dar uite că m-am lăsat de dieta bebe cam pe când a început Luca diversificarea, ca dovadă că am pus câteva kg la loc.
Acum sunt la dieta bebe răcit cel puțin o dată pe lună. Poate o să scriu și despre dieta asta.
Nu știu cum este la tine, dar la mine lucrurile mereu sunt pe grabă în timpul zilei.
Stau pe o bancă în parc și mă uit la o mână de tătici și o turmă de copii, la a doua tură de parc, în alegare. Dacă nu o să doarmă ăştia duşi la prânz, eu sunt Zâna Cafeluţă. Poate mămicile sunt acasă și dorm sau fac treaba pe îndelete. Eu visez la jumatea de cafea lăsată în bucătărie și micul dejun de la ora 12.
Un lucru este sigur: prefer să fiu o mămică (in)eficientă. De ce? Pentru că încercările gen 3 în 1 au dat greş. Ştii tu cum se laudă unele că spălă haine, gătesc de prânz şi ma fac nu ştiu ce chestie între timp. Am încercat de exemplu să spăl haine, să îi gătesc lui Luca, să am grijă de el şi în acelaşi timp să mănânc şi eu ceva. Sigur, cum să nu, deşi rufele erau gata, uitam de ele vreo oră în cuvă, aragazul era un fel de platou gigantic cu mâncare, eu reuşeam să termin de mâncat un castron cu cereale în vreo oră, eficienţă maximă.
Aşa că, meditând în parc, am hotărât să fac lucrurile ardeleneşte. Să fierb trăiesc molcom. Am zis!
De 1 iunie îți lansez o provocare. Dă în mintea copiilor, fă ceva stupid, ceva copilăros, ceva ieșit din comun.
Eu încă nu m-am decis, dar revin cu un later edit.
Later edit:
Cum era cu ,,copilul care aleargă către mare”? Noi am dat o fugă în Saturn. Am căutat scoici frumoase, am lăsat urme în nisip, ne-am stropit cu apă. Inutil să spun cât de irezistibil a fost locul salvamarului, la înălțime. Pe vânt, baloanele de săpun sunt grozave.
