Blog

camera copilului

Ce trebuie să conţină camera copilului

M-am gândit că ar fi util să prezint pentru viitoarele mămici cum am amenajat noi camera lui Luca. De fapt, când am cumpărat apartamentul, în mare, camera era mobilată (cu roşu!). Ca să fie şi ceva ,,de băiat, i-am făcut un perete albastru. Deci Luca este stelist 🙂 De când ne-am mutat până acum (10 luni), nu am schimbat nimic în camera lui:

  • pătuţ
  • canapea
  • dulap pentru hăinuţe
  • dulap pentru jucării, scutece, troller, cutii de jucării, batista bebeluşului, batista bebeluşului de rezervă :)) aparatul de aerosoli, etc. Aşa încerc (inutil) să menţin o oarecare curăţenie în camera copilului.
  • veioză cu luminiţe colorate
  • lustră cu model (animăluţ, gâze, maşinuţă, lună, soare, nu contează, haios să fie) şi becuri “chioare”
  • staţie meteo care să îmi arate temperatura din cameră, umiditatea, ora, temperatura de afară
  • umidificator
  • draperii
  • covor
  • radio
  • cameră video pe trepied ca s-o rotesc spre pat sau spre spaţiul de joacă şi eu să stau fără stres în altă cameră, să-mi fac treaba

Pătuţ de bebeluş cu plasă sau cu grilaj de lemn?

Prefer de 1000 de ori pătuţul cu plasă decât un pătuţ de bebe cu grilaj. Când eram cu Luca în spital, dormea într-unul cu grilaj şi se tot foia, băga mânuţele sau picioruşele printre grilaje, uneori nu le mai putea scotea, plângea, etc. O soluţie ar fi fost să pun pernuţe, dar unii consideră că sunt periculoase dacă vine copilul cu capul în ele, când doarme. Şi Luca doarme în 80% din cazuri cu capul în peretele de plasă 🙂

Canapea extensibilă sau pat în care să doarmă când va creşte?

Nu ştiu ce va fi când va creşte. Acum avem canapea extensibilă şi m-am bucurat pentru că atunci când alăptam aveam la îndemână, pe braţul plat aş canapelei, picăturile de colici şi gaze, şerveţele, baveţică, tot ce îmi trebuia. Acum am căniţa cu apă, picăturile de nas, etc. În plus, lui Luca îi place să se întindă şi să îşi ia singur jucăriile de pe spătarul canapelei. Când avem mai mulţi musafiri, putem să dormim cu el în cameră. Când va creşte şi va avea copii musafiri, nu se vor înghesui într-un pat.

Staţie meteo pentru camera bebeluşului

Nu i-am văzut utilitatea până nu a răcit Luca prima dată. Este important ca în camera copilului să fie 22-23 de grade şi o umiditate de 50%. Bine, dacă ar fi după doctori, ar trebui să menţin ploaia în camera lui, dar în fine. Apoi, înainte să ies pe afară, mă interesează temperatura reală, nu aia pe care o arată internetul, de la staţia meteo din afara Bucureştiului, la umbră.

Perdele sau draperii pentru camera copilului

Draperiile sunt arhisuficiente. Perdelele sunt doar ceva adiţional în care să se strâgă praful. Unii mai spun să nu fie lungi, că se poate sufoca copilul, cred ca este puţin tras de păr scenariul ăsta. Bate soarele când copilul se joacă pe jos sau când trebuie să doarmă? Pac – tragi draperia atât cât trebuie. Dacă mai este şi colorată, cu atât mai fain.

Covor pentru camera copilului

Bebeluşii pun des capul jos, Luca gustă tot: jucăriile, piciorul meu, covorul. În primul rând ne-a interesat unul care să nu ţină scame şi mult praf. Apoi ne-a interesat ca spatele lui să nu zgârie parchetul a cărui întreţinere (de calitate ca să nu scârţâie) costă de te îndoaie. Obligatoriu şi antiderapant. Apoi ne-a interesat ca atunci când Luca o să cadă pe spate, să nu fie prea dureros. Şi să fie haios colorat ca să-l atragă. Este o pufoşenie din nylon (cred), fără fire înalte sau rigide, este ca o păturică gigantică pufoasă frumos colorată. Deci nu acril, nu lână. Cred că şi cele din poliester sau sintetice sunt ok. Nu ştiu, dar eu aş sta numai în picioare goale pe ăsta al lui Luca, mi-aş mângâia obrazul de el, mi-aş gâdila degetele mici de la mâinile mari :))

Ce fel de muzică  la radio este bună pentru copii

Am luat un radio cu USB. Când se joacă singur în cameră, îi las pornit radioul pe un post pentru copii. Când vreau să adoarmă, îi pornesc muzica de pe USB, ceva gen Secret Garden sau irlandenză, poate clasică, radio dacă este emisiunea de seară, etc. În bucătărie ascultăm la radio rock, pop, ştiri şi nelipsitul post de radio pentru copii.

 

Am preferat ca masa de înfăşat şi toate cosmeticele pentru copii să le ţin în baie, pentru că îl spăl la funduleţ după fiecare schimbare de scutec şi am avut tot felul de peripeţii cu pişu în zbor, căcuţă cât dublu greutatea lui, acolo este cădiţa, respectiv scaunul de băiţă, etc. Cu alte cuvinte, este cel mai uşor de curăţat şi copilul şi dezastrul din încăpere.

Ce îmi lipseşte din camera lui şi încă nu realizez?

 

 

Sursa foto: Pixabay

paste fericit

Paştele, o zi specială obişnuită

Majoritatea se dă peste cap de Paşte: curăţenie, mâncare, etc. Pe noi ne-a liniştit o răceală de vreo trei săptămâni. Ne trece câteva zile, revine.

Aşa că, de Paşte, suntem în arest la domiciliu. Nu facem vizite, nu primim vizite, avem încă două zile la dispoziţie să ne punem pe picioare.
inchisoare de paste

Dinainte să înceapă zilele libere făcusem planul.

program de paste

Înroşesc ouă sâmbătă (pas, am fost la spital că îmi era foarte rău)

Ies cu Luca în parc (pas, bronşiolita nu a trecut de tot)

Dormim (asta am bifat; o zi da, o zi nu, fac cu rândul cu Emil)

Gătesc (ha, că pe asta am făcut-o sâc!, am gătit chiar miel, nu supă instant la plic)

Calc (pas, un pas lung de vreo 7 zile, sunt încâtată că m-am pregătit în anii trecuţi şi am atâtea haine că îmi permit o pauză de-asta)

Mă bucur de un vin bun (pas, sunt pe antibiotic. Oricum nu se bea vin roşu până-n Paşte. Şi acum că a venit Paştele şi se poate bea, oricum vinul creşte tensiunea. Mai spune-mi şi tu nişte argumente, să mă simt bine).

Înainte de Paşte trebuia să merg într-o excursie, să mai uităm de rele şi să ne bucurăm de aer curat. (pas, Luca a făcut bronşiolită, am pierdut avansul de cazare, era cât pe ce să plătesc şi masa pe care nu am fi mâncat-o. Ptiu, ce noroc pe mine că am scăpat aşa uşor).

De dimineaţă (pe la 12) mi-am dat seama că această zi specială, Paştele, este de fapt una obişnuită şi m-am ofticat puţin, dar acum că stau să mă gândesc, este foarte fain şi aşa:

Beau o cafea în tihnă şi mă bucur de pasca de la Adi (mulţumesc colegu’, bogdaproste, nu ştiu dacă era din ,,extra” sau din stocul personal, dar promit să mă revanşez).

Scriu pe blog, într-o zi cu soare.

Nu mai port mască atunci când stau pe lângă Luca pentru că sâmbătă doctorul mi-a confirmat a doua oară că nu este virus, deci mă pot bucura de copil şi îl pot smotoci. Nu îl pup, dar îl smotocesc.

bebe smotocit

Deci, Paşte fericit obişnuit pentru noi, Paşte fericit special pentru tine – sper.

Râgâieli și pârțuri în public. Nu mai da vina pe copil

La început, când copiii nu pot râgâi singuri de trebuie bătuți pe spate și ca să dea pârțuri folosești tot felul de picături, orice mic succes de genul ăsta este urmat de aplauze și bravoooo. Mai puțin în locurile publice.

Cam pe când era Luca de o săptămână de nici căruț nu aveam și nici nu descoperisem încă suzeta, eram în parc, pe o bancă. Luca plângea atât de tare, încât nu aveam nicio șansă sa ajungem la mașina parcată fără ca lumea să creadă că tăiem un purceluș. Ce să facem, ce să facem, bine, fie, alăptez în public, oricum ar trebui să fie ceva normal, nu ca și cum aș face pișu pe mine când sunt scoasă la tablă. Ar mai trebui să spun că Luca nu plângea de foame, îl durea burtica, dar asta am aflat ulterior. Am evitat privirile oamenilor până când a trecut un paznic. Fix când era în dreptul meu un paznic, Luca a simțit nevoia să dea un pârț de om mare, zgomotos, de nu ai crede că un bebe poate face așa ceva. S-a uitat omul ăla la mine, m-am uitat și eu la el, apoi tot ce mi-a venit în minte a fost să îi comunic lui Emil că trebuie schimbat copilul, că a făcut caca. Am mai stat puțin și am plecat, tot în urletele lui Luca, pentru că nu mai era mufat. Tatăl și fiul înainte, Pârțâilă de serviciu înapoi.

A venit rândul meu să râd când la câteva zile după incident, Emil se plimba singur cu copilul în căruț. Fix când a trecut o femeie pe lângă ei, Luca a mai dat o bășină puternică. Femeia s-a uitat urât la Emil, de parcă el ar fi fost vinovatul. Atât că Emil nu a mai avut ce sa spună, știi cum este, cine se scuză, se acuză. Evident că mi-a făcut mare plăcere să aud cum povestea că acum suntem doi pârțâitori oficiali ai familiei.

Cel mai haios (pentru mine) a fost când a venit o bună prietenă în vizită, frumoasă, elegantă, cu o bluză deschisă la culoare: Andreea. Băi nene, când l-a luat fata asta în brațe, Luca a început să tragă bășini cu mitraliera. Amândouă ne așteptam să se fi transformat bluza în maro. Dar nu, Luca doar se proclamase oficial Bășinosul familiei.

Acum suntem la capitolul râgâieli. A început să râgâie singur, iar noi, în public sau în privat, îl încurajăm și îi zicem bravo de se uită lumea la noi ca la felul 3.

Aștept cu nerăbdare momentul când o să facă singur la oliță. Cred că vecinii or să ne dea bilete la meci, doar-doar nu o să ne mai uităm la ,,fotbal” în casă. :))

 

Relaxare, relaxare, dar cu grijă

Spuneam că există viață și după naștere, dacă se respectă câteva reguli. Deci, orice părinte se poate relaxa cu condiția să se țină cont de programul bebelușului.

Nu intra la o baie relaxantă când vine ora de spălat copilul, altfel…
baie cu copilul haios

Nu mânca în fața copilului când și lui îi este foame, altfel…
copil plange de foame

Nu ieși în oraș când mama stă acasă cu copilul răcit, altfel…
haios mama nervoasa copil plange

Nu pleca prea departe atunci când îți lași copilul acasă cu altcineva altfel…
haios parinti se grabesc acasa
Caută pe net stocul şi preţurile din magazine, nu te duce la cumpărături la întâmplare altfel…
haios mame grabite la cumparaturi
Nu te duce în parcuri acvatice la orele de vârf altfel…
haios parc acvatic aglomerat

Dacă mergi la mare nu te caza departe de plajă, altfel la puţin timp după ce ai ajuns…
haios copil plange pe plaja

De fapt, nu pleca în vacanţă fără un bagaj ca lumea făcut, altfel… citeşte aici 🙂

cat dorm copiii

Cât dorm copiii şi bebeluşii

Nu că bebeluşii nu ar fi tot copii, dar … înţelegi tu… încerc să diferenţiez copiii mici de copiii mari. În fine…

Răpuns corect – cât vor. De exemplu, atunci când avea 2-4 luni, Luca nu prea dormea ziua. El se odihnea. Dormea vreo 15 minute, se trezea, mai stătea treaz şi cerea atenţie, mai dormea jumătate de oră, îl mai băgam în seamă puţin, poate mai dormea o oră. Cam aşa a fost în perioada colicilor.

La un moment dat, chiar calculam cât doarme, găsisem eu scheme pe internet, cât este prea puţin şi cât este prea mult. De unde… lucrurile nu sunt aşa. Conform internetului, bebeluşul meu ar trebui să se trezească noaptea şi să ceară de mâncare, ori Luca nu mai mănâncă noaptea cam de pe la 3 luni? Grosso modo. De când i-am ,,făcut curat în mese”, după cum mi-a zis o pediatră. Şi de când am descoperit suzeta. Acum, la 9 luni, cică ar trebui să aibă doar două somnuri în timpul zilei, ori el are cel puţin trei. Şi noaptea doarme bine, ca de obicei. Am întrebat dr şi a zis să las copilul în pace, este în regulă.

Ca idee, dacă vrei şi tu să te stresezi aiurea cu cât dorm bebeluşii, îţi dau ca referinţă ce am găsit eu pe net:

Cât dorm bebeluşii nou născuţi pe luni

0-3 luni: 14-17 ore

4-11 luni: 12-15 ore

cat dorm bebelusii

Cât dorm copiii până la 2 ani

1-2 ani: 11-14 ore

Cât dorm copiii peste 2 ani

3-5 ani: 10-13 ore

6-13 ani: 9-11 ore

cat dorm copiii

Surse: romedic.ro; desprecopii.com

Bătaia este ruptă din Rai. Sunt de acord. În anumite condiţii

Inițial nu am vrut să glumesc pe tema asta. Dar apoi m-am răzgândit, nu aș fi  fost eu altfel. Bătaia este ruptă din Rai, spun unii. Acum, na, teoretic, asta nu este adevărat nici măcar în cazul adulţilor, dar practic este uneori necesară. Şi îţi prezint mai jos când cred eu că este în regulă să baţi pe cineva şi în ce condiţii:

Bătaia copiilor şi beneficiile ei

Este în regulă să baţi  uşor un bebeluş pe spate, în dreptul stomăcelului, cu mâna făcută căuş, după ce a mâncat. Astfel, el elimină gazele. Eu îl bat uşor pe Luca pe spate timp de 1 minut, dacă nu râgâie, îl ţin oricum în braţe, la verticală şi ne plimbăm prin cameră. MEREU râgâie.

Este în regulă să baţi uşor pe spate un bebeluş, în dreptul plămânilor, atunci când este foarte răcit şi are multe mucozităţi.

Este ok să bați ușor palma cu copilul; știi tu, cuba, hi five. I se pare chiar amuzant.

Când este ok să dai bătaie unui adult

Doar în caz de autoapărare, dacă ești în pericol.

 

Părerea mea…

De ce obosesc tăticii? Explică Răzvan

Îți povesteam săptămânile trecute câteva semne că o mamă este obosită. Ei bine, a venit rândul tăticilor. Au și ei dreptul să fie obosiți. Unii dintre ei pe bună dreptate. L-am rugat pe Răzvan de la tatistaacasa.net să îmi spună punctul lui de vedere și să dea câteva exemple, cum este cu doi copii:

 

Nu am cuvinte să descriu cât sunt de obosit! Mă trezesc cu gândul la următoarea repriză de somn – a mea sau a copiilor – sau la cât de repede pot să-mi fac o cafea. Una mare, neagră, fără zahăr, cât să umple o cană de juma de litru. Nici nu înțeleg de unde vine oboseala asta imensă. Efort fizic nu depun, ore lungi peste program nu lucrez, timp în trafic nu pierd. Dar simt că sunt în permanență în tensiune, cu ochii în patru – să văd dacă, cum, când și de ce se întâmplă cu copiii mei.
Ca să nu mai vorbesc de zilele în care se țin atârnați de mine ca de fusta mamei – atunci când nu pot să fac nimic cap-coadă, căci fie unul, fie altul, fie amândoi, stau călare pe mine, vin cu tot felul de probleme și mă întrerup la fiecare 5 minute. La sfârșitul unei asemenea zile sunt E-P-U-I-Z-A-T.
Când, în sfârși , catadicsesc să se culce, adorm și eu lângă ei și apuc să moțăi 5-10 minute apoi umblu ca o beșniță prin casă, până după 12 noaptea, căci somnul s-a dus. Culmea, după ce adorm și eu, unul dintre ei trebuie să se trezească, să ceară apă sau să aibă nevoie la toaletă. Și nu o dată, de 2-3 ori, apoi îmi dau trezirea pe la 6 dimineața, căci lor le-a ajuns somnul. Mie nu, dar cui îi pasă?
Ca să nu mai vorbim de perioadele de boală, când intră în acțiune principiul drobului de sare și trebuie să dorm lângă ei, căci cine știe ce se poate întâmpla peste noapte și timpul meu de reacție dintr-un dormitor în altul n-ar fi suficient de bun! Ei, atunci nici somnul nu mai e somn! Căci să dormi pe juma de pat, într-o poziție total nefirească pentru un bărbat (ca sa nu înghesui copilul!), cu un ochi deschis și o mână căutând în permanență plapuma care nu vrea chip să stea peste copil, și să te trezești înțepenit și amorțit este cât se poate de nereconfortant.
Ai crede că nimic nu poate fi mai rău de atât. Dar stai să vezi când sunt bolnavi și copilul și tăticul! Și, pe lângă oboseală, mai ai și muci sau bube sau dureri. Dar cine se plânge? La urma urmei, a fi părinte înseamnă a fi obosit. Și a te asigura mereu că ai o doză mare de cafea la îndemână.

Răzvan are doi. Eu am doar unul. Cred că o să încetez să mă mai vait. Mereu am apreciat tăticii care s-au implicat cu adevărat în creșterea copiilor. Mai ales pentru că în jurul meu lumea fie îi tratează ca pe niște incompetenți, fie îi ține în puf. Așa că am devenit curioasă ce au avut de cotcodăcit persoanele din jurul lui Răzvan:

Dacă mă raportez la colegii de serviciu, n-a crezut nimeni – toți s-au gândit că plec pentru un job mai bun. În rest, nimeni n-a zis nimic. Or fi făcut pariuri între ei, și-or fi notat ceva în agenda personală, or fi aprins vreo lumânare pentru mine, încă nu am aflat.

Pe ideea femeile sunt de pe Venus și bărbații de pe Marte, cred că mamele nu îi înțeleg pe tați, așa cum tații nu pricep de  ce sunt mamele nervoase. Deși nu pot generaliza, l-am întrebat pe Răzvan ce crede el că nu înţeleg mamele despre taţi şi sentimentele lor pentru bebei, mai ales în primele luni de viaţă:

O să-ți răspund la întrebarea asta gândindu-mă, mai întâi, la ce se știe și înțelege despre tați și sentimentele lor pentru bebei. Lucruri general valabile, indiferent de cultură, statut social sau situație materială. Lucruri pe care nimeni nu le contestă când vine vorba de relația tată-copil: că un copil îi schimbă viața, îi dă un motiv în plus de mândrie, îi creează așteptări.
Societatea ne învață că tații sunt cei care acționează, mamele sunt cele care relaționează. Așa că ai crede că tații și sentimentele nu se intersectează. Diferența este între trăire și exprimare. Cred că toți trăim aceleași emoții pentru copiii noștri, dar le exprimăm diferit. Și doar pentru că cineva nu se exprimă așa cum alții se așteaptă, nu înseamnă că nu trăiește cu toată ființa sa.

Cu toții vrem ce este mai bun pentru copiii noștri, dar, ca să citez o doctoriță, nu putem să fim toate prințese. Așa și cu  copiii: încercăm să îi învățăm tot felul de lucruri pe care le considerăm utile, dar multe se pierd pe parcurs. Și aici sunt de acord cu Răzvan când zice:

Dacă ar fi să aleg un singur lucru care îmi doresc să-i caracterizeze pe amândoi, acela este bunătatea.

Când mă plictisesc, imaginația mă poartă pe tărâmuri îndepărtate, însă Răzvan este mai rezervat, mai ales când vine vorba de a fi bunic :)))

Eu îndrăznesc multe, dar asta nu. Nu îndrăznesc să mă imaginez nici măcar cu copiii la vârsta adolescenței – asta și pentru că mă sperie gândul că vor semăna cu mine și știu ce belea mare am fost la casa mamei mele. Lucrurile bune în viață nu mi s-au întâmplat după ce mi le-am imaginat. Asa că nu-mi imaginez viitorul, mai ales unul atât de îndepărtat. Îmi doresc să ajung să-i văd mari, sper să am ocazia asta, dar nu îndrăznesc să mă proiectez acolo.

Da… Și cu asta are dreptate.

Îi mulțumesc lui Răzvan pentru răspunsuri. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

Mulțumiri

M-am gândit mult dacă trebuie să scriu o astfel de postare. Am mai avut tentative în trecut, dar azi am cedat nervos. Și datorită unor colegi am reușit s-o scot la capăt.

Am alergat prin nămeți și viscol, am făcut analize de sânge (le urăsc, mi-au luat 5 fiole!), am stat cu Luca aproape 3 ore la dr. pentru analize și nu au putut recolta, codul de vreme rea îmi strică vacanța nerambursabilă și sunt pusă iar la regim. Dar cel mai dureros este că mi-a scăzut lactația. Mult. Lucru perfect normal și m-am pregătit din timp, am congelatorul plin. Dar sentimentul… Cum să spun, așteptam momentul, dar acum că vine… Îmi este frică… Luca este extrem de pregătit pentru diversificare, este mâncăcios, lucru confirmat acasă și la creșă. All good.

În sfârșit, revenind la ce nu mă lasă să dorm, am avut 2 săptămâni grele, dar săptămâna asta și azi au fost în mod special nasoale. Până la urmă am scos-o la capăt. Mulțumită Alexandrinei, Ramonei, avocatei mele preferate tiză-cu-știe-ea-cine, Adrian și toți ceilalți. Inclusiv Paul care mi-a salvat nervii cu un mouse nou. Mulțumesc dragilor.

Noapte bună.

sport copii

La poveşti cu Marina Bliderişanu despre sportul în viaţa copiilor

A fost odată ca niciodată Marina, mamă, soţie, fiică, bloggeriţă şi apoi vin celelalte titulaturi: nepoată, verişoară, etc. La un moment dat soacră. Marina scrie pe unsoideblog.ro. Mi-am dat seama că de la Marina am multe de învăţat. Cu m mare M. Multe. Eu sunt oripilată. Voi fi modelul copilului meu. Şi nu sunt suficient de bună. Ascult în stânga şi în dreapta, ideile se bat cap în cap. Până şi teoriile pediatrilor se bat cap în cap. De pe la 5 luni dacă nu mai devreme, cuvântul de bază este ,,mişcare”. Pune-l pe burtă, pune-l în fund, du-l la kineto zice pediatrul, nu este nevoie mai bine îl duci la înot zice neurologul pediatru. Până şi şoferul de la UBER dă sfaturi: baschetul nu este foarte bun, solicită coloana. Cum am ajuns la baschet pentru un bebeluş de 8 luni? Ar trebui să ştii că eu deja fac lista cu şcoli bune. Îmi place să mă pregătesc în avans. Uite cu sportul de exemplu, ce vreau de la Luca? Să ajungă ca Simona Halep, vreun jucător de fotbal ca la Steaua, Lazio sau Liverpool? Îţi spun eu ce vreau pentru el: să facă orice vrea, dar să trăiască bine şi să fie fericit. Să profeseze cu plăcere, să aibă un trai mai mult decât decent şi să fie sănătos. Dar până una alta, educaţia i-o face creşa eu şi mă stresează faptul că sănătate teoretic înseamnă sport.

În căutare de idei şi inspiraţie, am întrebat-o pe Marina cum îi ocupă timpul fetiţei ei:

Loli, fetiţa mea, până să meargă la grădiniţă a avut, cu mici excepţii (vacanţă, stări de răceală), de la vârsta de un an următorul program: 2 zile săptămână – terapie ocupaţională şi kinetoterapie, activităţi acasă dedicate pentru motricitate şi pentru exersarea unor noţiuni de bază. Nu pare distractiv, dar m-am străduit să fie, iar pe lângă programul de terapii aveam şi avem parte de timp de conectare, relaxare, distracţie fără vreun scop anume. Timpul nostru este cu/despre joc la terapie şi acasă.

Plimbările, dansul, muzica, sportul au fost întotdeauna printre activităţile noastre preferate de conectare, de eliberare emoţii, de alungat oboseala. Loli a mers independent la 1 an şi 6 luni. Şi când a putut mai mult de atât, căţăratul a devenit şi a rămas marea ei pasiune. Iubeşte toate locurile de joacă unde se poate agăţa, urca, legăna. Pentru că a fost mică la naştere, un pic necoaptă la 36 de săptămâni, muschii ei au avut nevoie de antrenament prin kinetoterapie. Am încurajat-o să fie curioasă, să se joace fără frică cu jucării, lucruri care o determinau să se ridice, aşeze în genunchi, să stea pe burtă, sprijinită folosind doar mâinile sau picioarele, să desfacă, să aşeze, să tragă şi împingă, să nu se teamă de înălţime, de escaladat trepte, pe dispozitive de joacă.

Loli iubeşte să picteze, modeleze, îi plac puzzle-urile cu animale, îi plac şi desenele animate cu Mickey şi Curiosul George. Are cărţi preferate şi cărţi pe care le-a studiat puţin, deoarece nu a prins-o povestea. Îi place să ajute la treburile casnice, să meşterească cu ciocanul şi surubelniţa tatălui ei, să se ascundă în dulapuri şi să te prindă după ce te-a alergat toată casa. Este genul cuibărit, ar sta doar în braţele noastre, chiar dacă nu e obosită, o mai apucă alintatul ăsta când ai braţele doldora de cumpărături. Avem momente bune şi foarte bune, dar şi momente când nu ne ascultăm, nu apucăm să ne simţim. Prin urmare, nu ne plictisim deloc, fiecare zi e diferită, plină …cu ea:)))

Bun, am înţeles, sportul este joacă, dar ce mă fac dacă Luca se decide că vrea o carieră în sport? Cariera sportivilor este în general scurtă, dar pregătirea pentru un astfel de drum este lungă şi grea. De exemplu, Caroline Wozniacki, Marin Cilic joacă tenis de la 7 ani, Simona Halep de la 4 ani (!). La fel şi în fotbal, de exemplu jucătorii de fotbal de la Liverpool – Joel Matip s-a înscris prima dată la un club de fotbal când avea 4 ani, Cameron Zrannagan de la 5 ani, Trent Alexander-Arnold de la 6 ani, Georginio  Wijnaldum, Ryan Kent de la 7 ani, etc. Oare se merită efortul, nu se sacrifică anii de copilărie?

Nu ştiu dacă este un sacrificiu să urmezi un vis sau să excelezi într-un sport care te modelează ca om, aspiraţii, care te împlineşte. Nu am experienţa asta, pot doar presupune. Cred că nu poţi face performanţă în ceea ce faci dacă nu există plăcere, mulţumire. Copii sunt tranşanţi în astfel de treburi. Abordarea contează, ca în orice domeniu, chiar dacă nu există chimia de început. La fel şi în sport, copilul urmează reguli şi găseşte plăcerea unui joc sportiv dacă are profesorul potrivit, iar părintele încurajează distracţia şi mai puţin performanţa. Performanţa o va căuta copilul dacă asta îşi doreşte, mai târziu. Cel puţin asta simt raportând la ,,experienţele sportive” ale mândrei mele.

Când am vizitat creşele era încă destul de cald afară şi copiii erau în curte la joacă. Dar de când l-am dat pe Luca la creşă, nu l-am văzut nici măcar o dată afară. De unde şi noua obsesie pentru sănătate şi sport. Oare la creşe şi grădiniţe se încurajează sportul şi activităţile exterioare?

Se încearcă, asta văd la grădiniţa unde merge Loli. Grupele mici ar trebui să beneficieze de mai multă mişcare şi activităţi de explorare în aer liber. Pot întelege şi teama educatorilor când au grupe pline de prichindei, însă ar fi benefic copiilor. Mi-ar plăcea să se pună accent pe beneficiile activitaţilor sportive şi nu numai pe competiţie. Este necesară cea din urmă, motivează, numai că un echilibru între bucuria de a participa şi a fi recompensat cu ceva nu se practică.

După ce îl iau pe Luca de la creşă, dacă nu este ora mesei, îl scot pe afară în căruţ. Dar la cum răceşte, mă întreb dacă nu greşesc undeva. Îmbrăcat cum zice dr este. Aparent. Poate este de la temperatura din casă, cum zic colegii Adi şi Ted, poate este prea cald (deşi, în medie, temperatura de la el din cameră este de 24 grade). Aşa că mă întorc tot cu gândul la îmbrăcăminte. Marina spune că:

În funcţie de vreme ne îmbrăcăm adecvat. Încerc să nu exagerez (haine multe sau prea puţine), nici să o expun inutil pe motiv că face anticorpi sau că o călesc. Potrivim haine şi aşteptăm starea optimă pentru ceea ce ne propunem ca distracţie în aer liber. Nu suferim de boala curentului, nici nu stăm să ne vâjâie urechile, fără căciulă, pe vreme rea.

Mda, dar cu toate astea, Luca al meu răceşte des. Poate este de la viruşi. Poate este cursul normal al lucrurilor.

Voi afla. Între timp, am ajuns la sfârşitul poveştii de astăzi. Aştept şi părerile tale despre sportul în viaţa copiilor.

____________________

Am primit feedback prea bun pe Facebook, ca să nu îl prezint aici.

Pentru copilul meu am ales sa facă mereu cel puțin un sport de la 3 ani încolo. Eliza a făcut balet, înot și acum gimnastică. Un sport făcut la un club, chiar dacă nu face performanță, încurajează fair-playul, lucrul în echipă, capacitatea de a te prezenta în fața unui public la un concurs, abilități de socializare și multe altele. Pe lângă asta, e foarte importanta mișcarea liberă, joaca afară. Iese cu rolele, joaca badminton, când era mică se cățăra pe instalațiile din parc. Orice tip de mișcare e binevenit!

Laura Frunză

5 semne că o mamă este obosită

În general când îți pică ochii în gură este destul de evident că nu mai poți de oboseală și trebuie să te duci să te culci. Totuși, în cazul mamelor, mai sunt și alte semnale care anunță oboseala de la capătul puterilor:

  1. Aude chiorăit de mațe și crede că sunt ale copilului, când de fapt sunt ale ei.
  2. Pune flori în vază, dar fără apă.
  3. Ia telecomanda pe post de telefon.
  4. Merge până la mijlocul drumului, uită scopul, apoi se întoarce dar își aduce aminte, se duce iar după acel ceva, uită din nou apoi se enervează și se resemnează.
  5. Nu mai are răbdare de nimic.

Lista rămâne deschisă. 😀