La început, când copiii nu pot râgâi singuri de trebuie bătuți pe spate și ca să dea pârțuri folosești tot felul de picături, orice mic succes de genul ăsta este urmat de aplauze și bravoooo. Mai puțin în locurile publice.
Cam pe când era Luca de o săptămână de nici căruț nu aveam și nici nu descoperisem încă suzeta, eram în parc, pe o bancă. Luca plângea atât de tare, încât nu aveam nicio șansă sa ajungem la mașina parcată fără ca lumea să creadă că tăiem un purceluș. Ce să facem, ce să facem, bine, fie, alăptez în public, oricum ar trebui să fie ceva normal, nu ca și cum aș face pișu pe mine când sunt scoasă la tablă. Ar mai trebui să spun că Luca nu plângea de foame, îl durea burtica, dar asta am aflat ulterior. Am evitat privirile oamenilor până când a trecut un paznic. Fix când era în dreptul meu un paznic, Luca a simțit nevoia să dea un pârț de om mare, zgomotos, de nu ai crede că un bebe poate face așa ceva. S-a uitat omul ăla la mine, m-am uitat și eu la el, apoi tot ce mi-a venit în minte a fost să îi comunic lui Emil că trebuie schimbat copilul, că a făcut caca. Am mai stat puțin și am plecat, tot în urletele lui Luca, pentru că nu mai era mufat. Tatăl și fiul înainte, Pârțâilă de serviciu înapoi.
A venit rândul meu să râd când la câteva zile după incident, Emil se plimba singur cu copilul în căruț. Fix când a trecut o femeie pe lângă ei, Luca a mai dat o bășină puternică. Femeia s-a uitat urât la Emil, de parcă el ar fi fost vinovatul. Atât că Emil nu a mai avut ce sa spună, știi cum este, cine se scuză, se acuză. Evident că mi-a făcut mare plăcere să aud cum povestea că acum suntem doi pârțâitori oficiali ai familiei.
Cel mai haios (pentru mine) a fost când a venit o bună prietenă în vizită, frumoasă, elegantă, cu o bluză deschisă la culoare: Andreea. Băi nene, când l-a luat fata asta în brațe, Luca a început să tragă bășini cu mitraliera. Amândouă ne așteptam să se fi transformat bluza în maro. Dar nu, Luca doar se proclamase oficial Bășinosul familiei.
Acum suntem la capitolul râgâieli. A început să râgâie singur, iar noi, în public sau în privat, îl încurajăm și îi zicem bravo de se uită lumea la noi ca la felul 3.
Aștept cu nerăbdare momentul când o să facă singur la oliță. Cred că vecinii or să ne dea bilete la meci, doar-doar nu o să ne mai uităm la ,,fotbal” în casă. :))
Please follow and like us:
